În mijlocul gerului năprasnic, la ușa micii cabane din satul Hârlău, bătea cu piciorul o femeie însărcinată desculță. Înăuntru era călduros și primitor, focul trosnea încet în sobă, la televizor se derula serialul preferat, iar afară se năpădea o furtună de zăpadă. Antonela, o femeie în vârstă, fostă infirmieră a satului, stătea comod în scaunul său vechi, privea filmul și mângâia pisica Mihai, ce se încolăcea ca o minge pe genunchii ei.
Dintr-odată, cineva bătă la fereastră, apoi din nou la poartă. Câinele Bobi lătră cu atâta putere încât până și pământul părea că se cutremură, apoi tăcerea se așeză din nou.
Cine a adus pe cineva în așa vreme rea? Poate că am înțeles greșit? se întrebă Antonela, și, dezbrăcându-și papucii și haina groasă de lână, se îndreaptă să vadă ce se întâmplă, purtând și lemnele la sobă.
După câțiva pași prin troienele de zăpadă, deschise poarta și rămase uluită, neputând să creadă ce vedea. În gerul năprasnic, sprijinită de gard și abia ținându-și pașii, stătea o tânără cu pielea roșie de frig. Era dezbrăcată doar în cămașa de noapte, desculță, iar pe umeri era o şală de lână. Se vedea clar că era însărcinată; burta îi era deja mare.
Cu buzele tremurânde, tânăra șopti: Vă implor! Nu mă alungaţi! Ajutaţi-mă, vor să-mi ia copilul!
Antonela nu pierdu nici o clipă, o luă pe tânără în casă și îi puse haina groasă. Doamne, ce nenorocire! Cine ar avea îndrăzneala să dea pe o femeie însărcinată afară în ger! se plânse ea, amintindu-și de anii în care, ca infirmieră, ştia ce pericole aduce frigul pentru o gravidă. Îi încălzi puţină apă, îi curăţă picioarele, apoi îi frecă cu alcool, o înfăşură în prosoape, îi oferă ceai fierbinte cu dulceață de zmeură și o aşează să se odihnească. Nu pune întrebări, căci dimineața aduce înțelepciunea, gândea bătrâna.
Tânăra adormi repede, murmurând un Mulțumesc. Toată noaptea, afară se audeau zgomote: oameni care fugeau, strigăte, mașini care treceau în zăpadă.
În zorii dimineții, un miros de ouă prăjite și de pâine proaspătă-i trezi pe Anca, numele pe care o dăduse Antonela. Foamea începea să îi toră, iar bebelușul din burtă se agita. Se ridică încet din pătură; lângă pat găsi halatul de baie și ciorapii calzi. Simţi o linişte asemenea celei pe care o trăise în copilărie la bunica din sat, departe de realitatea cruntă.
În bucătărie, Antonela aranja clătitele aurii pe farfurii. Privind-o pe Anca, spuse cu blândețe: Hai, fugărească, du-te să te speli și să mănânci, căci copilul tău cu siguranță înfometat e. După ce terminăm, spune-mi cine eşti și ce ţi sa întâmplat.
După un mic dejun savurat, Anca începu să povestească: Sunt orfană, am crescut la internat. Nu-mi amintesc părinţii, nu i-am văzut niciodată. Până la cinci ani ma crescut bunica Varia, care mă iubea mult, apoi a murit și eu am ajuns la căminul de copii. După terminarea școlii mi sa dat un apartament și am fost trimisă la o şcoală de educație. La un bal am cunoscut un tânăr foarte bogat. Toate fetele îl priveau, dar el, pe nume Sorin, ma ales pe mine. E cu zece ani mai în vârstă, are o casă în satul vecin, tatăl lui e un om influent. Îmi aducea flori, mă ducea la cinema, am căzut nebunește în dragoste. Toate fetele erau invidioase că am un soţ atât de bun.
