Între noi

Oana stătea în bucătărie cu fruntea sprijinită pe palme împreunate și asculta din camera alăturată cum fiul ei, Andrei, se juca la consolă. Sunetul tragerilor și țipăturilor din joc se strecură prin ușă ca o voce dintr-o altă viață, în care oamenii își fac timp pentru distracție și pentru discuții despre cine a acoperit pe cine.

Pe masă se răcea ceaiul, în chiuvetă se afla o farfurie cu murături uscate, iar pe pervazul ferestrei zăcea telefonul lui Mihai. Oana îl lăsase acolo întors când se întorsese de la muncă și găsise apartamentul gol. El plecase la client, cum scrisese în mesaj, și uitase telefonul sau poate îl lăsase intenționat. Ea nu mai era sigură.

Cunoștea deja parola. O știa de multă vreme. Nu o mai folosea până când, acum o lună în urmă, în aplicație a apărut o notificare cu un nume pe care nu-l observase până atunci, urmat de o inimioară. Prima dată mâna i s-a înfipt și a trecut degetul pe ecran.

De atunci totul părea pus pe pauză. Mergea la muncă, pregătea cina, verifica temele lui Andrei, dar fiecare gest era ca printr-un geam. Și doar astăzi, când Mihăi a plecat din nou la întâlnire și a lăsat telefonul, Oana a trimis un mesaj scurt prietenei: Poți trece seara? Am nevoie să vorbesc.

Natașa răspunse aproape instant: După opt. Fără întrebări, fără emoticoane. Oana simți o ușoară ușurare. Dacă cineva putea să-i dezvăluie gândurile rușinoase, era Natașa.

Ele se cunoșteau de peste cincisprezece ani, în cadrul unui curs de contabilitate când amândouă căutau un nou loc de muncă. Înscriau examenele împreună, sărbătoreau primele prime, împărtășeau rețete și bârfe. Apoi fiecare s-a căsătorit, a născut copii, a trecut prin renovări, credite, boli ale părinților. Seara, la telefon, se audeau poveștile de spital sau certurile cu soțul. Natașa obișnuia să spună: Ești ca o soră pentru mine. Oana răspundea: La fel și tu și credea.

În jurul orei nouă și jumătate, Natașa bătutese la ușă. Oana pregătise ceainicul, tăia brânza și merele, așeză pe farfurie fursecuri. Când a deschis, a zărit o față familiară cu o căciulă călduroasă, obraji roșii de ger și ochi obosiți.

Bună, spuse Natașa și îl îmbrățișă pe loc. Ce sa întâmplat?

Spunândui simplul ce sa întâmplat, Oana simți un fior la nas. A lăsat prietena să intre, ia scos haina și ia atârnat haina pe cârlig. Din cameră ieși Andrei.

Bună, mătușă Natașa, strigă el și dispăru din nou în fața ecranului.

Se așezară la masă. Natașa umplu o ceașcă de ceai, privi telefonul de pe pervaz și ridică o sprânceană.

E acasă? întrebă ea.

Nu, răspunse Oana cu voce răgușită. A plecat în treburile lui.

Din nou?

Oana dădu din cap. În acel șir de tăceri se ascundeau toate discuțiile despre e la serviciu, în sezonul lor, clienții capricioși. Natașa întrebă de nenumărate ori dacă nu exagerează cu treburile. Oana o respinse.

Acum nu mai avea unde să respingă.

Eu, înghiți Oana. Am găsit mesaje. O colegă. Mai tânără decât noi. Ei de mult.

Natașa se aplecă ușor.

Ești sigură că nu e doar flirt? întrebă ea. Poate

Oana trage telefonul spre ea, îl deblochează și deschide conversația. Câteva mișcări și pe ecran apar fraze pe care le ştia pe de rost: Mie dor de mirosul tău. Astăzi nu pot, soția suspectează ceva. Ești mai bun decât ea, nu înțelege nimic.

Natașa citise câteva mesaje și fața ise schimă. Liniștea blândă de pe buze dispăru, iar privirea deveni mai aspră.

Vai, șopti ea. Ce nenorocit.

Oana oftă. Cuvântul a ieșit cu ușurare. Nu îndrăznea să-l rostească cu voce tare; era încă un gând nocturn.

