Am lăsat cheile apartamentului la cea mai bună prietenă pentru durata vacanței, iar la întoarcere am descoperit că sa mutat acolo cu toată familia.
Sânziana Andreea, înțeleg că sunteţi supărată, dar haideţi să vorbim civilizat spune agentul de la secţia de poliție, frecânduşi nasul. Aţi spus că refuză să părăsească apartamentul dumneavoastră?
Nu doar refuză! exclamă Mariana, gesticulând disperată. Sânziana a susţinut că are dreptul să stea acolo! Vă imaginaţi? Iam dat cheile să ude florile, iar ea ea vocea îi tremură.
Calmaţivă, aşezaţivă mută agentul scaunul. Povestiţi-ne totul în ordine. Când aţi înmânat cheile acestei cum se numea?
Sânzianei Andreea Căpățână. Suntem prietene de cincisprezece ani. Mai exact, eram prietene zâmbeşte amară Mariana, strângând în mână un batist. Nici nu mam gândit că ar putea să facă așa. Niciodată!
Două săptămâni în urmă viaţa Mariei Văduva curgea liniştit şi previzibil. La cincizecitrei de ani are tot ce şia dorit: un apartament cu două camere întrun cartier decent din Băneasa, un job stabil de contabilă la o firmă respectată, un fiu adult care locuieşte separat cu familia lui şi vine rar, dar cu bucurie, în vizite călduroase. Singurătatea nu o apasă după divorţul de zece ani în urmă a învăţat să preţuiască independenţa şi liniştea.
În acea seară stă pe bucătărie cu prietena ei Sânziana. Sau întâlnit la un curs de perfecţionare pentru contabili şi de atunci nu sau despărţit, deşi lucrează în companii diferite.
Imaginaţivă, Sânziano, în sfârşit mam hotărît! varsă Mariana ceai aromat în ceşti. Mă duc la Eforie Nord două săptămâni. Am cumpărat pachetul, totul e plătit în lei.
Numai pot să cred! exclamă Sânziana, bucurânduse sincer pentru prietenă. A venit momentul! Când a fost ultima vacanţă? Trei ani?
Patru, suspină Mariana. De când mama sa îmbolnăvit nu am reuşit să scap. Acum parcă norii sau aliniat: la serviciu nue agitaţie, iar finanţele sunt în ordine.
Exact! Trebuie să te gândeşti şi la tine, spune Sânziana, terminând ceaiul și adăugând visător: Ştiţi, îmi este gelozic să văd că la mine casa e în haos renovăm, totul e praf şi zgomot, muncitorii nu se mai opresc. Vecinii de jos se plâng de zgomot. E un coşmar.
Renovarea e mereu o probă, răspunde Mariana. Dar la final va fi frumos.
Dacă supravieţuim, râde Sânziana. Alex şi copiii deja se împiedică de dezordinea asta. Visăm să scăpăm pentru câteva săptămâni, dar unde? Hotelurile sunt scumpe, iar la rude locul e strâmt.
Mariana pune linguriţa deoparte şi se uită atent la prietenă. I se aprinde ideea: de ce să nu îi ofere lui Sânziana să-şi vadă propriul apartament în timp ce e la mare? E nevoie de cineva care să ude florile şi să verifice dacă totul e în regulă.
Ascultă, Sânziano, poţi să locuieşti la mine în timp ce eu sunt la mare? Să uzi florile, să supraveghi apartamentul. În plus, ţiaş oferi și o mică pauză de la renovare.
Faţa Sânzianei se luminează.
Serios? Nu glumeşti? Mariana, ar fi o salvare! Aș veni seara, când mă întorc de la serviciu. Jur pe onoarea mea că totul va fi în ordine!
Stai cât ai nevoie, spune Mariana larg, cu bunăvoinţă. Mie şi mai liniştită să ştiu că cineva e acolo. Nu ştiu ce ar putea să se întâmple.
Vorbesc ore în şir despre detalii: când pleacă Mariana, cum se udă florile, cât de des se ventilează apartamentul. Sânziana pare sincer recunoscătoare şi promite să îngrijească locuinţa cu maximă grijă.
Doar, Marişo, spune timidă, nute supăra dacă voi rămâne să dormi din când în când? Când mă voi simţi extenuată de toate mişcările.