Am locuit împreună în casa lui. Totul a mers bine până am aflat că eram însărcinată. Atunci el sa schimbat; a început să mă rănească, să mă alunece. Venea adesea beat dimineața, eu plângeam și îl imploram să se liniștească, dar nu a ascultat. Acum două săptămâni a venit acasă cu o altă fată și sa jucat cu ea în faţa mea. Ma lovit și mia spus: Unde te duci? Nu vei pleca nicăieri. Îţi vei naşte copilul pentru mine, apoi te voi arunca și nu vei vedea niciodată fiul. Ma închis în cameră, nu mia mai adus mâncare decât de la slujitoarea Ilinca. Plângeam în fiecare zi, rugândumă să mă salveze cineva. Întro noapte, Ilinca a deschis ușa și am fugit prin zăpadă, fără să ştiu unde să ajung, până am bătut la ușa dumneavoastră. Vă mulțumesc!
Antonela, cu ochii plini de milă, îi răspunse: E teribil, nu? Ce vei face acum?
Nu știu, nu mă alungați, vă rog! Sorin va lua copilul după naştere și apoi mă va arunca. Eu nu sunt nimic, nu am familie, nici soţ, nici nimic. Dacă nu majută cineva, îmi voi lua viaţa, jur pe Dumnezeu! plânse Anca din nou.
Hai să-ţi scoatem aceste gânduri din cap! Nu te gândi la aşa ceva. Am un fiu, Grigore, poliţist al staţiei din Bălţi, va veni curând de pe gardă. Poţi să-i spui totul; poate că va găsi o cale să ne ajute, spuse Antonela.
Grigore se întorcea acasă după tură, gândinduse la cum e viaţa nedreaptă. Recent se despărţise de soţia lui, Irina, care nu suporta meseria lui de poliţist; salariul era mic, problemele multe. Ea voia să renunțe la el şi să se mute în străinătate, iar el se întorcea la mama lui în casă. Credea că femeile sunt doar interesate de bani.
Intrând în casă, strigă la mama: Bună, mamă! şi se îndreptă spre bucătărie, unde mirosea ceva bun. Era foarte flămând.
Urcă, fiule. Asta e oaspeata noastră, Anca. Are o problemă. Poţi să o asculţi şi să găsim o soluţie, spuse Antonela.
Nu aţi căutat-o toată noaptea? întrebă el, curios.
Anca, cu ochii mari și albaştri, părea un căprioară speriată: feţe pline de lacrimi, gene dese, păr lung de culoarea grâului prins într-o coadă, burta proeminentă. Era atât de fragilă încât inima lui Grigore se răsuci.
Nu mă trădaţi, vă implor! şopti ea.
Grigore, şocat, nu ştia ce să facă, dar jură că nu o va lăsa la greu. Nu plânge, Anca, nu vei rămâne singură. Unde sunt lucrurile tale? întrebă el.
Totul este la Sorin, în vila lui. A luat paşaportul să nu pot fugi, şi cheile și alte lucruri. Dar eu nu mă voi duce acolo, îmi este frică! răspunse ea cu lacrimi mari ca perlele.
Grigore plecă să se ocupe de treburile din oraş, promiţând că va cumpăra haine şi tot ce-i trebuie. Apoi, prin contactele sale, descoperi că Alexandru Mălai, fiul unui om de afaceri notoriu, era tatal lui Sorin, dar afacerea lui era suspectă de legături cu droguri. În ciuda avertismentelor, Grigore îşi propuse să vorbească cu Sorin, deşi ştia că sar putea să nu dea roade.
Ajuns la vila lui, bătă cu piciorul la uşă. Un tânăr arătos, cu părul neted, îl întâmpină.
Cine eşti şi ce vrei? întrebă tânărul, puţin arogant.
Sunt Grigore, poliţistul vostru, vin să discutăm cu voi, răspunse el.
Spuneţi repede, că am oaspeţi! spuse tânărul.
