Săraca mieluță – Bună, mamă, tată, – a intrat Dasha val-vârtej în casă într-o zi de duminică, – mă mărit, Romița m-a cerut și am acceptat fără să stau pe gânduri. – Doamne, Dasia noastră, ce mare te-ai făcut, – a exclamat Lidia și s-a uitat spre soțul ei, Ștefan stătea serios, tăcut, rumegând parcă vestea fiicei. – Normal, mamă, ce credeai, – am terminat deja colegiul, lucrez în oraș, și Romița cu serviciul lui. Ne-am hotărât să ne căsătorim. Pe Romița – băiat de oraș – părinții îl știau, locuia doar cu mama, în orașul de raion, liniștit, politicos, îl cunoșteau de ceva timp și nu s-ar fi supărat să-l aibă ginere. Nunta au organizat-o Lidia și Ștefan, totuși la țară era obiceiul, gospodărie aveau, chiar dacă Roman pusese deoparte niște bani, Ștefan i-a zis: – Roma, tu ține banii pentru apartamentul vostru, nunta o facem noi cu mama ta, poate ajută și mama ta. Mama lui Romița, Maia, a zis pe loc: – Nu am bani, singură mi-am crescut băiatul, am trăit pe un singur salariu, măcar un mic cadou pot să-i iau. Părinții Dashiei nu au judecat-o pe soacră, dar Lidia nu știa de ce, dar parcă nu-i intra la inimă. Nunta s-a ținut la un restaurant din oraș, modest, nu fastuos, dar vesel. Curând după nuntă, tinerii au decis să cumpere un apartament cu credit, avansul a fost ajutat tot de părinții Dashiei, soacra iar n-a putut, era în datorii. Dasha și Romița s-au mutat la casa lor, apoi a venit pe lume nepoțica Măriuca. Lidia cu Ștefan la fiecare pensie le mai cumpărau ceva, veneau de la țară cu produse, lapte, smântână, legume… Uneori Lidia o suna pe soacră: – Maia, hai să punem mână de la mână și să-i luăm un cadou bun nepoatei, copilul crește, are nevoie de multe. – Of, Lidio, nu am bani, – suspina, chiar dădea să plângă, – știi că-s singură… La ziua de naștere a Dashiei, părinții au adus produse, cartofi, morcovi, carne, Maia doar o mie de lei, iar Lidia a completat cu alți cinci mii. Nu regreta nici bani, nici produse pentru fată și familie, însă o rodea lipsa de implicare a soacrei. – Ștefan, de ce doar noi facem pentru copii și ceilalți nu ajută deloc? Parcă mi-e și silă s-o tot aud cum se plânge. Greu e la toată lumea, nu? Trebuie să și muncești! Ți-ar fi plăcut așa nevastă, să stea numai pe gâtul tău și să se plângă, nu? Eu muncesc cot la cot cu tine! – iar Ștefan o asculta tăcut, că-i știa firea. Lidia vedea totuși că Maia mereu era aranjată, frizură, manichiură, rochii frumoase. Se întreba de unde are bani, doar mereu se plângea. Dar Ștefan a surprins-o cu reacția lui: – Bine face că are grijă de ea, așa arată mai tânără decât vârsta. Lidia s-a înfuriat: – Normal că-i ușor, stă la bloc, fără grădină, fără animale, are timp berechet. Noi la țară, cu gospodăria, eu trudesc de dimineață până seara, tu nu vrei să te ocupi de vacă, grădină. Ia să vezi dacă-ți convine să le faci singur! Mă fac și eu cochetă, iar tu să vezi cum e! Ștefan nu e scandalagiu, nu răspunde, dar dacă ar fi, Lidia avea și mai multe de zis. A rămas totul ca înainte, el ajuta cât putea, dar gospodăria era pe umerii Lidiei. Măriuca a făcut trei ani și a mers la grădiniță, dar s-a îmbolnăvit des. Atunci au decis ca Maia să stea să aibă grijă de nepoată. – Stau, ce să fac, tot la pensie sunt, – a acceptat Maia. Lidia s-a bucurat: – Slavă Domnului, măcar cu asta ne ajută și ea. Cu timpul, Lidia a observat că Ștefan tot face drumuri dese la oraș: – Lidio, pune acolo smântână, ouă, cartofi, le duc la fata, tot am treabă cu niște piese la mecanic. Să văd și nepoata. Ea