Mi s-a permis să aleg cu care părinte să rămân. După doi ani, am regretat decizia luată.
Întotdeauna am crezut că tatăl meu mă iubește mai mult decât mama. El mă răsfăța, ea mă certa; el aducea liniștea, ea era mereu gata de ceartă. Când am aflat că părinții se despart, am simțit chiar un ușurare. La treisprezece ani, nu voiam să rămân cu mama, și, în plus, credeam că tatăl, ca și întreținător al familiei, ar putea să aibă grijă mai bine de mine. Părinții erau curioși ce voi alege, mama spera să rămân cu ea, dar nu a fost delăsată când am ales-o pe tata.
Un an după mutare, tata și-a găsit o nouă prietenă. Avea cam aceeași vârstă ca mama și tata o plăcea foarte mult. Ea m-a tratat bine, dar fără dragostea și căldura mama. Când ea și tata au avut împreună o fiică, parcă au uitat de mine. Uneori plecau doar ei trei, fără să mă ia și pe mine, sau organizau cine știe ce sărbători când eu nu eram acasă. În camera mea acum era un pătuș, iar eu nu mai puteam dormi liniștită de când venise copilul plângea noaptea, mama vitregă venea să-l hrănească și aprindea lumina
Tatălui nu-i păsa cum mă afecta asta, nici de notele mele de la școală, nici măcar când ieșeam cu prietenii și rămâneam până târziu. La un moment dat, am înțeles că nu mai putea continua așa. Vreau să merg la facultate, am planuri, iar dacă voi continua să dorm prost, nu voi putea învăța. Pentru binele meu, m-am împăcat cu ideea și am sunat-o pe mama.
Pot să vin la tine? am întrebat, fără să-mi fac speranțe. Rareori o sunam, și și mai rar o vizitam.
Bineînțeles, dragă, vino cât vrei. Surioara te necăjește, nu-i așa?
Mi-a părut rău de mama. Tata avea acum altă familie și alte griji, iar ea rămăsese complet singură.
L-am întrebat pe tata dacă pot sta un timp la mama, și el a fost de acord imediat. A promis că va trimite bani, dar nici măcar nu m-a sunat. Cred că pentru toți a fost mai ușor așa. Poate pentru că am crescut, dar acum suntem cu mama ca niște prietene. Ea are grijă de mine, mă susține, iar cu tata mai vorbesc uneori la telefon. El crede că sunt deja mare, dar mama uneori mă tratează ca pe un copil și îmi face mâncare după serviciu.
Dacă aș putea da timpul înapoi, probabil aș alege să rămân cu ea. Dar cineva? Poate atunci aș regreta la fel de mult și m-aș gândi că altundeva ar fi putut fi mai bine.
