Soacra mi-a dăruit de ziua mea o cremă antirid și un cântar. Dar de data aceasta „surpriza” nu a fost la petrecere… nici prin gând nu i-a trecut unde o va aștepta „surpriza”… și a trebuit să plece chiar atunci

Soacra mi-a dăruit de ziua mea de naștere o cremă antirid și un cântar de uz casnic. Dar de data aceasta “surpriza” nu m-a așteptat la petrecere Nici ea nu și-ar fi închipuit unde o să-și găsească propriul “cadou” Iar mie nu mi-a rămas altceva decât să plec chiar atunci.

Aniversarea mea se preschimbase într-o seară demnă de o coroană de laur. Tocmai primisem o promovare, reușisem cu soțul meu să achităm ultimul leu la creditul pentru apartament din Chișinău și mă simțeam de parcă nimic n-ar fi putut umbli la starea mea de bucurie; mă vedeam plutind printre toasturi calde și vesele urări. Dar în chiar clipa aceea, când a sunat soneria, în a noastră garsonieră și-a făcut apariția “a doua mamă” Elena Vasilievna.

Elena Vasilievna știa să complimenteze într-atât de sofisticat, încât te pomeneai că în loc să te bucuri, te repezeai la baie să speli de pe tine senzația de stânjeneală. “Vai, ce rochie curajoasă pentru formele tale”, “Ai slăbit mult… Oare munca te stoarce ca pe lămâie?” din bunăvoința ei mereu țâșnea o undă de ironie. Dar în seara asta voia să lovească pe bune.

Parcă ar fi o floare uscată

Oaspeții deja stăteau la masă, urările curgeau, bucatele înălțau platourile, iar momentul cadourilor se lăsa cu stânjeneală dulce-amară. Soacra s-a ridicat, a cerut liniște, și-a început discursul ei lung și pretențios, cu notă de înțelepciune adâncă.

Vorbea despre cum timpul e ca o apă care curge mereu și frumusețea femeii e precum floarea care se usucă dacă nu o uzi zilnic; bărbatul are nevoie lângă el de o soție îngrijită și veselă. Știam deja: acuma vine ceva special.

Îmi întinde pachetul. Desfac hârtia: două cutii. În prima cântar de baie. În a doua set de cremă pentru vârsta a doua, cu eticheta cât toată cutia: “45+. Regenerare profundă a pielii ofilite. Luptă cu ridurile profunde”.

A căzut liniștea peste toți. Soțul meu, Mihai, roșu ca sfecla, parcă ar fi avut chef să se topească sub masă și să iasă prin crăpătura dintre dale. Oaspeții nu știau unde să-și găsească privirile. Elena Vasilievna strălucea însă de mulțumire.

Să fie cu folos, dragă! Prevenția bate leacurile! Iar cântarul… chiar tu spuneai că sărbătorile îți încetosează blugii… Ca mamă, mă îngrijesc.

Am schițat un zâmbet, am mormăit un mulțumesc și am vârât cutiile sub masă. Seara se frânse atunci în mine, pe dinăuntru urlau rușinea, ciuda și neputința.

O răzbunare ca o răceală servită după o iarnă lungă

Nu am făcut scandal. Nici nu am aruncat cântarul de pe balcon, deși tentată am fost. Crema antirid am pus-o la vedere în baie, să stea frumos, fără să am intenția să o folosesc.

Elena Vasilievna, de fiecare dată când venea în vizită, își arunca o privire satisfăcută la propria-i atenție și întreba suspicios:

Îl folosești?

Îl păstrez pentru ocazii speciale, răspundeam cât de egal pot.

Și așteptam, ca o umbră ascunsă, ziua ei de naștere. Urma să împlinească cincizeci și cinci, o cifră rotundă, o sărbătoare cât un steag, un prilej perfect să sugerez că nu-i musai să te lași lovit și să taci.

Am cântărit mult. Să-i ofer un tensiometru plus cremă pentru pete pigmentare era prea evident prea ușor de citit. Aveam nevoie de finețe. Înțepătura să doară, dar frumos.

Mi-am dat seama repede: Elena Vasilievna nu suferă de bătrânețe, kilograme sau sănătate șubredă, ci de buze slobode Setea de a da lecții, de a căuta pricină, de a comenta și la ce nu e nevoie: perdele, tocatul morcovului, orice.

Am pornit spre librăria de pe strada Ștefan cel Mare. Am găsit perla ediție de lux, cartonată, titlu potrivit: Arta tăcerii. Cum să îți ții limba după dinți și să păstrezi pacea. Subtitlul ca o arie de victorie: Ghid practic pentru cei care dau sfaturi necerute.

Am completat cadoul cu o lupă elegantă, din cele ca-n filmele vechi, cu mâner gravat.

