Pur și simplu nu mai pot suporta! s-a strâmbat prietenul, O femeie oribilă. Nici nu vreau să-mi aduc aminte!
Tocmai se despărțise de nevastă. Și deși mă asigura că nu-i face plăcere să-și amintească, nu se putea opri. Povestea mereu cum ea contrazicea totul, cum nu puteai ieși nici măcar la piață fără să se isce vreo ceartă; cum n-ajungea niciodată să gătească la timp, că de foame deja îi venea să leșine; cum cheltuia banii pe prostii, deși ea abia dacă aducea ceva acasă; cum s-a îngrășat, iar asta îl supăra: o femeie trebuie să rămână zveltă!
Ajunsese să spună niște vorbe grele, așa că l-am rugat să se domolească puțin.
Ușor pentru tine să dai sfaturi, băiete!, a izbucnit el. Să te văd pe tine că reziști măcar o săptămână cu ea. Eu am stat șapte ani. Noroc că n-am avut copii, că i-ar fi făcut nefericiți.
Lasă, i-am zis calmează-te!
Dar prietenul nu se potolea: Știi, până și cu telefoanele mă necăjea! Dacă ieșeam la o vorbă cu băieții, suna din cinci în cinci minute: Te-ntorci acasă? Rușine mi-era pur și simplu.
Da, am zis eu, e greu de dus. Dar acum, măcar ești liber…
Discuția asta mi-a revenit în minte după vreo trei ani, când am ajuns să-l vizitez pe alt camarad. M-a întâmpinat cu poftă: Hai la parc! Să plimbăm căruciorul!
Fetița lui avea șase luni, și nu era zi să nu-și dorească să iasă cu ea afară.
Cât plimbam, fetița dormea, iar prietenul mărturisea în șoaptă cât de fericit este. Așa vorbe simple și curate rar mai auzi, de aceea l-am ascultat cu luare-aminte. Mai era și un detaliu care mă rodea pe dinăuntru.
Mi-a spus de nevastă… Erau împreună de peste doi ani, deși se cunoscuseră la o petrecere mare unde el nici nu voia să meargă.
Și-acum mi-e groază când mă gândesc, a zâmbit el dacă nu mergeam, n-aș fi întâlnit-o pe Magda…
Magda era femeia ideală, din ce zicea el. Gătea dumnezeiește, în casă era armonie, se bucura de fiecare ceașcă de ceai pe care i-o dădea; Magda administra banul cu minte, i-a dat chiar și copia de card, și el nici nu mai verifica facturile care veneau.
Se despărțeau rar. Știi, mi-a spus dacă sunt fără ea, în cel mult o oră mă apucă dorul. Dau fuga acasă. Ne-am certat o singură dată, din cauza numelui fetei. Ea voia s-o cheme Stela, eu Daria. Până la urmă am lăsat Stela, cum știi. Am bombănit, dar apoi mi-am zis: de ce să mă supăr? E nume frumos. Magda a avut dreptate.
A mai adăugat: Și e așa frumoasă. Deși Magda se plânge mereu că ar trebui să mai slăbească…
Deci tu încă ești îndrăgostit, deși sunteți de mult împreună? l-am întrebat.
Negreșit! Și pe zi ce trece o iubesc tot mai mult…
Două neveste atât de diferite pentru doi prieteni ai mei… Dar misterul e că e aceeași femeie. Magda era soția unuia, care nu o mai suporta, iar acum e nevasta altuia, care o venerează…
Iar eu încă mă frământ: cum e posibil așa ceva?…