punea, bucuroasă că ajută copiii: – La oraș e scump tot, la noi totul e curat, fără chimicale! Ștefan se întorcea tot mai târziu. Până atunci venea la timp, acum stătea prea mult la fată și ginere. La început Lidia nu s-a alarmat, dar când s-a repetat tot mai des, a înțeles: – Doamne, Ștefan al meu o place pe soacră… clar… Trebuie să verific. Să văd cum e… Data următoare, Lidia i-a zis scurt soțului: – Ștefan, vin și eu, îmi e dor de nepoată și am nevoie de ceva din oraș, – s-a uitat fix la el, el s-a fâstâcit, n-a zis nimic, doar a dat din cap. Pe drum spre oraș, Lidia vedea că e morocănos. – Ce-i cu tine, prea ești posomorât. – N-am nimic, mă doare capul… Când au ajuns la fată, le-a deschis Maia într-un halat desfăcut, machiată, veselă, dar când a văzut că Lidia e cu Ștefan, i-a pierit zâmbetul, s-a închis repede la halat: – Vai, dar nu vă așteptam… Poftiți! Au stat cu nepoata, au lăsat un cadou, Maia a invitat la ceai, iar la masă Lidia a observat privirile îndrăznețe dintre Maia și Ștefan. – Ia uite, nici nu se rușinează de mine, cred că-i mult mai “avansați”… – Ies puțin să fumez la scară, – a zis Ștefan și a plecat. Imediat Lidia a izbucnit: – Maia, nu te mai preface că ești o biată mieluță! Am văzut tot, știu de ce tot vine bărbatul meu la tine, nu de dragul nepoatei. Termină cu avansurile la Ștefan, dacă vrei bărbat, mărită-te și trăiește-ți viața, dar pe al meu lasă-l în pace! Nu ți-e rușine să flirtezi cu soțul altuia, și încă cu șoțul cumetrei tale? Dacă nu încetezi, las eu gospodăria și vin să stau eu cu nepoata. Nu-i strica viața băiatului tău și nu-i răstălmăci capul ginere-lui meu! Maia a rămas roșie ca focul, nu se aștepta ca “țăranca” să-i prindă rapid jocul. O credea prea ocupată cu gospodăria ca să observe ceva. Surpriză… La plecare, Lidia i-a zis în ușă, în timp ce Ștefan ieșise înainte: – Nu mă face naivă și proastă… Pe drum i-a dat de înțeles soțului: – Gata, nu mai mergi niciodată singur acolo, am înțeles tot, iar de-acum, mieluța aceea nu va mai îndrăzni nici să clipească spre tine! Dacă-i ceva, mă mut eu la nepoată, iar tu treci la treabă acasă! – Lidi, de unde scoți prostiile astea? Nu e nimic, ți se pare… – a încercat el s-o liniștească. – Poate, dar nu ai ce căuta la o femeie singură, când nu-s copiii acasă! Dacă soacra nu mai vrea să stea cu Măriuca, mă mut eu acolo și să te văd după aia! Seara l-a sunat Dasha cu pretenții: – Mamă, de ce ai supărat-o pe Maia? Ne ajută cu fata, eu am nevoie de ea. Și tu ești geloasă pe tata! Lidia s-a enervat, a înțeles că soacra o întoarce și pe fiică împotriva ei: – Fata mea, ai să-nțelegi cândva. Ți-ar conveni ca bărbatul tău să fie la prietena ta acasă cu orele? Soacra ar trebui să știe ce e potrivit și ce nu. Rușine să ademenești bărbat în casa ta! Să nu-ți bați joc de mine! Iar tu ține minte: eu cu tatăl tău fac totul pentru voi, dar dacă nora nu mai vrea să stea cu Măriuca, vin eu! – Mamă, am înțeles, iartă-mă. Ea a spus numai tâmpenii despre tine, te-a învinuit pe nedrept… De atunci Ștefan n-a mai mers singur la oraș, ba chiar o ia mereu cu el pe Lidia, iar ea fericită să-și vadă mai des nepoata. Iar Ștefan ajută la gospodărie, îi dă Lidiei timp liber pentru ea însăși, să aibă grijă de ea, la fel ca “soacra de oraș”. – Un bărbat trebuie să muncească, să n-aibă vreme de prostii, și să-și aprecieze nevasta, – se gândea Lidia. – Și eu pot să fiu aranjată! Ce, sunt mai prejos ca soacra? Mulțumesc pentru lectură, abonați-vă și vă doresc numai bine!

