Marius, te rog, lasă-mă să plec Am încercat să construim o familie, dar nu a ieșit. De ce să ne chinim în continuu? Hai să ne despărțim, nu?
Acum, pe moment! răspunse el cu un zâmbet șiret visezi la libertate. Nu te las, ești soția mea, eu sunt soțul tău și avem o familie. Ce, nu-ți este bine? Poate te-am plictisit? Sau poate ai altul în viață? Răspunde, când te întreb!
***
Anca stătea pe marginea canapelei, încurcânduse în marginile unei pături. După încă un scandal cu soțul, îi venea să se evapore și să dispară pentru totdeauna din viața lui. Despărțirea ar fi fost posibilă dar nimic nu o făcea să aibă curajul să depună cererea de divorț. Doi ani de căsnicie i se păreau acum un coșmar, iar ultimele șase luni erau și mai grele: Marius, pe neașteptate, devenise un cârcălău domestic, găsind zilnic motive noi să o critice.
Totul a început în acea dimineață cu o situație aparent inofensivă. Anca comandase un nou crem pentru față.
Din nou arunci bani pe prostii astea? auzi vocea lui Marius când se întoarse acasă cu pachetul.
Anca încercă să explice, dar Marius nu asculta.
La noi te gândești la ce? Sau doar la tine, draga mea? Cremul e pentru mine! Ar fi trebuit să-l cheltui pe ceva util, cum ar fi să ajuți pe părinții mei.
Măi, de ce nu e așa de la bun început? Lucrez, am bani proprii. Îi ajut mereu pe părinții tăi, știi și tu.
Ce faci, le trimiți doar niște bănuți! Ei au nevoie de ajutor real, înțelegi? Ești egoistă, Anca. Gândești doar la tine. Aproape tot ce câștigi-l arunci pe creme și șervețele!
Vocea lui era aspră, ochii scânteiau ca niște fulgere. Anca cedă și începu să plângă. Marius, cum de obicei, închise ușa cu zgomot, lăsând-o singură cu lacrimile și un sentiment de neputință totală. El făcea mereu așa te torțea, apoi pleca
Anca își amintea cum a început totul. Marius părea ideal: atent, grijuliu, iubitor. Dar, treptat, ceva s-a schimbat. Sau poate nu-l văzuse pe adevăratul Marius până atunci?
Seara, Marius se întoarse. Anca stătea la bucătărie, sorbind un ceai.
Ce, din nou țipi? întrebă el, fără să o privească.
Nu doar mai rănit
Mam rănit? Tu ești vinovată. Trebuie să-ți privești ce faci.
Ce nu fac bine? întrebă încet Anca.
Totul! Nu te străduiești deloc. Eu lucrez, obosesc, iar tu? Stai de jumătate de zi la calculator și de cealaltă jumătate pe canapea!
Și eu lucrez, nu mai puțin decât tine, replică Anca, apoi se căi pe sine.
Ce muncă e alea? Bani puțini! Eu asigur familia. Trebuie să apreciezi, Anca. Nici măcar un mulțumesc nu lai auzit din partea mea, deși merit!
Apreciez, Marius Dar asta nu înseamnă că poți să-mi vorbești așa.
Cum să-ți vorbesc? Ești mereu nemulțumită. Mă enervează felul tău de a plânge tot timpul! De ce mă faci un monstru?
Marius E că ești mereu nemulțumit. Mi-e frică să spun ceva, să cumpăr ceva, să mă odihnesc în timpul zilei. Nu pot să mă întind după prânz! Dacă afli, începi să urlă! Nu am o minte de fier, nu mă mai pot controla
Hai să nu te plângi! Mereu te prefaci victimă. Mă scoate din cap!
În glasul lui se auzea un dispreț atât de intens încât Anca simți durere fizică.
Nu înțeleg ce se întâmplă, șopti ea, de ce mă tratezi așa?
Fă tot cum trebuie, nu mă enerva și tot va fi bine.
Anca îl privi. În ochii lui nu mai era căldură, nici iubire. Doar iritare.
Poate ar trebui să vorbim? propuse ea, să mergem la un psiholog de cuplu?
Psiholog? Tu ai nevoie de un psiholog. Ești nebună, întrerupse Marius, inventezi probleme de la nimic.
După cuvintele acelea, Anca hotărî cu hotărâre că trebuie să plece. Soțul mâncă rapid și se așeză la televizor, iar ea scoase vechiul său carnet și începu să-și planifice fuga. Totul trebuia să fie gândit cu meticulozitate.
***
A doua zi, Anca plecă de acasă mai devreme decât de obicei. Se opri la o cafenea din Centrul Vechi, să stea în liniște și să-și adune gândurile. Comandă o cafea și deschise carnetul.
Pasul unu: găsesc un job parttime. Am nevoie de mai mulți bani decât am acum. Pasul doi: închiriez un apartament mic sau o cameră. Pasul trei: adun lucrurile. Pasul patru.
