Zarađuješ pravo bogatstvo, zar ne? Šogorica mi je posudila novac i otišla na Jadran.

Ovoga ljeta došla je u posjetu šogorica moje žene, Draga. Svi su je u obitelji od milja zvali “Naša Zvjezda”, jer je uvijek bila tema slavljenja i razgovora odlična učenica, završila Pravni fakultet u Zagrebu, zaposlila se u državnoj službi, pa tko ne bi bio ponosan na takvu kćer?

S druge strane, ja sam starija, nisam ni diplomu dovršila, a već sam se udala. No, to nikoga nije previše brinulo, jer sam imala svoju uspješnu firmu u Splitu, stan na Bačvicama, dobar auto i lijep mjesečni prihod što ćeš više? Ipak, najbolja kći uvijek je bila mlađa sestra moje žene, Draga.

I tako, jednoga sparnog srpanjskog dana, Draga navrati na kavu i zamoli me za kunsku pozajmicu htjela je dignuti kredit za stan na Jarunu, ali nije imala dovoljno za polog. Novac mi nije bio problem, pa sam joj bez puno razmišljanja posudila što je tražila. Obećala je sve vratiti redovno, svaki mjesec, skoro kao da se kune pred crkvom na Kaptolu.

Nakon tjedan dana, Draga je već bila na Jadranskoj obali, brčkala noge u moru. Vijest me sasvim zbunila: kako osoba koja nema ni lipe za kredit najednom ima za ljetovanje? Svim rođacima se hvalila kako je godinu dana štedjela baš za ovo putovanje ali kredit za stan nije spomenula. Pitala sam je za to, a ona je samo slegnula ramenima: “Ma, odustala sam.”

Tad sam je zamolila da mi vrati posuđeni novac. Rekla je da nema više novaca, da je sve potrošila na more. Tu sam shvatila da stan nije ni bila u planu.

Ljubazno sam ponovila molbu, objašnjavajući da sam joj novac dala za polog za stan, a ne za sunčanje na Rabu. Njezin odgovor me izbacio iz takta: “Ma bit će para, ne brini. Sad nema, možeš pričekati, ti imaš.”

Pogađate kako se ovo završilo? Naravno, jer je brzo rekla mojoj svekrvi da sam joj tražila novce prije roka, kako obitelj ne smije tako i, odjednom, najmlađa kći bila je opet anđeo, a mi, bogataši s juga, postali smo čudovišta… Pričam vam ovo kao san u kojem more teče uzbrdo, svi piju kavu iz zdjela, a kuna mi iz džepa pleše svoj tango s morskim galebom, dok Draga i dalje obećaje vratiti što je nestalo poput pjene na bračkoj plaži.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

5 + sixteen =

Zarađuješ pravo bogatstvo, zar ne? Šogorica mi je posudila novac i otišla na Jadran.
Fosta soție… Totul s-a întâmplat acum doi ani. Termenul delegației mele se apropia de final și trebuia să mă întorc acasă, la Piatra Neamț. După ce mi-am cumpărat biletul, am decis să mă plimb prin oraș, pentru că mai aveam încă trei ore la dispoziție. Pe stradă, s-a apropiat de mine o femeie pe care am recunoscut-o imediat. Era prima mea soție, cu care divorțasem acum 12 ani. Zina nu se schimbase aproape deloc, doar că fața îi era mult prea palidă. Se vedea că această întâlnire a emoționat-o la fel de mult ca și pe mine. Am iubit-o enorm, chinuitor, iar tocmai asta ne-a despărțit. O gelozie bolnăvicioasă mă făcea să o bănuiesc de tot și de toate, chiar și de mama ei. Dacă întârzia puțin, inima începea să-mi bată nebunește și aveam impresia că mor. Până la urmă, Zina nu a mai rezistat interogatoriilor mele zilnice: unde a fost, cu cine, de ce, și a plecat. Într-o zi, m-am întors de la serviciu cu un cățeluș mic, să o surprind cu un cadou haios, dar în cameră nu mai era nimeni, iar pe masă era o scrisoare. În scrisoare, Zina îmi spunea că pleacă, deși mă iubește foarte mult. Bănuielile mele au chinuit-o, iar ea a hotărât să punem punct. Își cerea iertare și mă ruga să nu o caut… Și iată că, după 12 ani de despărțire, am întâlnit-o întâmplător în orașul unde mă aflam cu treabă. Am vorbit mult, iar la un moment dat mi-am dat seama că risc să pierd ultimul autocar spre Piatra Neamț. Am strâns curaj și i-am spus: – Iartă-mă, trebuie să plec, deja întârzii la cursa mea. Atunci, Zina mi-a spus: – Sandu, fă-mi, te rog, o favoare. Știu că te grăbești, dar pentru tot ce a fost frumos între noi, nu mă refuza. Hai cu mine într-un birou, e foarte important pentru mine și singură nu pot intra. Firește, am acceptat, dar am spus: „Dar repede!”. Am intrat într-o clădire mare și am tot trecut dintr-o aripă în alta. Am urcat și coborât pe scări, mi s-a părut că nu a trecut mai mult de 15 minute. Pe lângă noi treceau oameni de toate vârstele: de la copii până la bătrâni. Nu m-am gândit atunci ce caută copii sau bătrâni într-o clădire administrativă, eram prea captivat de Zina. La un moment dat, ea a intrat pe o ușă și a închis-o în urma ei. Înainte de a o închide, m-a privit ca și cum și-ar fi luat rămas bun, șoptindu-mi: – Ce ciudat, n-am putut fi nici cu tine, nici fără tine. Am rămas la ușă, așteptând să se întoarcă la mine. Voiam să o întreb ce-a vrut să spună cu acea ultimă frază, dar ea nu mai revenea. Atunci m-am trezit parcă din vis. Mi-am dat seama cât se poate de clar că trebuie să plec și că întârzii deja la autocar! Uitându-mă în jur, m-am speriat. Clădirea era una părăsită. Geamurile erau sparte, scările lipsă, doar câteva scânduri pe care cu greu am coborât la parter. La autocar am întârziat o oră, așa că am fost nevoit să-mi cumpăr alt bilet. Când am cumpărat biletul, doamna de la ghișeu mi-a spus că autocarul precedent s-a răsturnat într-un râu. Niciun pasager nu a scăpat. Două săptămâni mai târziu, stăteam la ușa fostei mele soacre, pe care am găsit-o cu ajutorul unui cunoscut. Doamna Ecaterina mi-a spus că Zina a murit cu 11 ani în urmă, la un an după divorțul nostru. Nu am crezut-o, ci am bănuit că vrea să mă țină departe de Zina, temându-se să nu-i stric liniștea iar cu gelozia mea. Când am rugat-o să-mi arate mormântul Zinei, spre surprinderea mea, a acceptat. Două ore mai târziu, eram în fața monumentului, pe care zâmbea femeia pe care am iubit-o toată viața și care, într-un mod inexplicabil, mi-a salvat viața…