Alina s-a crescut în orfelinat, și de când își amintește, mereu au fost alături copii ca ea și educatoare. Viața nu i s-a părut dulce, a învățat să se apere și să-i apere pe cei mici. Avea un simț acut al dreptății, nu suporta să vadă pe cei slabi nedreptățiți. Uneori și ea pățea, dar nu plângea, știa că suferă pentru adevăr și dreptate.
De fapt, de mică se numea Alis, dar în orfelinat i-au scurtat numele și toți o cheamă Alina. Abia a împlinit optsprezece ani când a părăsit orfelinatul pentru o viață independentă. Noroc că avea deja o meserie era bucătăreasă și lucra de câteva luni ca ajutoare de bucătar într-un local. I-au dat o cameră în cămin, dar una care te făcea să te înfiori.
Pe atunci se întâlnea deja cu Viorel, mai mare cu trei ani, care lucra în același local ca șofer de microbuz. Au început repede să locuiască împreună în garsoniera lui Viorel, moștenită de la bunica lui.
“Alis, hai la mine, ce mai faci în căminul ăla? Aici măcar încuietoarea funcționează, trebuie doar puțină reparație,” i-a propus el, iar ea a acceptat imediat.
Alina îl plăcea pe Viorel pentru că era mai matur și serios. Într-o zi, vorbind despre copii, el a spus fără ocoluri:
“Nu suport gălăgioșii ăștia mici, nu fac decât să strige și să deranjeze.”
“Viorel,” a spus Alina surprinsă, “dar dacă ar fi copilul tău, sângele tău, cum poți vorbi așa despre ei?”
“Las-o baltă, am zis că nu-mi plac și punct,” a răspuns el, dând din mână.
Alina s-a simțit jignită, dar și-a zis:
“Dacă ne căsătorim, tot va trebui să avem copii, poate până atunci se va răzgândi.”
Muncea harnică la local, uneori înlocuind bucătăreasa Mariana când aceasta nu venea la serviciu, prefăcându-se că o durea capul. Deși toți știau adevărul Mariana se lăsa dusă de băutură și nu se putea opri.
“Mariana, dacă mai lipsesti o dată, te dau afară,” a amenințat-o directorul localului, Ștefan, deși știa că era o bucătăreasă bună, lăudată de clienți.
“Bucătăreasă excelentă ai, Ștefane,” spuneau prietenii.
Așa că Mariana rămânea în post până când nu mai putea, ascultând în tăcere avertismentele. Știa că o țineau doar pentru talentul ei. Observa și că Alina, ajutoarea ei tânără, se descurca bine, gătea cu pasiune. Și Ștefan începuse să o remarce.
Într-o zi, Alina a auzit accidental o conversație între director și administrator:
“Dacă Mariana mai lipseste, o concediez. Alina e tânără, dar se străduiește și reușește la fel de bine. E serioasă și nu se plânge.”
“Uau, Ștefan mă observă. Dar îmi pare rău de mătușa Mariana, e bună, doar obiceiurile o distrug,” și-a zis Alina, hotărând să nu spună nimănui, nici măcar lui Viorel.
Timpul a trecut. Mariana a lipsit o săptămână, iar Alina a gătit în locul ei. Nimeni nu s-a plâns, nici măcar nu au observat schimbarea. Când Mariana s-a întors, arăta groaznic mâinile îi tremurau, avea cearcăne și abia se uita la oameni.
Directorul a intrat în bucătărie și a spus:
“Mariana, imediat în biroul meu!”
A fost concediată. Apoi, Ștefan a anunțat tuturor:
“De astăzi, Alina e bucătăreasă principală. Sper să te descurci, gătești bine și mai ai mult de progresat.”
“Mulțumesc,” a răspuns ea puțin speriată, simțind greutatea responsabilității.
Alina a fost încântată salariul era bun, iar ea, așa tânără, era acum bucătăreasă titulară.
“O să fac tot posibilul să mă ridic la nivelul așteptărilor lui Ștefan,” și-a promis.
Seara, Viorel a adus șampanie.
“Hai să sărbătorim promovarea ta, felicitări! Ai reușit să te impui.”
Trăiau împreună de mult, dar el nu vorbea de căsătorie.
Timpul a trecut. Alina munc







