Du-te la primărie și cerete! își ridică Toma din umeri cu o cădere de umăr. De fapt își dă seama că și ea are o cotă în casă.
Hai să mergem împreună! spune Toma. Soțul meu tot mă va da afară din apartament!
Așa ajunserăm proprietare a unui apartament cu o cameră, pe marginea orașului Iași, cu vedere spre un pădure veche de secole. Nu era mare, dar era ceva.
Nu mă interesează ce face soțul tău! spune mătușa Toma, lovind cu pumnul masa. Spunei să mă ducă la clinică!
Dar el are muncă, murmura Sânziana.
Săși ia o zi liberă! răspunde mătușa, cu un ton aspru.
Vreau săți plătesc un taximetru? oferă Sânziana.
Ajunsă bani, răspunde mătușa cu un râs amar. Sau pur și simplu nu știi ceva face cu banii?
Spunemi cât trebuie și îți dau! insiste Sânziana. Și pentru taximetru!
Pentru taximetru? încruntă mătușa. Taximetristul mă duce la cabinet? Iarna mă va ţine de cofe? Apoi mă așteaptă?
Dar eu am cerut doar să mă duci, se pierde Sânziana.
Soțul tău nu e cuminte? întreabă mătușa, nervoasă. Nu înțelege că femeii i se dă o mână?
Mihai e cinstit, răspunde Sânziana, apăraţil. Voi vorbi cu el, dar are program și nu poate să se scurgă mult.
Nu vin la baluri! strigă mătușa. Am zis clar că am nevoie să merg la clinică! Cum o pot face singură?
Tu nu mergi la o clinică de chirurgie plastică pentru boală, o corectează Sânziana.
Da! răspunde mătușa, hotărâtă. Dar pentru mine e vorba de viață și viață normală!
Dacă nu îmi fac rinoplastia, viața mea va rămâne mizeră și insuportabilă! E mai rău decât o boală! Simt o durere în suflet de fiecare dată când mă uit în oglindă!
Sânziana plecă privirea spre jos.
Și știi ce mă neliniștește? se întreabă mătușa. Dacă doctorul va spune că am contraindicații? Nu pot să ajung la clinică singură! strigă ea. O să-mi vină să mă sprijine, căci e prea obositor să merg singură la astfel de locuri!
Vrei să vin cu tine? propune Sânziana. Plătesc și dusîntors cu taximetru!
Încă o cerere! răspunde mătușa cu un sfâşit. Vreau să mă vezi acolo, să-l facă Oleg să creadă că am un tânăr flăcău lângă mine!
Dar el e soțul meu, se sperie Sânziana.
Nu contează, întoarce mătușa. Vreau să creadă că vreau să fiu mai frumoasă pentru bărbatul meu tânăr! Un capriciu doar al meu!
Sânziana ridică din umeri, uimită.
Spunei să-mi dea mâna, să mă privească cu draga mea pe buze, adaugă mătușa.
Probabil nu o să accepte, răspunde Sânziana.
Nu mă interesează părerea lui, nici a ta! strigă mătușa. Am zis ce trebuie să se întâmple! Nu mai încăpei în discuție!
Nu disput, răspunde Sânziana, supărată.
Aminteșteți de cine îți datorești viața! Dacă nu ar fi eu, nai avea nimic! amenință mătușa, arătând cu degetul. Convingel pe Mihăiță, că am nevoie să fiu la clinică în trei ore!
Cum săl conving? întreabă Sânziana, cu lacrimi în ochi.
Nu mă privește! spune mătușa, alungânduse. Am salvatte de la un destin tragic! Nu mam rușinat să te cresc! A fost greu!
Înţelegi, spune Sânziana, nu am văzut niciodată pe mătușa mea să zâmbească, să fie fericită. Chiar de ce este atât de nemulțumită, tot e normal pentru mine!
Așa cum se spune, nu poţi bea apă dintrun chip, iar firea mătușii Toma nu e dulce. Încă de mici, stilul ei aspru a devenit normă.
Deși nu a fost o femeie bună la toate, nu ia lipsit niciun gest de grijă. Nu trebuia să o facă, dar a crescut Sânziana de la pătuț. I-a hrănit, ia dat haine, ia învățat să meargă.
Chiar dacă în interiorul ei se adăpostește răul absolut, există ceva bun în sufletul ei. Îi spunea mereu:
Ține minte bunătatea mea! Dacă nu, aș fi aruncatte la orfelinat!
Eu sufăr alături de tine! repeta ea. Nu te abandonez!
Sânziana nu avea de ales.
Întro zi, când Toma și sora ei, Ilinca, rămăseseră orfane, părinţii lor trăiseră o viață haotică, dar nu fuseseră lipsiţi de drepturi parentale. Toma fugise la căsătorie la 18ani, iar Ilinca era încă copil.
Întrun an, un incendiu devastator mistuie casele, ucigând părinţii şi cinci alte persoane. Casa lor, singurul lor adăpost, se arde complet.
Ne despărțim, spune Toma. Nu pot să rămân aici!
Unde să merg? întreabă Ilinca, ascunsă în șopronul de lângă ferma vecină.
Dute la primărie! spune Toma, cu un gest larg. Totuși am și eu o cotă în clădire.
Hai săn mergem împreună! adaugă Toma. Soțul meu mă va da afară oricum!
