**Jurnalul meu**
N-aveam chef să mă întorc acasă după serviciu. Și nici nu puteam să-i spun acasă chiriei asteia, doar un adăpost temporar. Am mai făcut un ocol prin oraș. Ploaia bătea în parbriz, vântul smulgea frunzele de pe copaci. O frunză galbenă rămăsese în ștergătoare, pe partea pasagerului. Se terminase vara caldă și îndelungată. Tata obișnuia să spună: Așa-i vara, astfel sunt și femeile.
Tata. Nu era un înger, îi plăcea să bea. Mama se enerva, dar eu îl adoram când venea acasă amețit. Se îmblânzea și îmi dădea bani. A doua zi, după școală, mergeam la magazin să-mi împlinesc visul să cumpăr un briceag ca al lui Sorin sau o sticlă de Cola cu chipsuri.
Ah, vremuri! Totul părea simplu și interesant, părinții erau acolo, gata să mă protejeze, să-mi explice, să-mi dea sfaturi. Și acolo, în trecutul îndepărtat, era o fetiță Ruxandra. Fragilă, cu păr deschis și ochi albaștri ca cerul. Părea că dacă sufla mai tare vântul, o luă cu ea. De aceea o țineam mereu de mână.
Dar relația noastră nu apucă să devină ceva puternic. Am sărutat-o doar o dată, doar mi-am lipit buzele de ale ei pentru o clipă. Nu-mi doream decât să mergem împreună, departe, ținându-ne de mână.
Tatăl ei era militar, ea venise la noi în clasă în a șaptea. Însă la începutul liceului, tatăl ei primise altă misiune, și toată familia plecase la Iași.
De câte ori am vrut să-i scriu sau să-i sun. Dar ce urma? Nu se mai întorceau, iar eu n-aveam cum să ajung la Iași. De ce să-mi dau speranțe? Probabil și ea gândea așa, căci nici ea nu m-a sunat niciodată.
Și totuși, memoria mea a păstrat-o în suflet. Am cunoscut numai fete care semănau cu Ruxandra. Dar niciuna nu se asemăna cu imaginea pe care o păstrasem sau poate o născocisem, nici eu nu mai știu.
Și totuși, m-am căsătorit cu una care nu semăna deloc cu ea. Mai degrabă, ea m-a ales pe mine. Am studiat împreună cu Anca la facultate. Ea avea pe altcineva atunci, și nici nu era tipul meu. Însă după al treilea an, am făcut practică la aceeași firmă. Mergeam deseori împreună acasă. Anca venise din vreun sat, dar insista să spună că era un oraș mic.
Vara, căminul se golea, studenții plecau, dar Anca a rămas. În ziua aceea m-a invitat la ea: Am făcut ciorbă, n-am cu cine să mănânc.
Nu aveam ce face, așa că am mers. Prietenii mă preveniseră fetele de la țară încercau să prindă un băiat cu studii, să se mărite și să rămână în oraș. Trebuia să fiu atent, altfel mă trezeam însurat.
Ciorba era bună, mai bună decât a mamei. Și apoi s-a întâmplat ce trebuia am ajuns în pat. În ultimul moment mi-am adus aminte să fiu precaut, dar Anca a zis că se protejează. Toată practica am petrecut-o împreună. Nu o iubeam, mă atrăgea doar fizic, nu ca pe Ruxandra.
Când a început anul, ne vedeam doar la cursuri. Peste o lună, m-a oprit în hol și mi-a spus că e însărcinată.
Ai zis că te protejezi, am răspuns cu scepticism.
Am uitat de câteva ori să iau pastila. Până acum n-a fost nimic, dar cu tine n-a mers. Mi-e frică să fac avort, poate n-o să mai pot avea copii.
Mi s-a făcut milă de ea, și până la urmă mă obișnuisem cu ea în practică. Le-am spus părinților, i-am întâlnit cu Anca. Ea a ajutat la masă și i-a dat mamei câteva sfaturi culinare, cucerindu-i astfel bunăvoința.
Ce gospodină harnică! Acum pot să fiu liniștită pentru tine, măcar nu vei muri de foame.
Înainte de Anul Nou ne-am căsătorit. Cu toate detaliile rochie albă, tort, prostii la petrecere. Cine naiba a inventat tradiția asta de a purta mireasa peste pod? Băieții râdeau în spate:
Hai, Călin, pășește mai larg! Obicește-te, acum o să mergi așa toată viața.
Anca era zdravănă, nu fragilă, și am transpirat, dar nu m-am făcut de rușine.
Atunci mi-am dat seama că eram prins. Dar viața de familie a început bine. Părinții s-au strâns și ne-au cumpărat un apartament cu o cameră. Anca se pregătea să fie mamă, făcea curat, și frigiderul era mereu plin. Mama o lăuda când venea în vizită.
După naștere, totul s-a schimbat. Anca a luat concediu. Mama încă lucra, dar ne ajuta seara. M-am transferat la zi și m-am angajat la firma unde făcusem practica.
Mergeam la serviciu obosit. Iona nu dormea noaptea, iar când veneam acasă, Anca îmi înmâna copilul care plângea. Dar când venea mama, totul se liniștea. Iona ado
