Soacra a decis să o pună la încercare pe Dorina. Rezultatul a fost neașteptat
Doamna Florica Marin a dat telefon într-o joi seară. Lucian a răspuns, a vorbit cam zece minute, apoi a intrat în bucătărie cu fața unui om care are o veste nu prea bună, dar încă nu știe cum să o spună.
Vine mama, a zis el. Stă pe la noi vreo două săptămâni.
Dorina amesteca în oală la ciorbă.
Când?
Sâmbătă.
Dorina a stins aragazul.
Două săptămâni. Ea știa bine ce înseamnă vreo două săptămâni la doamna Florica Marin. Era ca puțină sare, din rețetele ei totul era după cum socotea fiecare.
Soacra a apărut sâmbătă, fix la prânz cu o geantă mare, din care răsuna ceva greu și cu expresia aceea a omului venit în inspecție. Privirea unui cumpărător de locuință înainte să semneze actele.
Ei, a zis, holbându-se prin hol, praf nu e. E un început.
Lucian a râs. Dorina a zâmbit.
E un început părea să fie, în codul doamnei Florica Marin, chiar un compliment.
Soacra a trecut în bucătărie, s-a uitat (ca din întâmplare) în frigider și a zis, gânditoare:
Iei lapte bătut degresat? Lui Lucian îi trebuie normal, la stomac.
Așa mi-a cerut el, a răspuns Dorina.
Eh, ce-a cerut el Florica Marin a închis frigiderul cu un aer de om care a descoperit ceva important și nu va uita repede.
Spre seară, după ce Lucian a intrat la duș, Florica Marin s-a așezat pe canapea, cu mâinile în poală, și a spus calm, aproape blând:
Să nu te superi, Dorina. Vreau să văd exact ce fel de femeie ești tu.
Doamna Florica era o adevărată profesionistă în felul său.
Opera în liniște, ca restauratorul care dă la o parte straturile, unul câte unul, până ajunge unde vrea. Fiecare observație tăiată cu grijă, cu zâmbet și un soi de nevinovăție.
A doua zi, a descoperit prosoapele.
Dorina, a zis răsfoind atent un prosop în baie, tu știi că prosoapele trebuie atârnate cu bucla în jos? Se usucă mai bine.
Eu le pun așa mereu, i-a răspuns Dorina.
Da, da a murmurat Florica Marin, aranjând al său prosop invers, cu bucla în jos, ca steagul unui nou stăpân.
Cămășile lui Lucian atârnau în dulap, călcate, pe umerașe, frumos aliniate după culoare. Soacra a deschis dulapul, a privit mult, a dat din cap și a zis încet, ca pentru ea:
Gulerul e cam șifonat. Poate-i moda acum.
Dorina era lângă ea și gândea: nici nu e întrebare, ci constatare. Special spus așa, încât să nu ai ce răspunde.
Floarea din pervaz un ficus vechi, mutat cu Dorina de la apartamentul trecut traversând două cartiere fusese, în ochii soacrei, udat greșit.
Dorina, ficușii nu vor apă pe deasupra. Trebuie pe farfurie.
Ficusul ăsta e la mine de opt ani, a spus Dorina.
O fi, dar putea să o ducă mai bine.
Ficusul a tăcut, cuminte. II era mai bine așa.
Aranjarea alimentelor în frigider a primit o mini-conferință, cu exemple din viața proprie: lactatele pe raftul din mijloc, carnea jos și doar în cutie, verdeața în pungă cu găurele, altfel se ofilește, ouăle numai în suport special, nu în ușa frigiderului, că se clatină. Dorina asculta, dădea din cap, ouăle au rămas unde erau.
Seara, Florica Marin dădea telefoane. Dorina le auzea din bucătărie pereții erau subțiri, iar glasul soacrei didactic, de profesoară.
