Într-o după-amiază, tata m-a chemat în camera lui spunându-mi că trebuie să avem o discuție importantă. Tonul lui serios m-a pus oarecum pe gânduri. Când am intrat în sufragerie, acolo mă aștepta o femeie.
Familia mea s-a învârtit mereu în jurul tatălui meu, Viorel, omul care m-a crescut singur, a avut grijă de mine și mi-a oferit mereu un sprijin pe care nu l-am găsit la nimeni altcineva. După ce m-am născut eu, mama a plecat de acasă, iar tata n-a vrut să se mai însoare, probabil de teamă să nu treacă din nou prin aceeași suferință. Viața nu i-a fost întotdeauna prietenă tatălui meu, iar eu mi-am dorit să mă maturizez repede, ca să-l ajut cât pot, să nu simtă că duce tot greul singur.
Deoarece banii în casa noastră nu erau niciodată suficienți, la 15 ani m-am angajat. Am început să scriu articole pentru o gazetă din Chișinău, dar după trei ani am prins un post mai bun. După încă o perioadă, am ajuns să lucrez la birou și astfel am reușit să fiu independentă, să mă întrețin pe mine, dar să-l susțin și pe tata. Într-una dintre zile, tata m-a chemat din nou la el, anunțându-mă că vom avea o discuție serioasă. De data asta am avut un nod în gât. Când am intrat în sufragerie, lângă tata era o femeie care s-a dovedit a fi mama mea, Aurelia.
Când m-a văzut, Aurelia a început imediat să plângă, șoptindu-mi azona scuze și încercând să mă strângă în brațe. Nu am reușit să mă las cuprinsă de ea. M-am desprins ușor din îmbrățișarea ei, fără să rostesc nimic, și am ieșit din cameră, lăsându-i pe ei doi să discute ce aveau de discutat. Am ales să nu intervin în decizia tatălui meu; el știe cel mai bine cum să gestioneze astfel de lucruri. Nici acum nu pot să iert o femeie care ne-a părăsit fără niciun regret și căreia nu i-a păsat nici măcar să-mi spună la mulți ani de ziua mea, după atâția ani.
