Din nou o fetiță? Ce glume! aruncă Elena Mihăilescu rezultatul ecografului pe masă. Patru generații de bărbați din familia noastră au lucrat la feriboturi! Ce ai adus tu?
Gălină, răspunde încet Ana, mângâind burta. O vom numi Gălină.
Gălina își întinde soacra. Cel puțin numele e decenț. Dar ce valoare are? Cui îi va fi de folos, Gălina ta?
Mihai tăcea, cu ochii pe telefon. Când soția îl întrebă părerea, el doar ridică din umeri:
Ce-i, e ce-i. Poate data viitoare va fi băiat.
Ana simți o încordare în stomac. Data viitoare? E aceasta o repetiție?
Gălină s-a născut în ianuarie, un firicel cu ochi de jar și o păturică de păr închis. Mihai a apărut doar la externare, cu un buchet de garoafe și un sac cu hăinuțe pentru sugar.
Frumoasă, spuse el, aruncând o privire atentă în cărucior. Ți se aseamănă.
Ți-ai pus nasul, zâmbi Ana. Și bărbia încă-ntreagă.
Hai să nu mai vorbim, îl întrerupse Mihai. Copiii la această vârstă se înțeleg la fel.
Elena Mihăilescu îi întâmpină acasă cu o față încruntată.
Vecina Valentina mă întrebă dacă am nepot sau nepoată. Mi-a fost rușine să răspund, mârâi ea. La vârsta mea încă mă jucam cu păpușile
Ana se retrase în colțul camerei și, într-un glas încet, începu să plângă, strângând micuța la piept.
Mihai lucra tot mai mult. Își dădea seama de ore suplimentare la gări, luând schimburi de noapte. Spunea că familia costă mult, mai ales cu un copil. Întorcea acasă târziu, sătul și tăcut.
Te așteaptă, spunea Ana când el trecea pe lângă camera copilului fără să se uite înăuntru. Gălina își aprinde ochii când aude pașii tăi.
Sunt epuizat, Ana. Mâine mă duc devreme la muncă.
Dar nici nu i-ai zis bună dimineața
E mică, nu înțelege.
Totuși, Gălina înțelegea. Ana o priveau cum întorcea capul spre ușă la auzul pașilor lui, apoi cum privea în gol când acei pași se îndepărtau.
La opt luni Gălina se îmbolnăvă. Temperatura urcă la 38°, apoi la 39°. Ana cheamă ambulanța, dar medicul spune că poți da anti-piretină acasă. Dimineața termometrul arătă 40°.
Mihai, trezește-te! strigă Ana, smulgându-l din pat. Gălina e gravă!
Cât e ceasul? deschise el ochii cu greu.
Șapte. Am vegheat toată noaptea. Trebuie să mergem la spital!
Atâta devreme? Poate așteptăm până seara. Am o schimbare importantă azi
Ana îl privea ca pe un străin.
Fiica ta arde de febră, iar tu te gândești la muncă?
Nu e ca și cum ar muri! Copiii se îmbolnăvesc des.
Ana a luat un taxi singură.
La spital, medici au izolat Gălina în secția de infecții. Au suspectat o meningită severă și au cerut puncție lombară. Șeful secției a întrebat:
Unde e tatăl? Trebuie acordul ambilor părinți.
Lucrează. Ajunge curând.
Ana a sunat pe Mihai tot timpul. Telefonul era ocupat. În jurul orei șapte seara a răspuns, abia.
Ana, sunt la depozit, ocupat
Mihai, Gălina are meningită! Avem nevoie de acordul tău pentru puncție! Medicii te așteaptă!
Ce? Ce puncție? Nu înțeleg
Vino imediat!
Nu pot, am schimbare până la unsprezece. După aceea am o înțelegere cu colegii
Ana a închis telefonul fără să spună nimic.
Acordul l-a semnat singură Ana, ca mamă. Puncția s-a făcut sub anestezie generală. Gălina părea o săracă fetiță pe masa operațională mare.
Rezultatele vin mâine, spuse doctorul. Dacă e meningită, tratamentul durează mult. Aproximativ o lună și jumătate în spital.
Ana a rămas să doarmă la clinică. Gălina stătea sub perfuzie, palidă și nemișcată, cu pieptul doar ușor ridicat și coborât.
Mihai a apărut a doua zi la prânz, cu fața neîngrijită și cu hainele dezordonate.
Cum stă? întrebă el, ezitând să intre în încăpere.
Rău, răspunse scurt Ana. Analizele nu au ieșit încă.
Ce i-au făcut? Ce a fost cu cum se numea?
Puncție lombară. Au scos lichid din coloana vertebrală pentru analiză.
Mihai s-a înfiorat.
A simțit durere?
A fost sub anestezie. Nu a simțit.
S-a apropiat de pat și a rămas nemișcat. Gălina dormea, mâna ei mică odihnea pe pătură, cu un cateter lipit de încheietură.
E atât de mică, murmură Mihai. N-am crezut
Ana nu a replicat.
Rezultatele au arătat că nu era meningită, ci o infecție virală cu complicații. Tratamentul putea continua acasă, sub supraveghere medicală.