De o lună știu, continuă. Mă prefac că totul e în regulă. Andrei primește teme, eu gătesc, întrebarerăspuns: Cum a fost ziua? Nu știu ce să spun. Cum să încep discuția. Și mai ales, ce va urma.

Natașa strânse ceașca cu mâinile, ca și cum ar fi căutat căldură.

Vrei divorț? întrebă ea.

Oana tremură. Cuvântul ia rămas încă în ceața de deasupra. Își imagina cum ar strânge el bagajele, cum ar rămâne cu fiul și cu creditul ipotecar. Cum ar întreba toți vecinii ce sa întâmplat și cum ar explica că mia găsit alta. Gândurile îi erau goale.

Nu știu, spuse sincer. Nu știu cine sunt fără el. Suntem împreună de peste cincisprezece ani. Avem credit, școala, părinții lui, pe ai mei. Sunt supărată, doare, dar nu văd cum să continui. Și, ezită, mi e teamă să-i spun, să aleagă pe ea. Dacă tac, voi vedea în fiecare zi chipul lui și voi ști.

Natașa dădu din cap, ascultând fără să întrerupă. Oana își aminti cum Natașa se cufundase odată la ea în noapte după o ceartă cu soțul. Atunci stăteau la ceai și râdeau prin lacrimi, vorbind despre bărbații niciodată nu înțeleg. Atunci totul părea mai simplu.

Nu trebuie să rezolvi totul întro singură zi, spuse Natașa. Dar nu poți trăi tot timpul în această stare suspendată. Te vei sfărâma. Începe prin a vorbi cu el. Spunei că știi.

Și dacă spune că nu înseamnă nimic? Că e doar, agită Oana mâna. Tu știi cum sunt ei.

Natașa zâmbi amar.

Știu, răspunse. Știu foarte bine.

În glasul ei se auzi ceva ciudat. Oana ridică privirea. În ochii prietenei se citea o tensiune, ca și cum ar fi spus ceva prea mult.

Ce? întrebă Oana. Despre ce vorbești?

Natașa-și întoarse privirea spre fereastră. Nimic, spuse repede. Scuză-mă, doar îmi amintesc.

Oana se încruntă. De atâta timp era obișnuită să-și împărtășească totul cu Natașa: muncă, copil, oboseala din căsnici. Uneori, însă, auzeau fraze scurte: Și eu știu, Am trecut prin asta și discuția se termina.

Nu-mi spui totul, șopti Oana. De mult. Ai ceva?

Natașa tăcu. Pe fundal se auzea vocea lui Andrei ce se certa tare în căști. În bucătărie se simțea mirosul de ceai și pâine prăjită. Oana simți că un greutate se așezase între ele.

Olia, începu Natașa. Hai să nu fie acum. Ai treaba ta. Nu este momentul să vorbesc despre mine.

Exact momentul, răspunse Oana cu încăpățânare. Stau în fața ta goală, ca la radiografie. Mie rușine, mie frică, nu știu ce să fac. Tu vorbești în ghicitori. Tu ești prietena mea.

Cuvântul prietenă ieși mai aspru decât voia. Natașa tresări. Privi masa, apoi ochii.

Bine, spuse ea. Doar nu mă întrerupe. Nu lua decizii pentru mine. Înțelegi?

Oana dădu din cap. În piept i se strânse ca înaintea unui salt în apă rece.

Am avut o aventură, declară Natașa. Acum doi ani, la serviciu.

Oana simţi scaunul să se clatine. Strânse marginea mesei.

Ce?, oftă.

Acel coleg, răspunse Natașa. Lucram la același proiect, am stat târziu. La început eram doar glume, apoi sa întâmplat ceva. Eu eram supărată pe Mihai, el nu mă asculta, era mereu pe telefonul lui. Mă simțeam ca o mobilă. El mă privea ca pe o persoană, mă lăuda că sunt deșteaptă, că fără mine nu ar reuși. Mam lăsat pradă.

Continuă: A durat șase luni. Apoi a plecat la altă. Am aflat că nu eram singura. Mam demisionat. Mihai nu a aflat nimic. Am crezut că așa e mai bine pentru toți.