Obţinseră un apartament cu o cameră, la marginea Iașiului, cu vedere spre pădure.
Toma lucra, Ilinca învăța. Totul părea să poată merge bine, până când Ilinca îşi dorea să se căsătorească.
Ești nebună! spune Toma. Oleg nu are nimic, nu are bani pentru chirie! Cum vrei săl aduci aici?
Vom lua un credit! promite Ilinca.
Șase luni mai târziu:
Sunteţi nebuni! strigă Toma. Ce copil? Unde?
Vom avea copii, justifică Ilinca.
Vom reuși! speră Oleg.
Doamne, suspină Toma. Odată am găsit o femeie fără minte, iar acum îmi cade sămplec în pădure! Cum o să ne încăpăm pe toţi?
Vom găsi o cale, spune Oleg.
Când sa născut Sânziana, situaţia deveni atât de absurdă încât părea că nu mai există ieşire.
Dragi rude, strigă Toma. Nu mai pot să suport strigătele ei! Trebuie să găsesc şi pe mine un loc de muncă!
Ce să facem? întreabă Oleg.
Cine e bărbatul aici? răspunde Toma cu un ton amar. A luat soție? Are copil? Hai, asigurăte!
Aș vrea cu drag, zise Oleg, dar nu se plătesc salarii ca la noi.
Nu sta pe canapea! strigă Toma. În capitală trebuie muncă de mână! Hai, pleacă şi lucrează!
Oleg pleacă. Trimite bani constant, dar după un an și jumătate primește o scrisoare.
Ai ales un soț de lux! exclama Toma. Statul îl va hrăni zece ani. Ce facem noi?
Aștept, răspunde Ilinca, cu voce căzută.
Nu faci nimic, spune Toma. În zece ani ceva deveni?
După acest interval, Ilinca se arătă împovărată de datorii.
Ceva să mănânci, spune Toma, că nu avem bani. Putem să înfometăm!
Nu! strigă Ilinca. Nu în numele asta!
Ce propui, întreabă Toma. Să strigi nu nu e suficient!
Ce pot să fac eu? întreabă Ilinca.
Începe să gândeşti! o îndrumă Toma. Singurul lucru pe care îl pot face e să rămân cu Sânziana, în timp ce lucrezi în vârf.
Unde? întreabă Ilinca.
Oriunde! răspunde Toma. Am auzit că o prietenă lucrează la un lanţ de pescuit din Chișinău, greu, dar plătește bine.
Foarte departe protestă Ilinca.
Sau săo trimiţi la orfelinat sugerează Toma.
Ilinca pleacă spre Chișinău, la pescuit, pentru a-și susține sora și fiica.
Când Sânziana avea nouă ani, mătușa Toma îi spuse:
Mama ta a dispărut! Suntem doar noi două. Eu voi fi şi mamă, şi tată. Vom supravieţui!
Sânziana nu-și amintea de tată. Despre mamă avea amintiri vagi. Trei ani avea când Ilinca a plecat la muncă. Dar mătușa Toma era mereu lângă ea.
Dacă Toma ar fi vrut, Sânziana nu ar fi știut niciodată că e mătușă. Totuşi, Toma insistea: Sunt mătușa ta, nu mama!
Îi repeta mereu că nu are altă persoană în viață în afară de ea. Şi că trebuie să-i fie recunoscătoare că nu a fost aruncată pe stradă sau în orfelinat, că nu a murit de foame.
Aşteptând ca Sânziana să învețe să fie mulțumită, Toma o învăța să fie ajutor la treburile casei, ca o servitoare fără voie.
Nu-i rămânea altă speranţă decât să accepte cu recunoştinţă. În plus, trebuia să crească devreme, să se ocupe și de treburile mătușii.
Toma îi spunea unde să meargă la școală și unde să lucreze. Astfel, Sânziana a ajuns vânzătoare întrun magazin de cartier.
În adâncul sufletului său, totuși, se ascundea o scânteie de revoltă. Dragostea o făcu să se oprească în faţa mătușii.
Mă mut la soțul meu! declară Sânziana.
Ai o rebelă! țipă Toma, înfuriată, în timp ce Sânziana strângea lucrurile pentru a pleca.
Când Toma află că Radu, soțul Sânzianei, e programator și câștigă bine, își schimbă tonul.
Acum, Sânziana trebuie să-l convingă pe Radu să o însoțească la clinica de chirurgie, pe condiţiile mătușii.
Ceva amai scăpat, spune Sânziana, auzind soneria. Două persoane necunoscute stăteau la ușă. Bărbatul era bărbăţat, femeia, albă ca zăpada, în jur de patruzeci de ani.
Suntem părinţii tăi! exclama femeia.
Mătușa Toma a spus că nu mai sunteţi, șopti Sânziana.
Nuceva ce poţi spune, răspunde bărbatul. Abia așteptam să plecăm!
Fiica mea! spuse femeia, întinzând mâna, dar apoi o retrase.
Întrun colț, continuă bărbatul, iată o fotografie. Suntem părinţii tăi!
Fotografia arăta o cărucior vândut cu greu de Toma, alături de un bărbat și o femeie tineri.
Dar mătușa Toma începu Sânziana haotic.
Vom ajunge și la ea, amenință bărbatul.
Intraţi, le lăsă Sânziana să pășească în apartament.
