Îmi amintesc cum, odată, în satul de lângă Bârlad, mă spuneau că Sorina va deveni scânteia certurilor dintre tată și fiu. Dacă ar fi auzit oarecineva aceasta, ar fi trebuit să-și retragă vorba, căci Sorina, deși simplă și de la țară, știa să se apere. Totuși, soarta a ales alt drum și nici în coșmarurile ei nu și-ar fi imaginat că fericirea o va obliga să străbată toate cele şapte cercuri ale iadului.
Sorina se mutase recent la Iași, deși își implorase mama să nu o trimită la veriţa ei. La ședința de familie se hotărîse că, în lipsă de altă mână, ea va merge la Gala, vărica ei, pentru că nu mai avea pe nimeni. Tatăl, Ion, era tractorist și lucra neîncetat pe câmpuri; mama, Maria, se străduia pe ferma de lângă sat, iar frații și surorile erau fie la școală, fie în grădiniță.
Cu un rucsac mic, Sorina plecă spre casa Galii, pe care o văzuse doar odată, la o botezare. Se spunea că Gala nu reușise să se înțeleagă nici cu unul dintre cei trei soți, iar, neavând copii, nu avea moștenitori. Părinții lui Sorina sperau că vechiul apartament al Galii va rămâne în moștenire nepoatei. Așa se întâmplă, dar Gala, deși nu o trata rău, o ținea la distanță. Nu-i pătrundeau viețile, nu căuta să o cunoască. De ce o dorea, atunci? Poate că, în tihna vieții sale, se temea să moară fără să fie amintită. Așa că, în loc să se lase să vadă și să mirosească în casă, spera să apară un polițist care să-i deschidă ușa.
Gala se lupta de ani de zile cu o boală incurabilă și știa că nu-i mult timp. Pentru ea, Sorina era biletul către înmormântare și pomenire la timp. Sorina nu punea întrebări, spăla, gătea, curăța și mergea la magazin, făcând tot ce i se cerea. Nu avea prietene și, după o zi grea, abia mai găsea bucurie în a sta pe balcon și a privi mămicile tinere care plimbau copiii sau bătrânușele ce discuiau la intrare. Viața ei se împărțea în două: una apăsătoare, când trebuia să fie servitoarea Galii, și alta liniștită, când cea din urmă adoarma după analgezice. Atunci Sorina își pregătea o cafea aromată și se așeza pe balcon să savureze puțină odihnă.
În curând, Sorina a cunoscut un vecin fermecător, Andrei, care obișnuia să iasă pe balcon în aceeași clipă. La început se înclinau din politețe, apoi au început să schimbe câteva vorbe, iar pe urmă s-a aprins o timidă dragoste de tinerețe. Amândoi se grăbeau să ajungă la balcon sperând să se întâlnească și să petreacă câteva momente împreună. Când Gala a trecut în neființă, Sorina și Andrei se cunoșteau deja bine și își mărturiseau sentimentele. De aceea, după funeralii, Sorina nu s-a întors în sat, ci a rămas la Iași, chiar dacă părinții ei nu au înțeles adevăratul motiv, dar n-au sărit pe contracara ei.
Convinsă de dragostea lui Andrei și de sinceritatea acestuia, Sorina a acceptat cu ușurință propunerea de căsătorie. Andrei locuia singur; mama lui, după divorț, s-a căsătorit cu altul și a emigrat în Statele Unite. Tatăl său, Pavel, era doctor în Nigeria și venea acasă doar o dată pe an, în vacanță. Nunta a fost modestă, dar veselă, iar cuplul părea să se fi găsit pentru tot restul vieții.
Andrei a urmat pașii tatălui său, devenind chirurg în clinica orașului. Sorina a dorit să fie la înălțimea lui, a făcut câteva luni de studii și a intrat la cursurile de asistente medicale. Visul ei era să lucreze alături de soț, să salveze pacienți, dar nu toate visele se împlinesc.
Sorina, săptămâna viitoare vine tatăl! Pregătește-te! îi spunea Andrei.
Ce îi place? Să cumpărăm ingrediente, să facem un meniu, să facem o curățenie generală, răspundea ea.
Relaxte, nu e regele Nigeriei, doar tatăl meu, un om simplu.
Totuși, Sorina era neliniștită. O văzuse în poze, un bărbat bronzat, cu chip de spaniol sau turc, dar aparența înșală. Se temea că ar putea fi un șobolan, un perfecționist, că ar găsi tot timpul defecte. Sau că Andrei ar putea să o părăsească. Dar Igor Vasiliu, tatăl său în rândurile de grefă, s-a dovedit altcineva: l-a sărutat la intrare, ia felicitat pe el și pe Sorina, și-a cerut scuze că nu a putut fi la nuntă și le-a adus o grămadă de daruri. A lăudat masa pregătită de Sorina, spunând că nu a mâncat ceva atât de gustos de multă vreme, apoi a plecat săși viziteze vechii prieteni. Un lună a trecut repede și Igor a revenit în Nigeria, lăsândui pe tineri în singurătate. Uneori Sorina nu înțelegea de ce bunicul ei a ales să o schimbe pe Igor cu altcineva. Bărbatul gătea excelent, uneori ridicânduse de dimineață săși facă clătite fine, iar la treburile casei o ajuta pe Sorina, iar fiul său îi spunea:
Ce noroc ai, săţi găseşti o soție bună protejeazăo, căci altfelţi pierzi fericirea.