Desigur, răspunde Mariana. Patul e făcut, frigiderul e plin. Simtete ca acasă.
Această expresie simtete ca acasă îi va aduce amintiri amare mai târziu.
Înainte de plecare, Mariana îi înmânează cheile lui Sânziana şi îi arată cum să îngrijească orhideea pretenţioasă de pe pervaz.
Nu-ţi face griji, îi spune prietena, primind cu grijă cheia. Odihneştete, încarcăţi bateriile, iar eu mă ocup de tot.
Mariana pleacă cu sufletul liniştit, fără să ştie ce o aşteaptă la întoarcere.
Două săptămâni la Eforie Nord trec ca o clipă. Mariana prinde bronz, se relaxează, se scufundă în mare și întâlneşte un bărbat drăguţ de la pensiunea de lângă plajă se permite în sfârşit o mică aventură de vacanţă. Trimite lui Sânziana câteva mesaje cu poze de la mare și primeşte răspunsuri scurte, dar calde: Arăţi superb!, Invidiez cu patos!.
Când taxiul se opreşte la intrarea blocului, Mariana simte o oboseală plăcută şi o uşoară melancolie că vacanţa se termină. Urcă la etajul patru, deschide ușa cu cheia şi rămâne pe umeri, necredincioasă.
Holul este plin de pantofi străini bărbaţi, femei şi copii. Pe umeraş stau jachete necunoscute. Din adâncul apartamentului se aude televizorul şi râsete.
Ceasta începe să spună, dar în acel moment din bucătărie apare Sânziana.
O, Maricica! Teai întors deja? exclamă ea, făcânduse surprinsă. Şi noi aşteam să vii mâine.
Ce se întâmplă aici? spune Mariana, simţind pământul căzândui sub picioare. De ce sunt atâtea lucruri în apartamentul meu? Cineaceastă încălţăminte?
Dar se bâlbâie Sânziana. Tu însăţi miai permis să locuiesc aici cât nu eşti. Aşa că
Noi? Mariana pătrunde în sufragerie şi rămâne în stare de şoc. Pe canapea stă Alex, soţul Sânzianei, şi urmăreşte un meci de fotbal. Pe un scaun, un adolescent de aproximativ paisprezece ani fiul lor, Dănuț, cu un tablet în mână. La masa din dining, o fetiţă de opt ani, Ana, desenează ceva cu multă pasiune.
Bună ziua, mătuşă Mariana, salută politicos fetiţa.
Alex îşi întoarce capul de la televizor şi zâmbeşte:
Salut, Mariana. Cum a fost vacanţa?
Ce faceţi voi toţi aici? tremură vocea Mariei. Am lăsat Sânzianei să stea câteva nopţi, nu să se mute toată familia!
Mariana, nu te nerva, spune Sânziana cu blândeţe, dar ochii îi trădează tensiunea. Ai văzut ce dezordine avem la noi. Copiii nu mai pot sta acolo, aşa că am crezut că nu contează dacă rămâneţi o persoană sau patru. Era o soluţie temporară!
Temporară? Mariana priveşte în jur și observă că totul sa schimbat. Statuetele ei dragi au dispărut din rafturi, înlocuite cu poze necunoscute. Pe perete atârnă un tablou pe care nu-l mai văzuse niciodată. Draperiile sunt albastru aprins în loc de cremurile ei preferate.
Aţi aţi rearanjat apartamentul meu? se întreabă, simţind cum ise strânge gâtul. Unde-s lucrurile mele?
Leam pus cu grijă în cămară, răspunde Sânziana grăbită. Copiii aveau nevoie de spaţiu pentru joacă. Am adaptat puţin locuinţa, nimic grav.
Adaptat? spune Mariana, neîncrezătoare. Dar asta e apartamentul meu!
Dăte linişte, Dănuţ, spune Sânziana ridicândui vocea. Nu am stricat nimic.
Dănuţ, taci, o mustră Sânziana pe fiul ei. Mariana, hai să discutăm cu calm. Eşti obosită. Ce zici de o cafea?
Nu vreau cafea! izbucneşte Mariana, furia io încinge. Vă cer să strângeţi lucrurile şi să plecaţi imediat!
Se lasă o tăcere apăsătoare. Alex stinge televizorul şi se ridică.
