**”Mai bine să fii soție iubită decât fiică exemplară”**
*Lia, alege: fie eu, fie părinții tăi!* De data asta, soțul meu era hotărât și ferm.
*Rodion, știi bine că te iubesc și aș merge până la capătul lumii pentru tine. Dar nu-i respinge pe părinții mei. Tu însuți ai zis că sunt bătrâni. Ai milă*
*Nu vreau să am de-a face cu ei! Poți să-i vizitezi dacă ești atât de exemplară.* Rodion m-a privit cu mustrare.
Prima dată m-am măritat cu un bărbat care luptase în Afganistan. *Sergiu* mi s-a părut curajos și nepăsător. Și era. Maior, cu decorații, un luptător experimentat.
S-a născut fiul nostru, *Mihai*. Părinții mei nu se săturau să-l laude pe ginere și pe nepot.
*Acum, Lia dragă, putem muri liniștiți. Sergiu e un om de nădejde. Inima ne e ușurată. Te-am dat în mâini bune, nu ne dezamăgi!* Tata nu pierdea nicio ocazie să-mi spună cât de perfect era soțul meu.
Dar *Sergiu* nu-i acorda atenție fiului nostru. *Mihai* mergea la el, iar tăticul ori se ducea la pescuit, ori la întâlniri cu veterani, ori pur și simplu nu era dispoziție În timp, și *Mihai* a încetat să-l mai bage în seamă.
Apoi lucrurile s-au înrăutățit. *Sergiu* a început să aibă depresii cumplite, iar atunci era mai bine să nu te apropii. Eu m-am îndepărtat. Când *Mihai* avea cinci ani, *Sergiu*, băut mort, s-a îmbrăcat în uniformă și l-a amenințat pe băiat cu pistolul de onoare. A fost ultima picătură. Mi-am dat seama că psihicul lui e afectat grav. Războiul prin care trecuse își lăsa amprenta tot mai des. N-am vrut să risc viața fiului meu sau a mea. Am divorțat de comun acord.
Părinții mei, aflând, m-au acoperit cu ocără:
*Proastă soție ești! Unde mai găsești un bărbat ca el? Nici cu lumânarea nu-l mai găsești! O să-ți muști mâinile de regret!*
Spre viitor, n-am mușcat mâinile, ba dimpotrivă, mi-am întărit convingerea că am făcut bine. *Sergiu* a devenit doar o pagină întoarsă. A tot căutat o femeie ani de zile, până s-a însurat cu o surdo-mută.
Al doilea soț a apărut repede. La serviciu, călătoream des prin sate pentru contracte. Într-unul din ele, l-am cunoscut pe *Rodion Petrovici*, un șef important. Bărbat înalt, chipeș, zâmbitor, mi-a intrat direct în inimă. Ne-am certat la început pe niște detalii, așa că a trebuit să mă întorc de câteva ori la biroul lui. Apoi, cunoașterea s-a încălzit.
*Lia Ivanovna, vă invit la cină. Mâine vă duc acasă personal, unde doriți.* *Rodion* mi-a sărutat mâna cu grație.
Am încuviințat tăcută. *Mihai* era la bunici, așa că puteam să mă relaxez în compania unui bărbat care îmi plăcea.
Și așa a început totul
O iubire aprinsă, hrănită de o pasiune nestinsă. *Rodion* era cu șase ani mai mic, divorțat, cu o fiică de șapte ani.
Știam din start că părinților mei nu le-ar plăcea de el. Prea tânăr, glumeț, “pui neexperimentat”. Dar nu-mi păsa. Îl iubeam pe *Rodion* ca niciodată. Mi-era indiferent ce ziceau alții.
*Mamă, tată, mă mărit. Vă așteptăm cu *Rodion* la restaurant.* Mi-a fost greu să rostesc asta.
Au rămas cu gura căscată:
*Glumești, Lia? Credeam că te vei împăca cu *Sergiu*. Aveți un copil!*
*Uitați de *Sergiu*, cum s-a uitat și el de *Mihai*. Punct. Mâine vă prezint logodnicul. Nu vă pomeniți de fostul, n-are rost.* Presimțeam că va fi greu.
*Rodion* a adus daruri viitorilor socri și a venit cu o propunere:
*După nuntă, vrem să trăim toți împreună, ca o familie mare. Vă îmbătrâniți. Noi vom fi mereu aproape la cumpărături, la farmacie, să sunăm ambulanța… Ce părere aveți?*
Tatăl meu s-a gândit, scărpinându-se în cap:
*Păi… poate ai dreptate. Dar unde o să locuim? Noi stam într-un apartament mic. *Lia* are locuința ei, lăsată de fostul.* M-a privit pieziș. *Și tu, ginere, unde stai?*
*Visul meu e o casă cu trei etaje. O să construim și vă mutăm pe toți.* *Rodion* a pufnit visător, privindu-ne ca să ne unească în gând.
Am făcut o nuntă zgomotoasă. *Rodion* mi-a oferit o croazieră de neuitat pe Marea Mediterană. În timp, vom vizita toată Europa, luându-i mereu pe *Mihai* și pe fiica lui *Rodion*. Fosta soție o lăsa cu plăcere să călătorească cu noi.
*Rodion* l-a primit pe *Mihai* ca pe propriul fiu. Dar eu nu m-am înțeles cu fiica lui, *Ana*. Fata mă privea ațintit, nu intra în vorbă, îi șușotea mereu tatălui la ureche.
După trei ani, ne-am mutat în casa noastră nouă, cu trei etaje. Terenul era în satul lui *Rodion*. Aveam grădină, livezi tot ce dorea inima. *Rodion* s-a dovedit un ginere minunat. Casa era făcută pentru confortul bătrânilor bucătăria și dormitorul la parter, ca să nu urce scări. Camera lui *Mihai* la etajul trei *”e tânăr, să alerge”*. Noi cu *Rodion* stăteam la etajul doi. În curte, aveam bucătărie de vară și garaj pentru trei mașini.
Apoi, la 20 de ani, *Mihai* a primit o motocicletă; eu, la aniversare, o mașină străină; socra, o pauză la sanatoriu; socrul, o barcă pentru pescuit.
Părinții mei și *Mihai* primeau totul ca pe un drept, fără să înțeleagă bunătatea lui *Rodion*. Într-o seară, în timp ce toți erau plecați părinții la un concert al vecinilor, Mihai cu prietenii, Ana la fosta soție am găsit în sertarul lui Rodion o foaie mototolită: testamentul lui, întocmit de un notar. Îmi lăsa totul mie, exclusiv mie: casa, conturile, mașina. Nu era nicio mențiune pentru Ana, nicio amintire pentru părinții mei. M-am simțit străbătută de un fior cald și am știut, fără ca nimeni să-mi spună, că alegerea mea fusese cea dreaptă. A doua zi, când a venit acasă cu cumpărăturile și mi-a zâmbit obosit, i-am luat mâna și am murmurat:
Mulțumesc, Rodion.
El a clipit ușor, parcă surprins de atâta recunoștință pentru nimic, și a spus doar:
Ești tot ce am.
