Am stat în străinătate doi ani, iar când m-am întors înapoi am aflat că fiul meu avea o surpriză.
Fiica mea, Ancuța, s-a căsătorit cu un cetățean din altă țară și am locuit cu ei două luni, îngrijind nepotul și ținând casa în ordine, ca într-un ceas vechi care tot ticăie singur.
Ancuța și soțul ei, Radu, lucrau la aceeași firmă de IT din București și se întorceau acasă numai seara, când lumina orașului se transforma în lămpi de hârtie. Mă bucuram că așa va fi totdeauna, dar visul s-a rupt. Într-o zi mi-au spus că nu mai au nevoie de ajutorul meu și m-au invitat să părăsesc apartamentul. O lună mai târziu eram din nou în casa mea din Iași, doar că nu erau niciun zâmbet, niciun bun venit la ușă.
În timp ce eu eram la fiica mea, fiul meu, Mihai, s-a despărțit de prima soție, a lăsat apartamentul ei și a venit să locuiască în locuința mea, ca un nor care se așază peste un sat. A adus cu el a doua nevastă, o tânără însărcinată, fără să mă întrebe nici măcar dacă vrea să-și pună pofta pe covorul meu. Ce trebuia să fac? Să-i dau afară pe amândoi? Dar cum să locuim noi trei, și curând patru, într-un singur apartament cu o singură cameră mică, cu pereți care parcă respiră? Nici eu, nici Mihai nu avem bani pentru a închiria altceva nu avem niciun leu de economii.
Am sunat la Ancuța și i-am povestit totul, sperând că va înțelege și mă va chema înapoi la masa ei, la masa de lemn din curtea cu flori de levănțică. Dar nu a făcut asta. Au altă viziune asupra lumii, ca și cum ar fi purtat ochelari de cristal.
Comportamentul lui Mihai îmi pare firesc; nu se aștepta la întoarcerea mea. Acum dorm pe canapeaua din bucătărie, ca un vis pe un pat de frunze. Ziua o petrec plecând din casă, mergând la piața din Bălți, cumpărând pâine și legume, vizitând vecinii. Mihai și soția lui vorbesc normal, nu izbucnesc certuri, dar soacra mea mă ignoră.
Se vede că nu-i place să mă aibă în casă. Nici nu m-am gândit că, la șaizeci de ani, voi deveni inutilă și altcineva va ține cheile casei mele. Mihai se gândește doar la soția lui însărcinată și nu vede problema locuinței.
Caut un job parttime, să pot să-mi administrez propriul cămin, poate să mă mut în satul de lângă Târgul Mărculești, unde noi noii swaci am crescute grădini de cartofi și speranțe. Întreb dacă ar trebui să-i spun soacrei să se întoarcă la părinții ei, sau dacă fiul meu va găsi un loc de muncă acolo. Nu-mi pare posibil. Nu știu ce să fac, căci totul pare un vis în care camerele se schimbă, iar eu rătăcesc prin coridoare fără sfârșit.