Mariana, nu înţelegi, începe el întrun ton conciliant. Am probleme reale cu locuinţa. Renovarea sa întins, muncitorii spun că va dura încă o lună. Copiii nu pot sta în praf, chimicale.
Nu e treaba mea, răspunde Mariana. Nu am consimţit să locuiţi în apartamentul meu cu toată familia. Am cerut să udă florile și să verifice dacă totul e în regulă.
Dar tu ai zis trăiţi cât aveţi nevoie, simţiţivă ca acasă, spune Sânziana. Am făcut exact asta!
Eu am vrut să spun altceva, şi ştii asta! strânge pumnii Mariana. Plecaţi! Aveţi o oră!
O oră? se revoltă Alex. Unde să mergem cu copiii la noapte?
Problema voastră, răspunde ferm Mariana. Aţi trebuit să gândiţi înainte să ocupaţi fără să ştiu.
Nu am ocupat fără să ştim! exclamează Sânziana. Ai dat cheia, ai permis să locuiţi!
Am permis săţi vină la mine! spune Mariana. Săţi îngrijeşti florile, nu săţi muţi totă casa!
Discuţia se încinge. Ana, fetiţa, priveşte speriată, iar Dănuţ îşi pune căştile şi pare că nu-l interesează.
Ştiţi ce, răspunde brusc Sânziana, strângânduşi braţele. Nu vom pleca. Conform legii, dacă cineva îţi dă cheia voluntar, eşti de acord cu şederea. Avem martori care pot confirma că tu însăţi miai propus să stau aici.
Ce?! spune Mariana. Vorbim despre martori? Ce fel de martori?
Vecina noastră Nina Petrovna a auzit conversaţia când miai dat cheia pe scară, spune Sânziana calm. Ai spus: Stai liniştită, foloseşte tot ce ai nevoie. E un testament verbal, dacă vrei.
Mariana simte că îi dea în cap. Prietena pe care a încrezut toţi aceşti ani pare să fi transformat cuvintele ei.
Plecaţi din apartamentul meu, spune ea, ferm. Sau chem poliţia.
Cheamă, răspunde Sânziana cu un zâmbet rece. Ei vor confirma că suntem legitimaţi.
Acum Mariana se găseşte în biroul secţiei, povestind acest scenariu incredibil. Ofiţerul, privind dosarul, spune:
Deci aţi dat cheia voluntar, fără un contract scris?
Da, am zis să ude florile! Nu am autorizat să locuiţi cu toată familia!
Fără documente, situaţia e ambiguă, suspină ofiţerul. Pot săvă sugerez să vorbiţi cu ei, să încercaţi o mediere, sau să depuneţi o cerere în instanţă pentru evacuare.
Mariana se întreabă ce să facă.
Vă dau o săptămână să găsiţi altă locuinţă, spune ofiţerul. Înţeleg că au copii, nue bine să-i lăsaţi pe stradă.
Mariana acceptă să le ofere o săptămână, dar cu condiţia să returneze toate lucrurile pe loc.
Când ajung la bloc, sunt deja ora şapte seara. Sânziana deschide ușa, vizibil tensionată.
Bună seara, spune, lăsândui pe ofiţer să intre. Ce sa întâmplat?
Bună seara, doamnă Căpățână, răspunde oficialul. Proprietara, Mariana Văduva, a depus o plângere pentru şedere neautorizată. Puteţi explica situaţia?
În sufragerie sunt din nou toţi: Alex, Dănuţ şi Ana.
Şedere neautorizată? protestează Alex. Mariana a permis!
Nu am permis, spune Mariana cu hotărâre. Am cerut doar să ude flori şi să verifice dacă totul e în regulă.
Şi cu vorbele trăiţi cât aveţi nevoie? replică Sânziana.
A fost o expresie, nu un contract! spune Mariana, pierzânduse din răbdare. Nimeni nu ar acorda unei familii întregi să se mute în apartamentul lui altcineva, să schimbe mobila şi să pretindă drepturi!
Ofiţerul ridică mâna pentru a opriÎn cele din urmă, Sânziana și familia ei au părăsit apartamentul, iar Mariana a închis ușa, hotărâtă săși reconstruiască viața cu liniștea și prietenia adevărată pe care o va regăsi în timp.