Asta e pentru cremă și cântar

Petrecerea ei era aranjată într-un restaurant de la Botanica. Lume multă: neamuri, cunoscuți, colegi, zarvă și lumină. Elena Vasilievna devenise epicentrul: se scălda în laude, nu era aer pentru toți cât pentru confortul ei.

A venit rândul nostru la urări. Mihai a spus câteva cuvinte calde și i-a dat, din partea amândurora, un voucher la spa. O ființă civilizată să rămână, totuși!

Apoi a venit și momentul meu. M-am luminat în zâmbet:

Elena Vasilievna, acesta e ceva strict personal de la mine. Un plus, ca să vă simțiți la suflet împlinită.

A desfăcut cu grijă pachetul, i-a plăcut să prelungească așteptarea. A scos mai întâi lupa.

Ce bijuterie… Veche? Dar de ce, văd perfect, încă!

Am zâmbit în colțul gurii:

E pentru a vedea mai clar calitățile celor din jur. Nu doar defectele.

Invitații au chicotit politicoși, nu prea pricepuseră. Soacra un pic s-a înverzit, dar și-a continuat descoperirea… și a dat de carte.

A citit titlul, întâi cu buzele, apoi șoptind:

Cum să îți ții limba după dinți…

A ridicat privirea către mine.

E… carte?

Da, Elena Vasilievna, am spus cu voce limpede. De ziua mea ați avut grijă să-mi sugerați ce să repar pe dinafară. M-am gândit că, la cincizeci și cinci de ani, e timpul potrivit să lucrați la armonia din interior. O să vă fie de folos… cum mi-a fost și mie crema antirid.

Chipul i s-a umplut de pete roșii. Dar nu a putut să facă o scenă altminteri, cartea devenea dovadă vie a necazului ei. Așa că a spus sec:

Mulțumesc. Foarte… original.

Și-a pus darul de o parte, ca și cum ținea în brațe ceva viu și neplăcut.

Ați ajuns deja la capitolul despre diplomație?

Nu, nu ne-am izolat una de alta. Și nici nu a fost vreun scandal. Dimpotrivă, regulile s-au rescris.

În seara aceea, a prins că acum jucăm la egalitate. La orice ironie, am să-i răspund. Și n-o să-i placă.

Primele săptămâni a sunat doar la Mihai. Mie îmi vorbea sec, protocolar. Dar încet-încet, s-a întâmplat aproape o minune: a redus drastic sfaturile și observațiile.

A renunțat la discuții despre siluetă și la glumițe despre mâncare. Ori de câte ori se rățoia să spună ceva constructiv, mă uitam lung la ea și întrebam liniștit:

Elena Vasilievna, cum merge lectura? Ați ajuns la capitolul despre diplomație?

Se oprea. Cântarul zace prăfuit sus, printre cutiile cu haine de sezon. Crema, recunosc, până la urmă am folosit-o pe călcâie le-a înmuiat, deci mulțumesc pe bune. Iar cartea am zărit-o pe noptiera ei multă vreme. Cu un semn de carte pe undeva pe la mijloc.

Se vede că prinde bineÎntr-o zi, pe când ieșeam din bloc cu plasele de cumpărături, am văzut-o pe Elena Vasilievna oprindu-se lângă mine. S-a uitat spre mine, parcă mai împăcată, și a spus fără prea multe ocolișuri:

Am citit cartea Nu toată, că unele capitole sunt destul de grele. Dar m-ai pus pe gânduri, să știi. Nu zic că nu o să mai scap vreo vorbă nepotrivită, dar parcă îmi vine mai rar acum. Am și eu viața mea, nu mai trebuie să vă organizez vouă fericirea.

M-a pufnit râsul. Am privit-o și am simțit pentru prima dată că nu mă mai apasă cuvintele ei, ci doar le aud.

E tot ce contează, Elena Vasilievna. Hai, poate beți și dumneavoastră un ceai la noi diseară? Am găsit niște prăjituri bune…

A oftat, și-a ridicat privirea și a dat din cap:

Dacă nu mă puneți la cântar la intrare.

Ne-am privit amândouă și am izbucnit în râs, ca două fete care împart un secret. Pentru prima oară, râsul nu a durut. A fost curat și avea gust de libertate.

Și cine știe, poate la anul, de ziua mea, o să primesc și eu un cadou doar de drag. Sau, de ce nu, să ne surprindem reciproc cu ceva neașteptat: puțină liniște, puțină înțelegere și, din când în când, o mulțime de prăjituri fără nicio grijă pentru cântar.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

9 + five =

Soacra mi-a dăruit de ziua mea o cremă antirid și un cântar. Dar de data aceasta „surpriza” nu a fost la petrecere… nici prin gând nu i-a trecut unde o va aștepta „surpriza”… și a trebuit să plece chiar atunci
Am încuiat ușa sălii de clasă cu cheia. Sunetul metalic al clicului s-a răspândit ca un foc de armă în liniștea neașteptată.