Când eram la universitate în Iași, am cunoscut o fată pe nume Viorica. Nu venea dintr-o familie înstărită și se descurca cu greu, dar avea o inimă caldă și era mereu veselă. În aceeași perioadă, un alt coleg, Radu, dintr-o familie prosperă din Chișinău, începea să se intereseze de mine. Eu, crescut într-un apartament modest din Botoșani, visam la o viață fără griji, cu liniște și belșug. Când Viorica m-a cerut în căsătorie, am refuzat-o, alegând siguranța financiară oferită de Radu și familia lui bogată.
Deși aveam sentimente profunde pentru Viorica, gândul la bani și la o viață ușoară a fost mai puternic. Din păcate, Radu s-a dovedit a fi departe de rolul de soț ideal. A crescut mereu cu totul la dispoziție, nu știa să aprecieze munca grea și nu a arătat nicio dorință de a schimba ceva. Când părinții lui i-au lăsat în grijă afacerea de familie cu materiale de construcție, nu a reușit să o gestioneze și totul s-a dus de râpă. Ani buni am trăit din pensia lui și ajutorul părinților, fără să văd vreo inițiativă din partea lui. Am încercat să-l ajut, i-am propus să lucreze într-un birou din Suceava unde aveam eu conexiuni, dar m-a refuzat, motivând că nu se vede lucrând pentru altcineva.
De curând, la o cafea în Parcul Central, am întâlnit un vechi amic din facultate care mi-a povestit că Viorica ajunsese o femeie de afaceri de succes în Chișinău. A scăpat de greutăți și azi trăiește în lux și liniște, conducând o mică firmă de consultanță. Când am auzit această veste, am simțit cum mi se strânge inima. Mi-am dat seama că încă nutream sentimente pentru ea și mă bucura sincer reușita ei. Mi s-a spus că nu este căsătorită și fără să vreau m-am întrebat dacă mai am vreo șansă acum. Timpul însă a trecut și am rămas doar cu gândul la ce-ar fi putut fi, realizând cât de greșit am ales atunci.
Privind în urmă, îmi dau seama că am dat la o parte iubirea adevărată pentru promisiunea unei stabilități materiale. Legătura dintre mine și Viorica era ceva rar, pe care nu am știut să o prețuiesc la vremea potrivită. Acum suport consecințele alegerii mele și trăiesc cu regretul că poate am pierdut singura șansă la fericirea autentică, lângă cineva cu care chiar aș fi putut construi ceva durabil. Am învățat să nu pun prețul pe bani, ci pe sinceritate și inimă, fiindcă viața trece, dar dorul de dragoste adevărată rămâne.