A fost noroc, spuse șeful. Două zile de întârziere și ar fi fost mult mai grav.
Pe drumul spre casă Mihai a tăcut. Când au ajuns în fața casei, a șoptit încet:
Sunt într-adevăr un tată proastă?
Ana l-a așezat pe Gălina mai comod și l-a privit.
Tu ce crezi?
Credeam că am timp. Că e mică, nu înțelege nimic. Dar când am văzut-o acolo, cu tuburile alea mi-am dat seama că aș putea pierde ceva. Și că pierderea există.
Mihai, are nevoie de tată, nu de câștigător de salarii. De un tată care știe cum se numește, ce jucării îi plac.
Ce jucării? întrebă el încet.
Un arici de cauciuc și o jucărie cu clopoței. Când vii acasă, ea se târăște spre ușă, așteptând să o ridici.
Mihai a lăsat capul în jos.
N-aveam idee
Acum știi.
În casă Gălina s-a trezit și a început să plângă într-un glas fin. Mihai a întins mâna spre ea, dar s-a oprit.
Pot? a întrebat Ana.
Este fiica ta.
A luat cu grijă Gălina în brațe. Fetița a chicotit și s-a liniștit, privind fața tatălui cu ochi mari și serioși.
Bună, micuță, șoptit Mihai. Îmi pare rău că nu am fost lângă tine când ți-a fost frică.
Gălina a atins cu mânuța fața lui și i-a sărutat obrazul. Mihai a simțit o strângere în gât, un sentiment necunoscut.
Tata, a rostit clar Gălina.
Acel cuvânt a fost primul ei cuvânt.
Mihai a privit-o cu ochii mari și larg deschiși.
A zis a zis ceva
De o săptămână spune, zâmbi Ana. Dar numai când nu ești acasă. Probabil aștepta momentul potrivit.
Seara, când Gălina a căzut adormită în brațele lui, Mihai a așezat-o cu grijă în pătuț. Fetița nu s-a trezit, dar a strâns cu putere degetul lui în somn.
Nu vrea să lase, se miră Mihai.
Se teme că vei dispărea din nou, i-a explicat Ana.
A stat lângă pătuț încă o jumătate de oră, fără să-și lase degetul.
Mâine iau o zi liberă, a spus el Anei. și și-a doua zi tot. Vreau sămi cunosc mai bine fiica.
Dar munca? Schimburi suplimentare?
Vom găsi altă cale să câștigăm. Sau vom trăi mai modest. Important e să nu pierdem cum crește.
Ana l-a îmbrățișat.
Mai bine târziu decât niciodată.
N-aș ierta niciodată pe mine dacă ceva i sar întâmpla și eu nu știu ce jucării îi plac, murmură Mihai, privind la somnul ei. Nici că nu știu că poate spune tata.
După o săptămână, când Gălina sa vindecat complet, au mers toți trei în parc. Micuța stătea pe umerii lui și chicotea, luând cu mâinile frunze de toamnă.
Uite ce frumoasă, Gălină! arătă Mihai spre stejarii galbeni. Și acolo e o veveriță!
Ana plimba pe lângă ei și se gândea că uneori trebuie să pierdem ceva prețios pentru a înțelege cu adevărat valoarea lui.
Elena Mihăilescu ia întâmpinat acasă cu o față nemulțumită.
Mihai, Valentina mia zis că nepotul ei joacă deja fotbal. Al tău doar cu păpuși.
Fiica mea e cea mai bună din lume, răspunse calm Mihai, așezânduo pe Gălina pe covor și dândui ariciul de cauciuc. Iar păpușile sunt minunate.
Dar linia se va rupe
Nu se va rupe. Va continua, altfel, dar va continua.
Elena voia să protesteze, dar Gălina sa strecurat spre bunica și ia tras de mâini.
Bunico! exclamă fetița și zâmbi larg.
Bunica a luat nehotărât nepoata în brațe.
Vorbește! exclamă ea surprinsă.
Gălina e foarte deșteaptă, mândru spuse Mihai. Nu-i așa, draga mea?
Tata! răspunse Gălina fericită și bătă din palme.
Ana privea scena și înțelegea că fericirea apare uneori prin încercări. Cea mai mare iubire e cea care nu se naște imediat, ci se maturizează încet, prin durere și prin frica de a pierde.
Seara, culcând-o pe Gălina, Mihai cânta o leagăn. Vocea îi era gravă, puțin răgușită, dar fetița asculta cu ochii mari deschiși.
Nu i-ai cântat niciodată, observă Ana.
Eram ocupat, răspunse el. Dar acum am timp să recuperez ce am pierdut.
Gălina a adormit, strângând degetul tatălui. Mihai a rămas în întuneric, ascultând respirația ei și gândinduse cât de mult poți rata dacă nu te oprești și nu privești înapoi la ce contează cu adevărat.
Ea a dormit și a zâmbit în somn, știind că tatăl nu va pleca nicăieri.
Povestea ne amintește că viața nu e doar alegeri, ci și încercări mari ce trezesc cele mai luminoase sentimente. Dacă înțelegem că putem pierde ce e mai scump, începem să prețuim fiecare clipă și să fim prezenți cu adevărat.
Asta a fost primul ei cuvânt
