Așa ceva nu se mănâncă la noi! Cu așa ceva, la sat, se hrănesc porcii! soacra a aruncat farfuria. Peste câteva clipe, i-am poftit pe toți afară.
Maricica își ștergea mâinile de prosop și privea masa. Rulouri de vinete, chifteluțe, salată, compot în carafă. Totul aranjat, cu grijă. Tot cum se cuvine. Dar pe dinăuntru simțea gâdilat azi urma să vină mama lui.
Mamă, de ce ai gătit atâtea? Pătru stătea în tocul ușii, subțire, cu o mină serioasă. Doisprezece ani și se uita ca un om mare. Vin să stea la noi o săptămână?
E mama lui, Pătruțule. Domnica Petrescu. Vede pentru prima dată casa.
Și? Ilie stă cu noi deja de jumătate de an. Și acum?
Maricica n-a zis nimic. Avea dreptate băiatul, dar nu putea să recunoască cu glas tare. Ilie a apărut după divorț bărbat chipeș, priceput la gospodărie, a pus o poliță, a schimbat robinetul, a dormit o noapte, apoi alta. Au trecut șase luni de-atunci și Pătru îl privea pe sub sprâncene, cu suspiciune.
La șapte fix a sunat soneria. Maricica a deschis ușa pe prag stătea Domnica Petrescu, o femeie masivă, cu păr roșcat strălucitor și buze roșii ca focul.
Alături, Lucica, sora lui Ilie, în blugi strâmți și cu telefonul în mână. Fără flori, fără vreun pachet, cu mâinile goale.
Intrați, lăsați hainele la cuier, Maricica a încercat să zâmbească.
Domnica și-a dat jos paltonul și, fără vorbă, a pornit să inspecteze casa, uitându-se la pereți, la mobilă, la fiecare colț. Maricica a rămas nemișcată. Ilie stătea în hol, cu ochii în podea.
Cam mică locuință ai, a rostit Domnica aruncând o privire prin cameră. Și pe pervaz e praf. Cospodină doar cu numele.
Maricica a înghițit în sec. Lucica a chicotit și a scris ceva pe telefon.
Poftiți la masă, vă rog.
Domnica Petrescu s-a așezat în capul mesei. A privit mâncarea, strâmbând din buze. Maricica turna compot, așeza farfurii. Ilie deja întinsese mâna către chiftele.
Ce-s astea? Domnica a înfipt furculița în rulouri.
Vinete cu brânză și usturoi. Poftiți.
Așa ceva nu mâncăm! vocea a sunat tare, ascuțită. La sat, cu așa ceva se hrănesc porcii!
Domnica a apucat farfuria și a aruncat-o pe masă. Rulourile s-au împrăștiat, una a căzut pe fața de masă, lăsând urmă de ulei. Lucica s-a retras, dar nu a încetat să filmeze cu telefonul. Ilie mesteca chifteaua, impasibil.
Maricica ținea carafa în mână. Liniște deasă.
Ilie, zi-i ceva, a rostit încet.
Mamă, ajunge, a mormăit el, fără să privească pe nimeni.
Ce să ajungă? Spun adevărul, Domnica și-a lăsat spatele pe scaun, analizând-o pe Maricica de sus.
Tu, Maricico, ești o femeie cam între două vârste. S-au pus anii pe tine, nici nu mai ești cum erai. Ilie ar trebui să-și caute ceva mai tinerel, mai suplu. Cu tine, nu mai e chiar la floarea vârstei.
În Maricica s-a rupt ceva. A pus carafa pe masă și s-a așezat.
Ilie?
Mamă, dă-te bătută, a spus el încetișor, întinzându-se spre pâine.
Hai, lasă, n-am zis-o cu răutate. E dreptul gol, a dat din mână Domnica.
Maricica s-a ridicat și a plecat în bucătărie. Avea nevoie să iasă să nu se aprindă. S-a oprit lângă plită, ținându-se de blatul din bucătărie, ascultând.
Mamă, încetează, Ilie, dar fără pic de supărare.
Uite, îți spun ca mamă. Ce faci tu cu una divorțată și cu copil? Copilul oricum se uită strâmb la tine, e străin. Ai stat aici la căldurică, n-ai plătit chirie, e destul. La primăvară să-ți cauți altceva, una adevărată.
Maricica a încremenit. Fiertura clocotea pe aragaz, dar nu auzea nimic.
Las’, mamă, Ilie a dat din umeri. Numa’ bine: am și mașina aproape, și de la depozit până aici merg pe jos cinci minute. E comod. Trec iarna, strâng un ban, vedem după. Îi place de mine, nu mă lasă ușor.
Bravo. Fii atent să nu intri prea adânc. Păstrează distanța.
Ilie, ești tare, a râs Lucica.
Maricica a oprit aragazul. Mișcările i s-au făcut decise. A ieșit pe hol, a deschis dulapul și a scos geanta lui Ilie. A intrat în sufragerie și a aruncat-o pe masă printre farfurii.