Nu, Tamara, în general e bine. Se străduiește. Dar se vede de la o poștă nu-i gospodină făcută. Ciorba de burta o făcu cu fasole! Fasole, îți dai seama! Lucica, săracul, mănâncă, el e politicos, n-o supără. Dar eu văd. Și prosoapele le pune aiurea, și florile le strică
Dorina spăla o cană și gândea: oare cât mai durează? Din câte simte ea examenul l-a picat deja. Ce urmează?
Lucian privea tot haosul cu acea detașare masculină care înseamnă, de fapt: văd tot, dar mă fac că nu mă bag, că nu știu cum ar trebui, și poate se rezolvă singur.
Seara îi spunea Dorinei:
Nu pune la suflet. Se teme, atâta tot.
Știu, îi răspundea Dorina.
N-o face cu răutate.
Știu, Lucian.
Vrea doar să vadă că suntem bine.
Știu.
O privea cu o vinovăție ușoară, dar și cu ușurare. Bine că înțelege. Bine că nu răbufnește. Bine că e liniște.
Bine, se gândea Dorina, și mergea să spele vasele.
În a zecea zi, Florica Marin a lăsat intenționat dezordine pe bucătărie. Dorina a ajuns acasă la șase și jumătate pe masă, cești nespălate, firmituri de pâine, pachetul de unt deschis. Soacra se uita la televizor în sufragerie.
Dorina a strâns. A spălat. A șters masa.
Seara, Florica Marin i-a spus lui Lucian încet, pe hol, crezând că Dorina e la baie:
Lucică, ai văzut ce era pe bucătărie iar? Nu cred că ea poate ține pasul
Dorina stătea în prag cu prosopul în mână.
Lucian nu a răspuns.
Ei, s-a gândit Dorina. Acum s-a lămurit tot.
Nu a fost supărată. Nu s-a simțit jignită, cel puțin nu să se vadă.
Dar când a doua zi, la micul dejun, Florica Marin a anunțat cu aer absent că săptămâna viitoare vin trei surori de-ale ei doar să stea la povești, să ne cunoaștem mai bine Dorina a zâmbit și a spus:
Minunat. Le așteptăm cu drag.
Lucian a privit-o mirat. Florica Marin bănuitoare. Dorina și-a băut cafeaua și s-a pregătit de muncă.
Să vedem, cum îi plăcea soacrei să zică.
Oaspeții au sosit sâmbătă, la două și jumătate.
Cele trei surori ale Floricăi Marin Zenovia, Clara și Neli erau femei solide, trecute de prima tinerețe, cu părerea lor la orice și voci de povestitoare. Intrând, au evaluat tot, repede și experimentat, ca primitori de marfă într-un depozit, și au început să se dezbrace.
Frumos apartament, a spus Zenovia. Luminat bine.
Când ați făcut renovarea? a întrebat Neli.
Acum trei ani, a răspuns Dorina.
Se vede, a murmurat Neli. Ce anume se vede, nu a explicat nimeni.
Florica Marin își întâmpina surorile ca un regizor care aruncă actorii în scenă și așteaptă să vadă ce iese. Lucian ajuta la haine. Dorina, calmă, cu un zâmbet discret, urmărea dintr-o parte fără nicio urmă de panică.
Asta a pus-o puțin pe gânduri pe soacră.
S-au așezat în sufragerie. Zenovia a privit de jur împrejur, a așezat o pernă la loc din reflex și a întrebat:
Și, dragă Dorina, ce avem azi la masă?
Și aici, (și aici chiar începe interesantul), Dorina a făcut un gest pe care nimeni nu-l luase în calcul.
I s-a adresat calm soacrei. Fără dramatism.
Doamna Florica, m-am gândit că astăzi preluați dumneavoastră bucătăria. Oricum spuneți mereu că gătiți mai bine ca mine și totul vă iese gustos. Eu mai bine nu mă fac de râs cu oaspeții.
Liniște.
Florica Marin a privit la Dorina. Dorina caldă și deschisă, ca și cum făcuse o propunere cum nu se poate mai firească și nu înțelegea de ce s-a făcut tăcere.
Eu… a început soacra.
Totul e pregătit, a adăugat Dorina. Pui, verdețuri, legume. Am cumpărat de dimineață. Lucian mereu spune cât de bine gătiți.
