Jurnal, data: 12 mai
Au trecut trei ani de când am făcut pasul cel mare și m-am căsătorit cu Maria, dar parcă abia de la nuntă au început cu adevărat greutățile. Până să fim cununați, Maria părea blândă și atentă, dar după nuntă s-a schimbat radical. S-a înstrăinat, parcă eram invizibil pentru ea. Orice rugăminte mică din partea mea era ignorată, iar atenția și sprijinul pe care mi le doream cu atât mai mult în perioada când așteptam venirea copilului nostru se transformau în reproșuri și vorbe grele.
La familie n-am găsit niciun ajutor. La noi, la Chișinău, este încă obișnuința ca bărbatul să se supună familiei soției, mai ales soacrei. Socrii mă tratau urât, vărul soției țipa la mine fără motiv, iar Maria nu mi-a luat niciodată partea. Dimpotrivă, susținea mereu că părinții ei sunt cei care știu ce-i mai bine pentru mine, iar orice încercare a mea de a-i explica cum mă simt nu făcea decât să amplifice scandalurile.
A fost și o întâmplare de neuitat, când soacra m-a închis în beciul casei lor de la țară, la Sireți, vreme de trei zile, după ce ne-am certat pentru că nu am vrut să fac pe plac unui alt capriciu de-al ei. Ostilitatea ei era de nesuportat, iar socrul meu mă asuprise și el cu critici fără rost. Mă simțeam strivit, vinovat fără să înțeleg de ce, prins într-o capcană unde nu vedeam lumină.
Gândul la divorț m-a apucat tot mai des. Nu pot accepta o viață plină de teamă și presiune, când eu mi-am dorit o familie armonioasă, bazată pe dragoste și respect. De fiecare dată când făceam vizite la socri sau încercam să discut cu Maria, totul se termina cu țipete și mâhnire. Nu mai suport să fiu ținta acestor nedreptăți.
M-am rugat nopți la rând ca Maria să-și revină, să redevină omul care era la început, să găsim echilibru și înțelegere. Respectul e piatra de temelie a unei familii și am crezut mereu în asta. Acum două luni, mi-am strâns curajul și i-am spus că vreau să locuiesc separat. Maria n-a acceptat și am avut o ceartă urâtă. Totuși, am plecat. În sat, au început bârfele: soacra a răspândit zvonuri cum că Maria m-a gonit pe motiv că sunt neascultător și am un comportament nepotrivit.
Ieri, m-a sunat Maria. Mi-a spus că îi pare rău și m-a rugat să mă întorc acasă. Poate că a înțeles și ea cât de mult a greșit. Nu știu încă ce voi face am rămas sfâșiat între speranța că ceva bun se mai poate salva și dorința de a lăsa totul în urmă, ca să pot respira din nou liniștit.
Ce am înțeles din toată povestea asta? Oricât de mult ai dori să îndrepți lucrurile într-o familie, fără respect și sprijin reciproc nu se poate construi nimic trainic. Indiferent cât de mare e presiunea celor din jur sau a tradițiilor, liniștea sufletului nu trebuie sacrificată niciodată.
