Isprva su roditelji bili presretni što im sin dovodi snahu, ali kada su je upoznali, zamolili su sina da se odrekne svih njihovih poklona!

Roditelji mog prijatelja su radili kao konji kako bi svom sinu osigurali pristojan život. Davali su mu sve što mu je trebalo, a pomagali su ga na svakom koraku. Majka je bila uvjerena da joj sin treba snažan start u životu, pa mu je nakon srednje poklonila auto, a čim je upisao fakultet, dobio je i svježe renovirani stan u Zagrebu. Moj prijatelj je bio mladić sa zdravom dozom odgovornosti, poštovao je roditeljske savjete i redovito ih informirao o svemu, čak i kad je promijenio šampon.

No, kako je prošlo vrijeme i navršio je 27 godina, njegova majka gospođa Ljubica počela je brinuti jer nije pokazivao ni mrvicu interesa za ženidbu. Imao je prije simpatije, ali za Ljubicu to nije bilo dovoljno; ona je sanjala pravog para na oltaru, a već je u glavi krojila ponudu za poklon putovanje mladencima u Dubrovnik. Nije ni slutila da će susret s budućom snahom razbiti slike idealne obitelji iz njezine glave u tisuće komadića.

Ljubica je počela primjećivati da sin stalno visi na telefonu, sređuje se više nego obično i izlazi na dejtove. Oduševila se, misleći da je napokon shvatio što znači obiteljska tradicija: red, rad i ženidba.

Jednog dana, sin joj je javio da će uskoro upoznati svoju buduću zaručnicu, s kojom planira vjenčanje. Ljubica je, naravno, bila presretna, zamišljajući zaručnicu kao mladu, vedru djevojku s cvijećem u kosi. No, iznenađenje je bilo i više nego silovito: u stan su zakoračili žena od 38 godina i dvoje djece. A njezin sin imao je tek 27 godina.

Roditelji su popili šok, dno šalica i još jednu kavu. Svoju neslaganje s tom ljubavnom kombinacijom dali su na znanje glasno, bez rukavica. Tražili su od sina da, ako misli ostati s njom, vrati ključeve od stana i auta. Sin je jednostavno odgovorio: “U redu, snaći ću se sam.” Nakon toga je prekinuo svaki kontakt s njima, blokirao ih na WhatsAppu, Facebooku, Viberu i čak stari fiksni telefon. Ostatak priče Ljubica je dobila kroz rodbinske tračeve: naslutila je da njezin sin prolazi kroz teškoće, no bila je uvjerena da će mu, kad-tad, pasti na pamet da to nije život za njega i da će se vratiti staroj, sigurnoj rutini obitelji i bureka.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

