Într-o zi, ca de obicei, mă jucam cu băiatul meu la table în apartamentul din București. Dintr-o dată a bătut cineva în ușă. Am deschis și am dat peste o persoană pe care o uitasem de mult pe fosta mea soție, Ilinca.
Eram căsătoriți de șapte ani și băiatul, Luca, avea șase primăveri. Viața ne părea destul de faină: ne bucuram de micuț și visam la un al doilea copil, de preferat o fetiță. Însă, cu timpul, Ilinca a început să mă privească cu un oarecare… răcișor. Simțeam că ceva nu merge, iar în curând am ajuns să dormim în paturi diferite. Ea îmi dădea înapoi scuze de oboseală, de fără chef și așa mai departe.
Prietenii mei m-au scos din ceață. Mi-au povestit că lăsaseră Ilinca la muncă pe o mașină și că un bărbat, foarte politicos, i-a deschis ușa mașinii și a vorbit cu ea cu un zâmbet de vânzător de mașini noi. Nu am vrut să cred, încă speram că iubirea noastră ar rezista, mai ales că aveam un copil. Așa că am decis să-i trag o discuție în seara aceea. Încă ești fidel?, am întrebat-o direct. Nu a găsit cuvinte, și-a strâns lucrurile și a plecat, lăsându-l pe Luca cu mine.
Desigur, am fost bucuros că băiatul e alături, dar am rămas surprins de indiferența mamei față de copilul ei. E oare o mamă rea? Nu-l iubește cu adevărat? Mă aflam în impas. Nu știam ce să fac, așa că am cerut sfaturi de la familie, prieteni și am citit tot ce găseam pe net. La început, Luca era neliniștit, căuta în gând pe mama lui, apoi s-a liniștit.
Patru ani mai târziu lucrurile au mers mai bine. Am început să economisesc în lei pentru Luca jucării, cărți, excursii în Sinaia și la Chișinău. Viața s-a îmbunătățit, nu am ținut să economisesc pe nimic pentru el.
Într-o altă zi, la fel ca prima, ne jucam și din nou a bătut la ușă. Am deschis și era iar Ilinca. Arăta ca patru ani în urmă, poate chiar mai bine. Luca, însă, nu a răspuns nici la un gest. Ilinca a încercat să-l îmbrățișeze, să-l sărute, să-i ceară iertare și să-i povestească despre dragostea ei aprinsă, dar băiatul s-a întors departe.
Am hotărât să-i invităm pe toți la ceai, să destrămăm tensiunea. Primele zece minute au fost mortale de tăcute. Apoi Ilinca a început să vorbească… și să-și facă planuri să-l ia pe Luca cu ea. I-am dat micuțului ocazia să aleagă. L-am privit cum tremură, nesigur. I-am propus să încerce să petreacă câteva zile cu mama lui, să vadă cum e.
Între timp, gândul la singurătate nu mă părăsea. Dacă Luca ar prefera să rămână cu mine, eu aș rămâne singur, nu? Dar a doua zi Luca s-a întors. Mama nu e singură și eu vreau să rămân cu tata, a spus el. O să țin legătura cu mama, dar nu mă mut cu ea. Și așa, cu un zâmbet ușor ironic, viața ne-a adus din nou echilibrul, iar eu am învățat că, uneori, cea mai bună alegere e să fii tată bun și să nu te iei prea în serios.