Lucian se uită brusc la covor de parcă vedea pentru prima dată modelul.
Clara făcu cu ochiul către Zenovia. Neli se uită curioasă la Florica Marin.
Atunci, foarte bine, a zis Florica Marin. Mă ocup eu.
Și a intrat la bucătărie.
Dorina s-a așezat lângă Zenovia și, liniștită, a întrebat:
Cum ați ajuns? Ați prins aglomerație?
Zenovia s-a zăpăcit puțin, se vedea că se aștepta la alt scenariu, dar a răspuns. Neli a completat despre aglomerație. Clara a zis că la ei în cartier nu se poate trece sâmbăta. Conversația s-a legat firesc, doar ca să nu tacă lumea jenant.
Dinspre bucătărie răsunau zgomote.
Întâi, ușa frigiderului trântită. Apoi liniște lungă. Apoi iar frigiderul. Apoi bolborosit de oale. Apoi foșnetul omului care nu găsește nimic în dulap.
Dorina! s-a auzit Florica Marin din bucătărie. Unde ai tava de cuptor?
În dulapul de jos, în dreapta, a răspuns Dorina din sufragerie.
Pauză.
Nu o văd.
Sub tava mare.
Pauză lungă.
Aha, gata!
Zenovia a tușit. Clara a analizat un tablou. Neli privea pe fereastră, ca și cum ar fi privit norii.
Dorina s-a întors către Clara:
Doamna Clara, doriți ceai până se face masa? Pun apa la fiert.
Doresc, a spus Clara, ușurată.
Dorina s-a ridicat, a mers la bucătărie, și acolo, cu ușa încuiată, a privit câteva clipe cum Florica Marin se lupta cu cartofii ca un general chemat la munci neînsemnate.
Nu și-au spus nimic.
Dorina a pus ceainicul, a dus ceștile și a ieșit.
Cina a ieșit. După o oră și jumătate, cam la relanti, puțin zăpăcită, puiul nițel uscat, sosul subțire. Florica Marin punea masa ca un om conștiincios, dar cu gândul departe.
Zenovia a gustat din carne și a spus diplomatic:
Floricico, ai avut mereu mâini bune la mâncare.
S-a lăsat liniște. Nu stânjenitoare, doar așezată. Toată lumea înțelesese, nimeni nu voia să spună ceva direct. Femeile gustau, discuțiile curgeau cuminți, puiul era lăudat, nu exagerat, dar din suflet.
Dorina, la masă, nu a spus nimic ieșit din comun. A întrebat de copiii Clarei. A discutat despre grădină. A turnat ceai.
Florica Marin, la capul mesei, tăcea.
După ce oaspeții au plecat și vasele s-au spălat, Florica Marin a ieșit ștergându-și mâinile pe prosop. Acela atârnat cu bucla în jos.
Dorina stătea în sufragerie cu o cană de ceai. Lucian lângă ea.
Soacra a stat o clipă în ușă. Apoi s-a așezat în fotoliu. N-a spus nimic, a ascultat tăcerea de afară și mormăitul televizorului vecinilor.
Ai rezolvat tare iscusit, a zis Florica Marin.
Știu ce vreau, i-a răspuns Dorina.
Soacra a dat din cap. S-a ridicat. În prag, fără să întoarcă privirea, a mai spus:
Să știi că borșul cu fasole, între noi fie spus, chiar a fost bun.
Și a ieșit.
Lucian s-a uitat la Dorina.
De când te-ai gândit la faza cu bucătăria? a șoptit.
Când ai tăcut pe hol, a zis Dorina.
El a aprobat, fără alte întrebări.
Peste trei zile, Florica Marin a plecat. Și-a făcut singură bagajul, a chemat singură taxiul. La despărțire l-a îmbrățișat pe Lucian, apoi, după-o clipă, și pe Dorina.
Dorina a închis ușa. A mers în baie și și-a pus prosopul la loc cu bucla în sus, ca de obicei.