Andrei zâmbea în gând și se întreba unde ar putea să dispară Sorina. Ea nu era genul să abandoneze totul; era obișnuită cu viața la țară, cu răbdarea și cu a trăi pentru copii. Însă când o infirmieră a încercat să-l păcălească, Andrei sa lăsat pradă unei noi aventuri, nefiind deranjat de faptul că acasă îl aștepta o soție cu toxicoză severă. El mânca, se întâlnea cu Karina, o ducea acasă și, prefăcânduse obosit, se întorcea la locuință. Sorina părea să ignore schimbările din soț și să se afunde în noile senzații. Pe de o parte era fericită că va deveni mamă, pe de altă parte se temea să nu dea greș. Dar avea un soț grijuliu și iubitor.
Și, în sfârșit, a născut. Lipsa laptelui, trezirea frecventă a bebelușului, plânsul neîncetat Andrei era nervos, cerea Sorenei să o liniștească pe copil și el se ducea să doarmă în sufragerie. Când Igor Vasiliu sa întors, nu a recunoscut-o pe Sorina: fetița zâmbitoare și roșie se transformase în oaspete palidă și slabă, ca o umbră. Fiul său, în schimb, își pierduse suptul, devenea plictisit și se întorcea târziu acasă.
Ai să ajuţi o soră caa mea? ia întrebat Igor.
Căci ea stă toată ziua acasă, să vadă și să se ocupe de copil.
Ai un prieten nou?
De ce mă întrebi?
Îţi văd chipul vesel când pleci și cum te enervezi când te întorci.
Asta nu e nimic serios, tată.
Vezi să nu devină ceva urât.
Sorina e vina ei; nu mai arată ca o femeie. Ți-ai văzut părul? Fața?
E vina ta, că nu se odihnește deloc.
Bine, am să plec, treaba nu aşteaptă.
Andrei părea că nu ascultă de tată; credea că Sorina, stând acasă, trebuie să facă totul și numai Igor înțelegea-o fără vorbe și o sprijinea cum a putut.
Sorina, dute să dormi, eu stau cu nepoata.
Dar dacă îi va fi foame?
Crezi că nu pot să-i amestec puțin lapte și săo hrănesc? Am crescut un pic pe soroacele mele.
Cu ajutorul tatălui, Sorina a reușit să doarmă puțin. Igor o plimba cu nepoata, o hrănea și o așeza la somn, lăsând-o pe Sorina să se odihnească. Ea i se ruga lui Dumnezeu să-i găsească pe cineva cu care săși găsească fericirea. Era greu să fie singur, având pe Andrei și pe fetița lor, în timp ce el rămânea în Nigeria. Sorina nuși dădea seama că îl gândea tot mai mult pe Igor; el devenise pentru ea mai mult decât un socru, era tată, frate, prieten. Putea să-i povestească orice și săi fie alături.
Sorina, pari melancolică.
Așamai.
Ia-ți niște bani, mergi la coafor, făți un tuns, vopsire, machiaj, manichiură. După aceea, făți niște cumpărături. Nuți face griji pentru fetiță, o voi supraveghea eu.
Sorina, întrun sărut, ia dat lui Igor un sărut pe obraz și a fugit săși ducă la îndeplinire poruncile. Seara, frumoasă și fericită, se întorcea acasă. Întrun moment, a pus în gând săi facă o surpriză soțului și a intrat în clinica unde lucra Andrei.
Bună, aș dori să-l văd pe Andrei Igorevič.
Este în cabinet, intrați.
Cu inima bătând, Sorina se aștepta săl vadă fericit, dar pe scaunul lui se așezase o tânără asistentă, halatul ei deschis pe jumătate, și nu părea să aștepte un examen medical. Sorina, ca lovită de o săgeată, a fugit din cabinet, a luat un taxi și a ajuns acasă, plângând neîncetat.
Ce sa întâmplat, micuţa mea?
Andrei mă înșală.
Cine ția spus asta?
Eu am văzut cu ochii mei.
Igor, cu blândețe, a luat-o în brațe și ia mângâiat capul.
Plânge, că vei sta și mai ușor, iar eu voi vorbi cu el, să vină și săne rezolve!.
Nu vreau să rămân aici, iau copilul și plec.
Nebună, unde vei merge? La copil tegândeşti? Viața la sat nu e dulce, munca e grea și ai și un prunc în brațe.
Niciodată nu fusese îmbrățișată aşa. De luni se culcau în camere separate, iar acum prezența bărbatului, parfumului său și cuvintele liniștitoare iau încălzit inima. Igor nu înțelesese încă că o atrage cu o forță nebună: o femeie fragilă, neajutorată, pe care numai el vrea săo protejeze. A ridicat-o, a dus-o în dormitor și nu sa opus. Au avut un secret pe care îl ascundeau cu sfințenie, iar Andrei, absorbit de Karina, nu observase niciodată.
În cele din urmă Sorina a aflat că era însărcinată din nou. Ce să facă? Încă nu trecuse treipatru luni de la ultima întâlnire și Andrei ar fi suspectat infidelitatea. Igor ia spus:
Ce te frământă? E bine! Nu credeam că la cincizeci de ani voi fi din nou tată. E alegerea ta, vrei să te căsătorești cu mine?
Și cu Andrei?
Andrei? E vinovat și va pleca la un moment dat. Eu te iubesc și nu pot trăi fără tine.
După despărțire, Sorina și Igor sau căsătorit și au plecat în Nigeria. Părinții ei nu au înțeles alegerea, sătenii șușoteau că sa prefăcut afi modestă, dar în realitate Andrei încă povestea tuturor cum a fost tratată crud de soție și de tată. Dar nu le păsa; erau fericiți că sau găsit și prețuiau fiecare clipă petrecută împreună.