Ştiu că aţi reţinut pe Anca Kochevin, iaţi furat documentele şi lucrurile. Restituiele. Ea e speriată şi nu vrea să se întoarcă la voi! declară Grigore, ferm.
Sorin se înfurie, strânse pumnii şi strigă: Ce ai găsit, puţină? Numai am nevoie de ea! Voi lua copilul! Ce îi dai eu? Nimic! Numai vreau să văd această nimereală!
Grigore, furios, răspunse: E ilegal să iei copilul mamei fără consimţământul ei! Nu ai dreptul să faci aşa!
Nu îmi pasă, tatăl meu controlează tot cartierul! Nui baţi cu pumnii, dacă nu vrei să pierzi copilul! sfătuieşte Sorin, în timp ce închide uşile.
Grigore, supărat de atitudinea mândră a tânărului, hotărî să se adreseze tatălui lui Alexandru. După o lună de cercetări, găsi documente compromiţătoare şi, întro zi, intră în biroul afaceristului, trecând de secretara iritată. Îi expuse adevăratul comportament al fiului său şi ameninţă cu publicarea dovezilor:
Dacă nu opriţi violenţa asupra Ancăi, voi face publice toate informaţiile.
Omul de afaceri, după ce citit documentele, îşi schiţi din cap, apoi spuse: Am auzit. Voi lua măsuri. Nu vreau să am probleme. Dacă copilul este al meu, îl voi proteja. Documentele şi bunurile ei vor fi trimise la adresa ei. Îmi pare rău pentru tot.
Grigore, cu inima uşurată, mulțumi rapid și se întoarse repede la casă, nerăbdător să-i dea veşti bune Ancăi. Intră în casă și găsi-o pe fetiță, cu mâinile strălucind de făină, modelând plăcinte. Praful se așternuse pe nas și părul ia căzut din coadă, iar zâmbetul îi lumina faţa.
Anca, bucurăte! Eşti liberă. Mâine poţi merge acasă. Totul e rezolvat, îi spuse Grigore cu voce blândă.
Ancă îl îmbrăţiă, țipă de recunoştinţă și îl strânse strâns în braţe.
Antonela, văzând scena, interveni: Cum de mergi mâine la altă casă? Mă bucur că ne înţelegem bine, că eşti în casă și că viaţa ta are sens. Dar cum va face o orfană, singură, cu un copil și fără muncă? se plânse bătrâna.
Grigore răspunse: Încerc să găsesc rudele ei, poate are fraţi sau surori.
Anca, cu ochii plini de speranţă, spuse: Întotdeauna am visat să aflu de familie, dar nu ştiam de unde să încep.
Căutând în arhive, găsiră o bunică din satul natal, pe nume Ilinca, și aduse la lumină adresa şi numele bunicii. Descoperiră că Anca seamănă îndeaproape cu verişa sa, Vala, o fată cu probleme de comportament, însă Vala murise în spitalul de obstetrică, lăsândui pe Ancă și pe copil o poveste dureroasă.
Antonela, cu ochii înlăcrimaţi, spuse: Îţi simt sufletul, draga mea. Îţi aminteşti de Vala? Era ca o soră pentru mine. Am găsit fotografia și tot ceam avut.
Grigore se aplecă, îngenunchetând, şi murmură: Suntem fraţi sau veri? Poate că aşa neam întâlnit în viaţă.
În cele din urmă, Anca dădu naştere unui băiat sănătos, pe nume Ştefan, și se mută în apartamentul ei. În weekenduri, împreună cu fiul, vizitează mătuşa; Antonela îl alină, îl leagănă și îi cântă cântece de leagăn.
Grigore, însă, se simţiÎn ziua în care Ştefan începu să rostească primele cuvinte, toată comunitatea strânse mâinile în jurul lui și, în șoaptă, mulțumi pentru că iubirea și dreptatea au triumfat în cele din urmă.







