Îmi amintesc cum Anița, pe când era doar o copilă, a adus pe lume fetița ei la vârsta de cincisprezece ani, fiind încă elevă în clasa a X-a la liceul din Chișinău. Ani de zile, nimeni n-a știut cine era tatăl pruncului Anița a ținut ascunsă această taină, cu încăpățânare. Mama Aniței doamna Paraschiva a aflat abia târziu despre sarcina fiicei sale, pentru că Anița fusese întotdeauna mai voinică. Când a observat că fiica ei s-a îngrășat brusc și neașteptat, Paraschiva a dus-o la un medic endocrinolog la Spitalul Republican. Acolo, adevărul a ieșit la iveală, spre șocul și mânia mamei, care crescuse singură Anița și nu și-ar fi imaginat că va avea o nepoată la o vârstă atât de fragedă.
Anița, cu sufletul plin de teamă și mândrie, n-a vrut nici în ruptul capului să spună numele tatălui copilului, nici să răspundă la întrebările curioase ale colegilor. Povestea ei a ajuns pe buzele tuturor de la liceu. Cu toate acestea, Anița a pus capul jos și a trecut peste toate încercările, fără să lase greutățile să o doboare. Vara aceea, când soarele ardea pe malurile Nistrului, s-a născut fetița ei, iar Paraschiva și-a luat concediu de maternitate pentru a crește nepoata cu dragoste și grijă.
Anița nu s-a abătut de la școală și a reușit să intre la Universitatea de Stat din Chișinău cu o bursă oferită de statul Republicii Moldova. În timpul studiilor, Anița lucra cu jumătate de normă la o tipografie din oraș, reușind să se întrețină cu ceea ce primea lunar: salariul, bursa și un ajutor financiar misterios, despre a cărui proveniență n-a pomenit nimănui.
Pe măsură ce fetița creștea, Anița continua să păstreze secretul privind tatăl. Când micuța Irina a împlinit trei ani, Anița o luă în apartamentul pe care îl închiriase pe strada Eminescu. Pe lângă că muncea la o agenție de publicitate, Anița urma cursurile universitare și se îngrijea de fetița ei isteață și curioasă, care lăsa pe toți uimiți de agerimea minții.
După ce a terminat facultatea, Anița a fost angajată cu normă întreagă la aceeași agenție unde lucrase în timpul studiilor. Vara când Irina urma să împlinească șase ani, Anița a adus acasă un bărbat, Adam tatăl fetiței. Adam o susținuse financiar în toți acești ani și, deși întâlnirile cu fiica lui se făceau pe ascuns, Anița îi păzea taina din pricina visului lui Adam de a deveni ofițer la Academia Militară din Tiraspol.
Adam îi trimitea Aniței bani în lei moldovenești, o ajuta cum putea, iar întâlnirile cu Irina erau scurte și discrete, pe dealurile orașului, departe de ochii curioși. După absolvirea academiei, Adam și Anița s-au căsătorit într-o ceremonie simplă la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, Anița așteptându-l cu răbdare vreme de șase ani lungi. Acum, familia lor s-a lărgit cu un băiețel, iar Irina, care este pe cale să termine clasa a treia la școala Ion Creangă, continuă să fie lumina casei și o mândrie pentru toți.
Așa povestea s-a închegat între lacrimi, speranțe și bucurii, rămânând până astăzi în amintirea celor care au trăit-o, ca o pilduire de curaj din vremurile de demult, pe meleagurile Moldovei.