Oana privi, nedumerită. Era Natașa aceea, cea care se scandaliza la seriale când apareau infidelități și spunea așa nu se face.

Nu miai spus niciodată, exclama Oana, vocea ei devenind străină. Nici atunci, nici apoi.

Mia fost rușine, răspunse Natașa. Mia fost frică să nu mă pierzi. Tu ești întotdeauna corectă, fidelă. Nu voiam să mă privești ca pe, ezită. Mă simțeam urât.

În Oana se înălța un val de resentiment. Își amintea cum, acum doi ani, Natașa schimbase brusc jobul, invocând oboseala. Se trăgea ca o umbra, apoi parcă reapărea. Oana sunase, întrebând dacă e ceva, și Natașa răspundea: Nu e nimic. Oana credea.

Acum înțelegea că tot timpul între ele se ascundea acel secret.

Așadar, spuse încet Oana, cât timp îți povesteam cum mă tem că el mă înșală, tu deja știi tot. Dar din altă parte.

Știam cum e, murmură Natașa. Dar credeam că dacă îți spun, nu vei mai vorbi cu mine. Te vei gândi că și eu am greșit, că sunt ca el, sau chiar mai rău.

Cuvântul mai rău plutea în aer. Oana simţi cum mânia și durerea se înnodau.

De ce vorbești acum?, întrebă ea. Pentru că e mai rău pentru tine? Pentru că vrei să-ți curăți conștiința?

Natașa tresări, ca lovită.

Nu, spuse repede. Când am citit mesajele acelea, mia dat grea. Am înțeles că, în timp ce tu credeai că totul e stabil, eu purtau propria povară. Și când sa intersectat cu a ta, nu am putut să mai pretind că nu contează. Ar fi fost greșit.

Oana se întoarse spre fereastră. Pe stâlpul de lângă stradă, un afiș cu cursuri de limba engleză invita trecătorii cu pachete de cumpărături. În interior, zgomotul interior era la fel ca o pământă căzută, nu doar din cauza soțului, ci și pentru că Natașa nu era cine credea Oana.

Tu miai zis mereu că sinceritatea e cea mai importantă, spuse Oana încet. Că e mai bine să auzi amarul adevărului decât dulceața minciunii. Și eu?

Știam că vei spune asta, întrerupse Natașa. Era și gândul meu. Am repetat asta pentru mine. Știam că am încălcat principiile mele, dar credeam că dacă vorbesc, voi sparge totul: căsnicia, prietenia. A fost o alegere lașă. Nu mă justific.

Oana privi spre Natașa. În ochii ei se citea multă vină, dar și fața lui Mihai, mesajele, frazele nu înțelege nimic. Durerea se strângea.

Ce ar fi dacă aș descoperi din întâmplare? întrebă ea. Dacă te-aș vedea undeva? Ai gândit la asta?

Mă gândeam, răspunse Natașa. Și mia fost frică. În fiecare zi mam trezit cu gândul că azi totul va ieși la iveală. Apoi sa terminat, el a dispărut din viața mea. Încercam să mă liniștesc spunând că a fost un eșec și că nu voi trăda pe nimeni.

Cuvântul trăda plutea între ele. Oana îl simţi și în situația ei.

Mă consideri trădată?, întrebă Natașa aproape șoptit.

Oana se gândi. Răspunsul nu era simplu. Vocea ei inițial striga da, dar dintrun loc adânc răspundea un alt ecou. Ambele trăiau căsnicii în care, uneori, se simțeau strânse, alteori singure. Ambele făcuseră să pară că totul e în regulă, când nu era.

Nu știu, recunoștea ea. Mă dor atât de tare de el, cât și de tine. Te privesc și îmi vine în minte că ai știut totul și ai tăcut. Dar înțeleg că și tu ești om, cu greșeli.

Natașa dădu din cap. Părea că ia luat masca, dezvăluind un chip obosit.

Nu am venit să cer iertare, spuse. Am venit să fiu lângă tine. Dar nu am mai putut să rămân lângă tine prefăcândumă altcinevaÎn acel moment, Oana înțeși că adevărul, oricât de dureros, e singura cale spre libertate și spre o viață cu sens.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

2 + ten =

Între noi
« Fotografija u novčaniku »