Mama mea a fost mereu de partea tatălui meu vitreg. Într-o zi nu mai am putință să suport și hotărî să pun capăt situației.
Timp de mulți ani am locuit cu mama și cu sora mea mică, Doina. Bunica noastră, Vasilica, locuia în apropiere și ne vizita des. Nu-mi mai amintesc de tatăl biologic, dar de tatăl Doinei îmi amintesc cu amară claritate.
La început tatăl vitreg mă trata cu bunăvoință, însă, odată ce m-am stabilit în casă, am uitat complet de existența mea. Ion ridica adesea mâna spre mine. Lacrimile îmi curgeau pe obraji, dar nu îndrăznelam să-i spun ceva mamei, până când, în sfârșit, a văzut cu ochii ei cum mă bântuie.
A urmat o înfruntare aprinsă între mama și el, iar el a dispărut din viața noastră pentru totdeauna. De atunci am trăit noi trei în armonie. Bunica veghea mereu asupra Doinei. După absolvirea liceului am decis să mă înscriu la facultate în orașul natal, deși visam la studii în străinătate. Nu puteam să-mi las familia în urmă.
Într-o zi mama a propus să vindem ambele locuințe pe cea a noastră și pe cea a bunicii și să cumpărăm un apartament cu trei camere, pentru a locui sub același acoperiș. Toți am fost de acord, iar cu puțină răbdare am mutat în noul cămin. Am avut camera mea, Doina a locuit la bunică, iar mama s-a așezat în a treia cameră. Fericirea ne învăluia.
Acolo, mama a cunoscut vecinul nostru, Victor, un bărbat de aceeași vârstă, deja divorțat. Din acel moment el a început să-i ofere atenție, iar ea a înflorit din nou.
Mai târziu, mama a adus în casă unchiul meu, Robert, care a decis să-și închirieze apartamentul. Totul părea bine, până când el a început să ne jignească, în special pe mine. Între noi erau dese dispute, iar mama era mereu de partea lui.
M-am simțit tot mai străin în propria casă. Am hotărât să mă mut într-un alt oraș pentru a studia. Mama nu s-a împotrivit, dimărgind ușurată că nu mai trebuie să aleagă între mine și unchiul Robert. Dar eu nu am găsit alinare. Cum poți săți schimbi propriul copil cu un alt bărbat?
