Și eu l-am învățat pe Slăvicuțul vostru să joace cărți! anunță bucuroasă bunica Polina.
De ce? se miră Maricica, obosită după ziua de muncă, întorcându-se acasă. Slăvicuț abia împlinise șase ani.
Păi, ce să fac? Va merge în vizită și se va așeza la masă să joace! explică bunicuța. Și va ținea companie tuturor! Pentru societate, cum se spune!
Era de înțeles: crescută în socialismul adânc, unde jocurile de cărți și tablele erau considerate distracții deosebite. Și totul se întâmpla nu acum, ci în mijlocul veacului trecut de stagnare. Așa că, hai la brișcă și preferans!
Bunica Polina venea să aibă grijă de strănepotul ei, Leonică, de un an. Slăvicuț, care ura grădinița, se învârtea mereu pe lângă ei.
Băiatul era destul de independent cheia la gât și prânzul în termos. Pe vremuri, asta era normal. Acum, până la patruzeci de ani, nu-i poți dezobișnui pe copii de la sân.
Și cartierul era destul de liniștit un curte mică, înconjurată de blocuri, cu un teren de tenis de masă și o locuință pentru copii, cu nisipărie și leagăne.
Într-unul din blocuri era magazinul Lumină. Pe lângă lustre și aplicuri, vindeau și mobilă fără niciun sens. Și mobila era grea. Așa că descărcarea mărfurilor nu stârnea tocmai entuziasm.
Copiii aduceau acasă cuvinte noi, pe diverse litere: Mamă, ce înseamnă…? Se numeau cuvinte reflectoare.
Dar toate astea erau mici neajunsuri, cu un mare plus: puteai lăsa copilul afară fără griji chiar și hamalii îi păzeau!
Maricica se măritase prima: s-a îndrăgostit de un coleg de facultate și rămăsese însărcinată. Mai târziu, socra, care lucra la creșă, l-a luat pe băiat cinci zile pe săptămână, așa că fata reușise să termine medicina.
Apoi amândoi soții lucrau ca medici de familie pe atunci mai era repartiție.
Frumoasa Lenuca se măritase abia la douăzeci și cinci de ani pe vremuri, era târziu.
Surorile erau complet diferite: Maricica, sprintenă, slabă și brunetă, era opusul Lenucăi, leneșe, rotunde și blonde. Dar amândouă erau frumoase negru și alb, nu doar contrast, ci două jumătăți ale aceluiași întreg.
Cineva care le-ar fi văzut ar fi întrebat: Sunteți surori de la același tată?
Nu chiar! răspundeau ele, care trăiau în mare armonie.
Tatăl murise demult. Mama trăia într-o altă familie, lăsând apartamentul fetelor. Și evita întrebări, zicând: De ce vă trebuie știrea asta? Bineînțeles că aveți același tată!
Până la douăzeci și patru de ani, Lenuca se juca cu bărbații cum voia inima ei încă dormea, deși avea fluturi n-aveai cum să te ferești.
Viitorul soț îl cunoscuse la o petrecere, câțiva ani după liceu era prieten cu un fost coleg, Sasha Semciuc.
Și Lenuca acceptase să iasă cu Petru. Dar se întorsese dezamăgită.
Știi ce plictisitor e? se indignase. N-ai să crezi ce m-a întrebat.
Ce? răspunsese Maricica, cu inima la gură.
M-a întrebat dacă mi-am pus chiloti termici! Ce groază! făcuse ea, strâmbându-se.
Da, bărbatul, cu trei ani mai mare și foarte atras de ea, doar își arătase grijia. Pe vremea aceea, toată lumea purta chiloti termici, iar afară era sub zero.
Dar tinerii sunt categorici. Așa că Petru fusese respins împreună cu chiloții.
Reapărea în viața ei abia după șapte ani. Până atunci, Lenuca rămăsese singură, trăind în același apartament cu sora ei.
Și brusc își dădu seama că pretendenții dispăruseră. Se trezise petrecând Revelionul acasă, cu familia surorii nimeni nu o invitas
