Ioana, între noi s-a terminat! a spus Radu cu vocea rece ca gheața din ianuarie. Vreau o familie adevărată, copii. Tu nu poți să-mi dai asta. Am depus cerere de divorț. Ai trei zile să-ți strângi lucrurile. Dacă pleci, dă-mi semn. Eu o să stau la mama până pregătesc apartamentul pentru copil și pentru mămicuța lui. Da, nu te mira, noua mea iubită e însărcinată! Trei zile, Ioana!
Ioana a rămas mută, simțind că i s-a prăbușit lumea. Ce putea să-i spună? Cinci ani încercaseră să aibă un copil, dar trei sarcini se sfârșiseră în dureri. Doctorii o asiguraseră că e sănătoasă, dar de fiecare dată, Dumnezeu a pus altceva în cale. Ioana trăia sănătos, iar în timpul sarcinilor era și mai atentă. Ultima dată, leșinase la muncă, iar ambulanța a ajuns prea târziu
Ușa s-a trântit în urma lui Radu, iar Ioana, ruptă de oboseală, s-a prăbușit pe canapea. N-avea putere să strângă nimic. Unde să se ducă? Înainte de căsătorie, locuise la mătușa sa, dar aceasta murise, iar apartamentul fusese vândut de vărul ei. Să se întoarcă în satul Horodiște, la casa bunicii? Să închirieze un colț? Și slujba? Întrebările îi dădeau târcoale, dar timpul fugea.
Dimineața, ușa s-a deschis, și în casă a intrat soacra, Varvara Petrovna.
Nu dormi? Bine că nu, a spus ea cu glas tăios. Am venit să mă asigur că nu iei nimic care nu-ți aparține.
Nu intenționez să fur nici măcar șosetele murdare ale fiului tău, a răspuns Ioana cu amărăciune. Vrei să numeri și chiloții mei?
Ce obraznică ai devenit! Și erai așa cuminte odinioară. Tot eu i-am spus lui Radu după prima sarcină că nu vei putea niciodată să dai pe lume un copil.
Asta ai venit să spui? Atunci taci și stai lângă mine ca un gardian.
De ce iei serviciul? s-a panicat soacra.
E al meu, de la mătușa Paraschiva, singura amintire care mi-a rămas.
O să arate gol colțul ăsta fără el!
Nu e problema mea. Dar măcar vei avea un nepoțel.
Ia-ți doar ce e al tău!
Laptopul, cafetiera și cuptorul cu microunde sunt cadouri de la colegi. Mașina am cumpărat-o înainte de nuntă. Fiul tău are a lui.
Ai tot ce-ți trebuie, dar copii nu poți să faci!
Nu e treaba ta. Se pare că așa a hotărât sfântul Petru.
Nu-ți pare rău? Poate ai făcut tu ceva să se întâmple asta?
Vorbești ca un câine turbat. Nici nu pot să mă gândesc la asta fără să mă doară inima.
Ioana a privit în jur lucrurile ei dispăruseră. Peria, cremele, pantofii Uitase ceva important. Prezența soacrei o enerva. Și-a amintit statueta pisicii, amintire de la bunica. Înăuntru era un loc secret cu cercei și un inel nu scumpe, dar pline de suflet. Radu o considera un fleac. O fi aruncat-o? Ioana a deschis balconul.
Ce cauți acolo? a răcâit soacra. Hai, ia-ți lucrurile și pleacă odată!
A găsit pisica, totul era la locul lui. Acum putea pleca cu inima mai ușoară.
Iată cheile, la revedere. Să nu ne mai întâlnim pe stradă.
Ioana a mers la birou. Era în concediu medical, dar a cerut să plece mai devreme.
Îți suntem alături, a spus șeful. Dar fără tine e ca fără untdelemn la salată. Trei săptămâni îți ajung? Rămâi în…
Ioana a închis ochii și a simțit cum mâna lui Victor o strângea ușor, știind că, după atâta suferință, viața ei nouă abia începea.
Inima frântă de speranță: povestea unei renașteri spre fericirea adevărată
