Dragul meu prieten, îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri acea zi de demult, când am întâlnit-o pe Veronica, o femeie tânără ce își plimba fetița de un an și jumătate pe aleile unui vechi cartier din Chișinău. Mergea pe stradă cu privirea pierdută, parcă ruptă de lumea din jur. Dacă nu aș fi strigat-o ușor pe nume, ar fi trecut pe lângă mine fără să mă observe. La început, când m-a văzut, i s-a luminat chipul pentru o clipă, dar curând pe fața ei s-a așternut iarăși acea nepăsare amară, care m-a cutremurat. Atunci am întrebat-o ce s-a întâmplat, iar Veronica și-a despovărat sufletul și mi-a împărtășit necazurile familiei sale.
Veronica și Mihai s-au căsătorit din dragoste, o dragoste care părea pe atunci veșnică. Logodna lor a fost plină de momente dulci, plimbări sub tei în Grădina Publică Ștefan cel Mare, cu vorbe drăgăstoase pe care doar doi îndrăgostiți le-ar putea rosti. După nuntă, Mihai îi aducea Veronica florile preferate, îi pregătea ceai în serile reci de iarnă și o făcea să creadă că fericirea lor nu va pieri niciodată. Căutau mereu liniștea, iar atunci când drumurile lor păreau să se despartă, încercau să găsească înțelegerea.
Odată cu nașterea Dianei, fiica lor, totul s-a schimbat cu o repeziciune de nedescris. Mihai trebuia să simtă pe pielea lui ce înseamnă să fii părinte, dar s-a dovedit că nu era pregătit. Lucra acasă, în camera lor mică din apartament, și țipetele copilului îl scoteau din sărite. Deși sarcina cea mai grea o purta Veronica, el, uneori, răbufnea la rândul lui, nemulțumit de agitația din jur.
Când bugetul lor a slăbit, căci Veronica era în concediu de maternitate și leafa s-a micșorat, Mihai a început să-i pună în spinare toate grijile. A insistat s-o vadă întoarsă la slujbă înainte de vreme, ca să lase copila în grija bunicilor. N-a vrut să asculte argumentele că bătrânii nu se pot descurca cu o fetiță atât de mică. Pentru Mihai, banii din casă primeau prioritate, și a verificat orice variantă: de la bone până la creșe private, ca să nu fie nevoit să petreacă el însuși timp cu fiica lor.
De la un timp încoace, și-a asumat chiar și cumpărăturile familiei, convingându-se că Veronica cheltuia prea mult din salariul lui modest de 850 lei moldovenești pe lucruri de prisos. Iar Veronica, copleșită de toate aceste schimbări, a început să iasă cât mai des din casă cu Dianala Parcul Valea Morilor, la terenurile de joacă, numai să nu fie închisă între acei pereți reci împreună cu soțul său.
Cu lacrimi în ochi, Veronica m-a întrebat atunci dacă am vreun sfat, dar adevărul e că n-am știut ce să-i spun. Să divorțeze? Gândul nici nu-i trecea prin minte. În ciuda tuturor neajunsurilor, îl iubea pe Mihai cu o încrâncenare demnă de balada Mioriței, și era prea legată de el. În plus, Diana creștea repede, și Veronica nu voia să-i destrame copilăria, lipsindu-o de ambii părinți. Era obosită să tot fie arătată cu degetul că nu aduce destui bani în casă, când, de fapt, abia reușea să-i poarte de grijă micuței.
La despărțire, n-am putut decât să-i spun vorbe de mângâiere: Fii tare, Veronica, totul va fi bine, lucrurile se așază ele la locul lor. Sufletul meu încă se roagă ca aceste cuvinte să se împlinească.
