30 aprilie 2024
Astăzi m-am așezat la masa din bucătăria micuței mele gospodării din Iași și am început să amestec supa de pui cu gălbenuș. Încă o dată mi-a bătut în minte gândul că, și mie mi-ar prinde dor de a sta pur și simplu la liniște, fără să mă gândesc la toate treburi și la familia mare pe care o întrețin.
Fica noastră, Alina, vine în weekenduri și, ca de obicei, își ia puțin timp pentru odihnă, în timp ce eu, ca și cum aș fi o fire de ceasornic, rămân la aragaz să gătesc pentru nepoții mei și pentru el însuși. În ziua ce precede sosirea lor, mă străduiesc să fac ordine în casă, ca să fie totul pregătit pentru oaspeți. Andrei, soțul meu, își termină treaba târziu la fabrică și ajunge obosit, așa că toate treburi casnice cad pe umerii mei.
Când mă plictisesc singură, încerc să o sun pe Alina în timpul săptămânii, doar ca să-i aud glasul, să mă sfătuiesc cu ea despre unele chestiuni. De fiecare dată, totuși, ea se arată ocupată. Alina are un post important și este mereu la telefon cu clienții. Uneori, iritată, îmi spune:
– Mamă, de ce mă suni din nou? Știam că nu răspund la apeluri personale în timpul programului. Dacă e ceva urgent, scrie-mi un mesaj. Am tot cerut să nu mă suni!
Mi-am dat seama că nu aș putea să găsesc bucurie în a scrie mesaje, pentru că în inima mea dorul de vocea ei era mai puternic decât orice cuvânt scris.
Într-o zi m-am prins gândind că nu am nici eu un weekend în care să nu fac nimic. Îmi doresc să mă desprind de toate grijile și să mă bucur de o masă pregătită de altcineva. Chiar dacă Andrei mă ajută la multe treburi, încă aștept să îmi savurez un prânz fără să fiu eu cea care amestecă oala. Am ajuns să mă simt ca la pensie de onoare, mereu încoronată de sarcini, iar ele parcă nu se vor sfârși niciodată.
Așa că am hotărât, împreună cu Andrei, să mergem în vizită la Alina în perioada sărbătorilor de Paște. Am discutat și am planificat să le aducem câteva prăjituri de casă și un cozonac mare, așa cum se spune la sărbători.
Alina părea să fie încântată de veste, însă, când am ajuns, a fost surprinsă să constate că, în loc să ne arate cum putem să o ajutăm în bucătărie, am început să stăm cu nepoții pe perete și să povestim despre tot ce s-a întâmplat în ultima săptămână. După ce am terminat de vorbit, ne-am așezat pe canapea și am pornit la televizor un concert de colinde.
Alina aștepta masa tradițională cu sarmale, mămăligă cu brânză și cozonac, dar noi am zis, aproape cu vocea ridicată:
– Suntem puțin obosiți, dar ce bine că am venit la voi!
În acel moment, Alina s-a încruntat, parcă nu înțelegea cum am putut să o dezamăgim.
Mi-am pătruns ochii în obraji și am înțeles că, în spatele feței ei, se ascunde frustrarea de a nu primi sprijinul pe care și-l imagina. Iată că, în sfârșit, am odihnit la fiica mea.
Mă simțeam nevoită să îmi cer iertare, să nu mai plâng de gândul la nevoile celor dragi, să nu îmi pierd răbdarea când nu am chef de lene. Nu sunt o fire de puzzle, ci o femeie de multă trădare, crescută în anii de comunism, când dacă era nevoie, trebuia să fie făcută.
Am oftat adânc. Alina lucrează mult, soțul ei, Victor, și el este mereu ocupat, iar Andrei, deși îmbătrânit, încă lucrează în producție. Am zâmbit tuturor și am mers în bucătărie să pregătesc cina de sărbătoare.
Alina a venit și ea în bucătărie, dornică să-mi spună că se simțea puțin trădată de mine. Dacă aș deschide ușa, aș vedea cum mama mea, în felul ei obișnuit, nu e așa de zâmbitoare și pregătită să sară în ajutor, ci pare tristă și obosită, fără zâmbetul din tinerețe.
Chipul ei a căpătat o expresie de resemnare, căci nu și-a dat seama că eram privită și nu am zâmbit.
Mă simțeam cu totul diferită. Alina a simțit un nod în suflet, ca și cum ar fi văzut că mama nu mai este tânără. S-a apropiat de mine, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și a început să se scuze:
– Mamă, am vrut să pregătesc un fel nou de mâncare, dar m-am cam pierdut. Speram să mă ajuți. Dacă nu vrei, e și mai bine, va fi o surpriză pentru toți, și pentru tine. Ți-am luat și niște produse de înfrumusețare cremă de față, cremă de mâini și alte lucruri. Le vom discuta la masă, îți voi arăta tot ce am cumpărat. Dar acum, te rog, continuă să urmărești concertul.
Alina mi-a oferit acea cremă scumpă pe care și-a dorit-o. În acel instant, un fior de copil mi-a străbătut sufletul timpul trece, mamă îmbătrânește și nu ne mai vedem atât de des. Mă întrebam cum aș trăi fără ea dacă ar pleca.
Mi s-a amintit de copilăria și tinerețea mea, de ziua în care am căsătorit și am născut și de cum mama mea mereu găsea timp pentru mine, călătoriile mele și problemele mele erau pe primul loc. Îmi dădea telefonul chiar și noaptea dacă Alina avea nevoie să vorbească, deși ea trebuia să se trezească de dimineață la muncă.
Am zâmbit emoționată când am auzit cuvintele ei și toate resentimentele s-au risipit, simțind chiar și o nouă forță în piept.
De atunci, când ne întâlnim, Alina nu mai aruncă toate grămezile pe mine; facem totul împreună și găsim timp să vorbim la suflet. Chiar îmi sună în pauza de prânz, spune că îi este dor de vocea mea.
Acum găsesc întotdeauna un moment pentru ea, o îngrijesc și sper să nu vină ziua când eu, bătrână, să mai nu am pe cineva să mă sune.
