Soțul meu se gândește doar la el. Mănâncă tot, nici copilului nu-i lasă nimic.
Gheorghe, unde au dispărut bananele? îl întreb pe soț.
Le-am mâncat, că mi-a venit poftă.
Nu puteai să lași măcar una pentru gustarea băiatului?
Mare scofală, zici de parcă nu găsești banane la piață.
Atunci du-te și mai cumpără niște banane.
Acum am meci la televizor, cum să merg?
Așa e mereu la noi: brânza, biscuiții, merele tot ce prind dispare. Am ajuns să ascund mâncarea prin dulapuri, ca să nu rămână flămând fiul nostru din cauza tăticului.
Suntem căsătoriți de cinci ani. Copilașul nostru face în curând doi ani. Avem credit la bancă pentru apartament știi și tu cum e cu banii, trebuie să-i numeri de două ori. El se crede stâlpul casei doar pentru că el a vândut garsoniera lui ca să pună avansul, dar și părinții mei ne-au ajutat. Mama zice tot timpul că Gheorghe e un egoist de zile mari. Pe undeva îi dau dreptate.
Într-o zi, ne pregăteam pentru onomastica copilului. Bucătăria era vraişte, eu găteam pentru musafiri, iar Gheorghe se învârtea mereu printre oale ciugulea din toate farfuriile. Vârful a fost când s-a pus şi pe tort. L-am lăsat pe balcon, că nu mai era loc în frigider. Îl aduc în bucătărie, să-l tai, şi când mă uit, rămăsese din tot tortul doar o bucată ciopârțită, cu glazura de ciocolată pusă la întâmplare. Îți dai seama ce rușine și ce supărare pe mine!
Așa-i în fiecare săptămână. E drept că el aduce banii, dar nu poți trăi doar pentru stomacul tău mai gândește-te și la ceilalți! Are tot timpul scuza: Lasă, cumpărăm altele, nu te necăji! Poate că nu-i pasă de mine, dar cum să nu-ți pese de propriul copil? Mai ales când nu ne ajung banii, și trebuie să mă gândesc la fiecare leu. Ajungi să consumi într-o săptămână cât era să-i ajungă unui om toată luna.
De ce îl cicălești așa? Ăsta e bărbat, să mănânce cât vrea, câștigă banul! sare soacra în apărarea lui. Tu să nu-i dai în cap, fă mai mult de mâncare!
Dar să faci oricât, el tot nu se satură, zice. Nici vorbă să cumpărăm mai mult, când avem de dat bani pe rate, haine, și cele trebuincioase pentru casă.
Într-o zi, i-am spus clar: dacă o mai faci o dată, divorțăm. Împărțim casa, fiecare pe drumul lui. S-a supărat nevoie mare, s-a plâns la maică-sa. Soacra nici nu mai vrea să vorbească cu mine. Dar tare simt că am dreptate. Tu ce crezi, oare n-am și eu dreptul la liniște?