Săraca oiță

Bună, mamă, tată! a zburat în casă Florica într-o duminică mă mărit, Dragomir mi-a cerut mâna și am zis da, nici măcar nu am stat pe gânduri.

Doamne, Florico, ai crescut și tu, a suspinat Margareta, uitându-se la soțul ei, Ilie, care ședea serios și tăcut, mestecând în cap știrea de la fată.

Păi sigur, la ce te gândeai? Am terminat facultatea, lucrez la Chișinău, Dragomir e și el băiat de oraș, avem serviciu, am hotărât să facem pasul.

Pe Dragomir părinții îl cunoșteau de mult: băiat liniștit și respectuos, trăia cu mama lui, Viorica, într-un orășel de lângă capitală, nu aveau mari obiecții la el.

Margareta și Ilie au preluat grijile pentru nuntă. La țară, oricum, gospodăria era la ei, aveau și o mică avere. Dragomir strânsese ceva bani, dar Ilie s-a ridicat:

Dragomire, tu ține banii ăia o să aveți nevoie să cumpărați un apartament în oraș! Nunta o facem noi, poate o ajută și mama ta.

Mama lui Dragomir, Viorica, s-a scuzat din start:

Nu am bani, dragii mei, am crescut copilul singură doar dintr-un salariu, pot să mai dau ceva de cadouri mărunte, atât.

N-au judecat-o părinții Floricăi pe cuscră, dar Margareta dintr-un motiv nedefinit nu s-a putut împrieteni niciodată cu Viorica. Au sărbătorit nunta la un mic restaurant în oraș, simplu, modest, totuși cu suflet.

Curând, tinerii s-au apucat de cumpărat apartament cu credit, avansul pus de părinții Floricăi. Cuscra iar n-a putut, tot cu datorii era, zicea ea.

Florica și Dragomir s-au mutat la casa lor. S-a născut nepoțica lor, Domnița. Margareta cu Ilie aduceau lunar ceva din pensie pentru fată veneau de la țară cu coșuri de lapte, smântână, morcovi, carne.

Câteodată Margareta îi dădea un telefon Vioricăi:

Hai, cuscră, să punem mână de la mână, să-i luăm Domniței un cadou adevărat! Copilul crește, nevoile-s tot mai mari.

Vai, Margă, n-am posibilități, suspina din suflet la telefon, știi că-s singură.

La ziua Floricăi, părinții au venit încărcați: cartofi, morcovi, carne. Cuscră o mie de lei. Margareta n-a prea înghițit, ei mai dădură încă cinci mii în dar. Margareta nu regreta banii și merindele dar tot o rodea că cuscra nu se implică deloc.

Ilie, de ce oare doar noi suntem așa darnici cu copiii? Cuscra ba plânge, ba se vaită, n-are, îi greu Dar cui îi e ușor? Trebuie să muncești, nu să tânjești. De vrei un bărbat din ăsta, i lăsai pe capul tău și nu făceam nimic decât să mă vait! Eu trag cât trag și la muncă, și acasă! Ilie asculta tăcut furtuna nevestii. O cunoștea pe de rost.

Margareta vedea mereu că Viorica e aranjată lună: tuns, unghii, parfum delicat. Se întreba de unde bani? Mereu plânge sărăcia, dar pentru astea totuși îi ajunge.

Dar Ilie i-a dat lovitura de grație:

Să știi că e frumos ca o femeie să aibă grijă de ea. Cuscră-i bravo. Daia arată de parcă n-are anii ei.

Margareta a făcut ochii cât cepele.

Normal! La ea timp cât duce apartament, fără grădină, fără animale! Ce ar fi să nu aibă grijă de ea? Iar noi, la țară, de dimineața până seara grădina, vaca, gospodăria! Da stai fără mine să te văd: mulgi vaca, prășește, spală pe jos. Hai să vedem dacă-ți convine.

Ilie nu era scandalagiu, de obicei tăcea, dar Margareta își mai descărca norii. Pe la casă treburile tot pe umerii ei, că Ilie lucra șofer pe la oraș.

Când Domnița făcu trei ani, o duseră la grădiniță. Dar copila se îmbolnăvea des. S-a propus ca un timp cuscra Viorica să stea cu ea, până crește.

Asta-i, ce să fac, la pensie tot stau, a acceptat Viorica.

Margareta s-a bucurat:

Slava Domnului, măcar atât ne ajută cuscră la copii!

A trecut vremea. Margareta a început să observe că Ilie mergea tot mai des la oraș:

Margă, strânge niște smântână, ouă, cartofi, le duc la fată și la Domnița, am şi eu treabă cu service-ul, să văd de niște piese.

Margareta strangea, simțea că le e de folos copiilor:

Prin oraș totu-i scump, iar la noi totul e sănătos, fără chimicale.

Dar Ilie se întorcea tot mai târziu din Chişinău. Tot avea tălpi la service, era trimis la piese, pe lista de cumpărături, dar de data asta stătea tot mai mult la Domnița și la Florica.

Inițial Margareta nu a dat importanță, dar cum se tot repeta, a început să-i încolțească o bănuială:

Sfinte Doamne Ilie s-o fi încins cu cuscră Trebuie de urmărit, altfel nu-i, nu mai am liniște!