Anca? auzi o voce cunoscută.
Ridicând privirea, o văzu pe fosta colegă de clasă, Svetlana.
Sveti! Ce surpriză!
De mult nu neam văzut, zâmbi Svetlana, ce faci? Lucrezi pe aici?
Nu, am intrat să mă așez și să gândesc, răspunse Anca vag.
Ce sa întâmplat? Pari cam abătută. Ești îmbolnăvită?
Anca nu auzise de mult timp cuvinte de încurajare. Nu-și plângea părinții nu dorea să-i supere iar prietena ei, Maria, o încuraja în tăcere. Anca, copleșită, izbucni în lacrimi:
Svet, e totul în pierdere. Soțul mă tortura, mă critică, mă umilește. Nu mai pot. Mie teamă că ar putea să mă lovească când se enervează.
Svetlana ascultă fără să întrerupă.
Vreau să-l las, continuă Anca, dar mie frică. Nu știu de unde să încep. Cum să trăiesc apoi?
Anca, fugă! Nu te teme, eu nu te voi lăsa să pleci singură. Te ajut cum pot.
Serios?!
Desigur! În primul rând nu vei fi singură. Vino la mine, stai un timp. Ții minte adresa? În al doilea rând, nu ezita să ceri ajutor. Există consiliere psihologică gratuită pentru femei abuzate de parteneri.
Nici nu știam de asta, recunoscu Anca.
Acum știi. Și cel mai important ai încredere în tine. Ești puternică, o să treci peste.
După muncă, sau întâlnit din nou. În două ore de discuție, Anca părea altă persoană.
***
Seara, când se întoarse acasă, Marius o aștepta deja. Stătea pe un fotoliu și privea la televizor.
Unde ai fost? întrebă el, fără să se întoarcă.
Am ieșit la plimbare, răspunse Anca.
De ce tot pleci? Ai găsit un iubit?
În pieptul ei se răcise brusc.
Ce bâlbâi? se revoltă Anca.
Ce? Nu mă surprinde dacă te-ai dori. Ești săltăreață.
Marius, destul, spuse ea, obosită, nu mai vreau să aud așa.
Ce vrei să aud? Complimente? Nu le vei primi.
Anca inhală adânc și încearcă să rămână calmă.
Marius, trebuie să vorbim.
Despre ce? Despre infidelitățile tale?
Nu, despre noi. Despre căsnicia noastră.
Și ce vrei să spui?
Vreau să cer divorțul.
Marius privește uimită.
Ce ai spus?
Am spus că vreau divorț. Nu mai pot să trăiesc așa. Mai umilit mereu. Sunt nefericită lângă tine.
Ai înnebunit! Divorț? Cine teva avea fără mine? Nimeni! Trebuie să-mi mulțumești că încă trăiesc alături de tine.
Nu datorez nimic nimănui. Vreau să fiu fericită.
Fericită? Crezi că vei fi fericită fără mine? Greșești. Nu îți mai trebuie nimeni. Înțelegi?
Anca tăcu. Nu mai voia să mai discute. Era hotărâtă.
Mâine plec, spuse ea liniștită.
Unde vei merge? strigă Marius, unde vei locui? Ești săracă!
Nu este treaba ta. Mă voi descurca.
Nu-ți voi permite să trăiești! Te voi găsi și îți voi arăta că te-ai născut în greșeală! Fără rușine! Țiam dat tot ce am, te-am introdus în societate, și tot așa!
Anca nu răspunse. Se întoarse și fu spre dormitor să adune lucrurile.
Marius se duse să doarmă pe canapea. Noaptea, Anca nu putea să adoarmă stătea întinsă și privea tavanul. Îi încolăcau gânduri: teama de viitor, teama de singurătate, teama să nu găsească fericirea. Dar cea mai mare teamă era să rămână cu Marius.
Dimineața, Anca se trezi devreme, se spălă, se îmbrăcă și se duse în bucătărie. Marius deja era la masă, sorbind o cafea.
Nu vei pleca nicăieri, spuse el, nici măcar să fugă când eu sunt la serviciu!
Am luat deja decizia, răspunse ea.
Nu-ți voi permite!
Lăsați gura, Marius
Nu înțelegi ce-ți spun!
Marius se ridică de la masă și se apropie. Anca se sperie.
Nu te apropia, ceru ea, Marius, ia o pauză!
Marius o împinse spre perete. Anca lovi capul și căzu la pământ. Fostul iubit, cu pumnii strânși, îi înălța un pumn. Anca închise ochii, pregătinduse pentru ce urmează
***
Anca fu salvată de intervenția poliției vecinii, auzind țipetele ei din zori, chemară rapid autoritățile. O duse la spital. După externare, depuse cererea de divorț viața de cuplu se încheie în rușine.