Fă-ți bagajul!
Ilie a ridicat privirea.
Ce ai, femeie?
Am spus: strânge-ți lucrurile! Hotelul s-a închis!
Maricico, stai, doar discutam
Am auzit tot ce-ați spus! Fiecare cuvânt! Ți-e “comod”, zici? Treci iarna? Maricica a făcut un pas spre el. Gata cu huzurul. De azi!
Ce faci? Domnica s-a ridicat, scaunul s-a răsturnat. Suntem oaspeți!
Oaspeții nu spun gazdei că e între două vârste. Oaspeții nu dau porcilor ce gătește gazda. Și oaspeții nu-și fac planuri pe spinarea casei unde stau, Maricica a deschis ușa spre hol. Luați-vă hainele. Repede.
Ești nebună! a țipat Domnica, apucând paltonul. Cu caracterul ăsta, singură ai să rămâi!
Lucica deja filma în hol. Ilie băga rapid încărcătorul, aparatul de ras, șosetele în geantă. Bombănea ceva, promițând că o să-i pară rău și că va veni ea după el.
Maricico, a strigat Ilie. S-a întors către ea. Dar banii pentru robinet? Ți-am pus baterie nouă! Am și bon!
Consideră că ai stat la hotel. Și dacă faci gura mare, îți trimit și notă de plată pe jumătate de an!
Chem poliția! Ilie scotocea după telefon.
Cheamă. Să le explici cum ai stat aici fără buletin de flotant.
A scuipat în podea, s-a întors și a plecat. Domnica, deja ieșită pe scară, a mai strigat o dată:
Pe tine nu te vrea nimeni! Nimeni!
Maricica a închis ușa și a răsucit cheia. Liniște. Ca atunci pe vremuri.
Pătru a ieșit din cameră după un minut. S-a oprit în mijlocul holului și a privit-o.
Au plecat?
Da, au plecat.
De tot?
De tot.
S-a apropiat, a cuprins-o de mijloc, și-a lipit fruntea de umărul ei. Maricica i-a mângâiat părul, deja aspru.
Mamă, au rămas chiftelele?
O jumătate de oală.
Atunci hai să mâncăm. Că Ilie a înghițit pe jumătate.
Au mers împreună în bucătărie. Maricica a pus chiftelele la încălzit, Pătru s-a așezat la masă. Dintr-odată, a izbucnit în râs încet, eliberat.
Ce râzi?
Mi-am adus aminte că alaltăieri îmi dădea sfaturi despre calculator. El nici măcar nu știa cum să deschidă browserul, Pătru a dat din cap. Mamă, chiar ai fost îndrăgostită de el?
Maricica s-a gândit o clipă. Se chinuia să-și amintească ce simțea când a apărut Ilie. Oare a fost dragoste? Sau doar teama de a rămâne singură?
Nu știu. Poate doar am vrut să fie cineva aproape.
Dar nu ești singură. Suntem amândoi.
L-a privit pe Pătru chipul acela serios, ochii deja de băiat mare. Avea dreptate.
Ești deștept.
Asta de la tine, Pătru s-a întins după o chiftea.
Maricica s-a apropiat de fereastră. Afară se lăsase întunericul, felinarele pâlpâiau slab. Undeva, acolo, Ilie își căra geanta și-și făcea planuri la altă gazdă. Dar ei nu-i mai păsa.
Mamă, mergem mâine la cinema? Dă un film nou cu roboți.
Mergem.
Au stat așa, amândoi, mâncând chiftele, bând compot. Maricica se gândea că mâine va da jos polița strâmbă. Și va arunca aparatul de ras din baie. Și va face ordine ca să nu mai rămână nimic din ultimele luni.
Dar asta mâine. Azi doar stătea cu fiul ei, în bucătăria lor, în apartamentul lor. Și încet-încet, în suflet i se întorcea ceva prețios.
Pătru a strâns masa, a căscat și s-a dus în cameră. La ușă s-a oprit:
Mamă, data viitoare, dacă vrei pe cineva pe termen lung, să mă întrebi și pe mine, da? Că eu văd imediat cine cum e.
Gata, așa facem.
Maricica a rămas singură. S-a așezat, a privit încăperea a ei, unde totul era la locul lui. Unde nu va mai auzi niciodată sforăit străin, nu va mai simți șosete streine, nu va mai împărți planuri cu nimeni venit pe interes. Pentru prima dată după șase luni, respira ușor.
Și-a amintit cuvintele Domnicăi Petrescu singură o să rămâi. Și a zâmbit. Singură nu-i greu. Greu e să ai pe cineva lângă tine care te folosește.
Maricica s-a ridicat, a stins lumina. Mâine va răsări altă zi. Fără Ilie, fără mama lui, fără grijile false. Numai ea și Pătru. Și asta era cum trebuie.