Altădată, când Ilie se pregătea pentru oraș, Margareta i-a zis clar:

Merg și eu cu tine, mi-e dor de Domnița și mai am de văzut ceva la magazin. îl privea adânc, bărbatul s-a tulburat, n-a găsit nimic de spus, doar a dat din cap.

Pe drum spre oraș, Margareta l-a simțit mohorât:

Ce-ai, Ilie, ce ți-e cu fața asta?

Eh, nimic, de la vreme, mă doare capul

Când au sunat la ușa Floricăi, a deschis Viorica în halat descheiat, machiată, veselă, dar când i-a văzut pe amândoi, i s-a șters zâmbetul de pe față.

Ei, nu mă așteptam, intrați, intrați! la repezeală și-a tras halatul.

Au stat la joacă cu Domnița, i-au dus o păpușă, micuța le-a arătat jucăriile, apoi a adormit. La masă, la ceai, Margareta observă cum își aruncă Viorica priviri lungi spre Ilie și el îi răspundea pe ascuns.

N-au rușine, măcar nici atât! bolborosea Margareta, dar a tăcut din dinți, tăcută ca marea înainte de furtună.

Ilie s-a ridicat:

Ies să fumez o țigară pe scară.

Imediat, Margareta a tăiat-o din scurt:

Auzi, cuscră, nu te mai preface că ești sărăcuță și nevinovată, am văzut tot! Știu de ce tot vine bărbatul meu aici, și nu pentru nepoată! Termină cu ochii dulci, de vrei bărbat, mărită-te! Dar de-al meu nu te atinge! Ți-e rușine deloc să te joci cu bărbați străini, și încă cu cumătrul tău?! Dacă nu încetezi, vin eu și stau eu cu Domnița. Nu-ți bate joc de băiatul tău, încetează cu cochetăria! Rușine să-ți fie!

Viorica stătea roșie ca para, nu se așteptase ca Margareta femeie de la țară s-o resimtă atât de repede. O crezuse pe Margareta o babă ocupată cu vacile și grădina, dar uite că a fost descoperită.

Când au ieșit, Margareta a grăit apăsat:

Nu mă lua de proastă

Pe drumul spre sat, Margareta și-a vărsat amarul în capul lui Ilie:

N-o să mai mergi la oraș singur! Am priceput tot, și aia nu mai are curaj să te bage în seamă! Am pus-o la punct!

Margă, de unde scoți? Nu e nimic între noi, ți s-a părut! se apăra Ilie.

Bine, să fie cum zici dar să nu mai intri la vreo femeie singură cât nu-s copiii acasă! Dacă e nevoie, mă duc eu să am grijă de Domnița și tu rămâi cu gospodăria, că doar nu-s mână moartă ca altele! Că știi, eu de două ori nu repet!

Spre seară, a sunat Florica:

Mamă, de ce i-ai făcut urât Vioricăi? Ne ajută cu fata, suntem recunoscători, iar tu te porți geloasă pe tata! Ce e rău aici? Tata doar își vede nepoata!

Margareta a izbucnit. Știa că Viorica o vorbește și pe la spate, întorcând și fata împotriva ei.

Ascultă, Florico, tinerețea nu bate la ușă de două ori. Ți-ar place să-ți stea bărbatul cu orele pe la vreo prietenă pe ascuns de tine? Cuscră e femeie în toată firea, să priceapă: nu e frumos să invite bărbat străin la ea acasă și să se joace la ochi cu el! Să nu-mi mai facă figuri la spate, că nu tolerez. Nu uita, mama rămâne una, tot ce am făcut pentru voi e meritul meu, nu al tatălui tău. E bărbat, n-are grijă ca mine. Dacă nu stă cuscră cu Domnița, mă duc eu!

Mamă, iartă-mă, n-am știut tot adevărul! Aia mi-a umplut capul și mi-a întors-o pe dos așa, ca să te facă pe tine vinovată.

Nu-i nimic, fată, de-acum am pus țara la cale! Și să știi că n-am stat la discuții, i-am spus adevărul direct în față!

De atunci, Ilie și-a schimbat obiceiurile. Dacă merge la oraș, Margareta merge cu el sau e anunțată mereu, îi duce mâncare și mai vede de Domnița. Ba chiar Ilie a început să ajute mai mult pe la casă, îi face nevestii bucurii, îi dă voie să se mai odihnească, iar la treabă lucrează cot la cot.

Adevărul e că un bărbat mereu trebuie ținut ocupat, așa îți respectă nevasta și nu-i umblă mintea aiurea! surâdea Margareta cu gândul ei. Iar acum am și eu timp pentru mine, am grijă de mine însumi. Ce, eu sunt mai prejos decât cuscră?

Mulțumesc celor care citesc, pentru aprecieri și sprijin! Toate bune și belșug în casă!