1 × five =

Isprva su roditelji bili presretni što im sin dovodi snahu, ali kada su je upoznali, zamolili su sina da se odrekne svih njihovih poklona!
Crunchetul unei crengi uscate sub piciorul lui Vanea a trecut neauzit – pentru el, tot universul s-a dat peste cap și s-a rotit într-un caleidoscop colorat, ca apoi să explodeze în milioane de steluțe ce s-au adunat toate într-o durere vie, deasupra cotului stâng. „Aoleu…” – Vanea și-a prins de brațul rănit și a strigat de durere. „Vanea!” – prietena lui, Sanda, a zburat spre el și a îngenuncheat în grabă lângă băiat – „Te doare tare?” „Nu, ce să zic, e o plăcere!” – s-a strâmbat el, bombănind printre dinți. Sanda i-a atins grijulie umărul, dar Vanea a dat brusc mâna ei la o parte, fulgerând-o cu privirea: „Lasă-mă, mă doare rău! Nu mă atinge!” Umilit că și-a rupt probabil mâna și va îndura glumele prietenilor și ghipsul, dar și că s-a făcut de râs în fața Sandei încercând să-i arate cât e de grozav, Vanea s-a ridicat hotărât spre spital cu mâna atârnând. „Vanea, nu te necăji, totul o să fie bine!” – Sanda încerca zadarnic să-l încurajeze, dar el s-a oprit și i-a zis cu ciudă: „Lasă-mă, ce bine să fie?! Ți-am zis că mi-am rupt mâna! Tu nu pricepi? Du-te acasă și lasă-mă!” A plecat pe trotuar, lăsând-o pe Sanda cu ochii mari și umezi, șoptind din nou: „O să fie bine, Vanea… o să fie bine…” *** – Domnule Ivan Victorovici, dacă nu vedem transferul banilor în următoarele 24 de ore, vom fi foarte dezamăgiți. Și încă ceva: mâine e anunțată polei pe drumuri, deci aveți grijă la volan – știți și dumneavoastră, accidentele sunt niște necazuri de care nimeni nu e ferit. O zi bună! Vocea de la telefon s-a stins. Ivan a trântit mobilul, și-a trecut mâinile prin păr și s-a lăsat pe spate în fotoliu: „De unde să fac rost de ei? Tranzacția era prevăzută abia pentru luna viitoare…” A răsuflat adânc, a pus mâna pe telefon și a format un nou număr. – Doamnă Olga Vasilievna, putem transfera azi banii noștri partenerilor din holding pentru echipamentul livrat? – Dar… domnule Ivan Victorovici… – Putem sau nu? – Se poate, dar asta dă peste cap plata salariilor… – La naiba cu ele, vedem noi după aceea! Faceți azi transferul. – Bine, dar să știți că… Ivan a închis fără să o lase să termine și a lovit cu pumnul brațul scaunului: „Nenorociții…” O atingere blândă pe umăr l-a făcut să tresară. – Sanda, nu ți-am zis să nu mă deranjezi când lucrez? Ți-am zis, nu? Soția lui, Alexandra, i-a atins părul și i-a șoptit la ureche: – Vanea, nu te consuma. O să fie bine. – M-am săturat de „o să fie bine” al tău! Nu mai suport! Poate mâine mă omoară cineva, și atunci tot bine o să fie? Ivan a sărit și a împins-o de lângă el: „Ce faci, ai pus borșul pe foc? Du-te și gătește! Lasă-mă în pace, și singur mi-e destul de greu!” Sanda a oftat și a ieșit din birou. În prag, s-a întors și a șoptit iar cele trei cuvinte. *** – Știi… Stau aici și-mi amintesc toată viața noastră… Bătrânul a deschis ochii și și-a privit soția cu ochi tulburi. Chipul ei frumos era traversat de riduri fine, umerii îi erau lăsați, iar postura, odinioară elegantă, slăbise. Fără să-i dea drumul la mână, ea i-a aranjat perfuzia, zâmbind în tăcere. – Ori de câte ori ajungeam la ananghie, când eram pe marginea vieții și a morții, când treceam prin cele mai crunte încercări… veneai și spuneai mereu aceeași frază. Nu-ți imagina ce nervi îmi făcea. Voiam să te cert pentru naivitatea ta! – bătrânul a încercat să zâmbească, a tușit îndelung și a continuat – Mi-am rupt mâini, picioare, am fost amenințat de zeci de ori, am pierdut totul, am căzut în gropi din care puțini mai ies… iar tu mereu numai „O să fie bine.” Și n-am să-ți spun – niciodată n-ai mințit. Cum de știai tu mereu înainte? – Nu știam eu nimic, Vanea, – a oftat bătrâna, – crezi că ție îți spuneam asta? Eu pe mine mă linișteam. Te-am iubit ca o nebună toată viața, tu ai fost viața mea. Când tu erai rău, la mine în suflet era furtună. Am vărsat atâtea lacrimi, am pierdut atâtea nopți… și mereu mi-am spus: „Fie și pietre din cer să cadă, dacă el e viu, totul va fi bine.” Bătrânul i-a strâns mâna cu ultimele puteri. – Asta era… Și eu m-am supărat pe tine. Iartă-mă, Sanda… O viață întreagă am trăit și de tine nici nu m-am gândit. Ce fraier am fost, nu? Bătrâna și-a șters discret o lacrimă și s-a aplecat asupra lui. – Vanea, nu-ți fă griji… S-a oprit o clipă, i-a privit ochii și și-a pus capul pe pieptul lui, mângâind cu drag palma ce se răcea. – A FOST bine, Vanea dragă, A FOST bine…