Ascultă, poate te măriți direct pentru socru-miu? Ce zici? De ginere tot nu ai niciun folos. Doar că-ți mănâncă pâinea degeaba, oftă tristă Geta, vorbind cu fiica ei la telefon.
Mamă, poți să nu-l tot critici? Mereu ești nemulțumită de toți! De parcă noi îți tragem banii din buzunar.
Mersi că nu-mi trageți, răspunse mama, rânjind. Dar mirosesc că în curând o să ajungeți și la mine. Nu e veșnică nici socră-ta. Ginerelul tău se gândește măcar să-și caute de lucru? Ori o să stea în concediu de creștere până când fetei îi fac 18 ani? Unde s-a mai auzit ca bărbatul să-și trimită nevasta la muncă, iar el să se joace cu păpuși și scutece?
Mamă! Da, așa trăim. Așa am stabilit. Pe mine mă mulțumește. Ce mai vrei? întrebă rece Maria.
Așa Nimic. Doar voiam să ai parte de un bărbat cum se cade.
Mamă, dacă nu-ți convine, nu mai veni. Nu te oblig nimeni.
După aceea, Maria închise telefonul. Tot aceeași fetiță încăpățânată, gândi Geta, oftând.
Ar fi tăcut în continuare. Doar că după ce văzuse azi-dimineață, tăcerea îi era greu.
Geta hotărâse s-o viziteze pe nepoată. Ajunsese la Valentina, socră-sa, unde cuplul tânăr părea că s-a instalat pe veci. Când Geta intră să-și salute ginerele, priveliștea era de toată frumusețea.
Dorel stătea lăfăit în scaun, cu furculița în mână, mestecând niște chiftele aduse de mama lui. Câteva bucăți căzuseră pe pantaloni le dădu la o parte cu palma, fără să-și ia ochii de la monitor. Valentina, între timp, alerga de la aragaz la patul copilului, fierte compot pentru fiul ei și încercând să adoarmă nepoata.
Hai că vă ajut eu, că altcineva nu prea se vede oferi Geta, cu voce plină de ironie rece.
Socră-sa aruncă o privire recunoscătoare și se repezi în bucătărie. Geta rămase cu nepoata. În cele două ore petrecute acolo, tatăl nu se uită măcar o dată la copil. Părea normalitate pentru ei.
Geta îi era milă de fiica ei. Ea muncea într-un magazin, în timp ce ginerele se făcea că plouă. Dar Maria făcuse alegerea asta și nu părea să se răzgândească.
Totul fusese clar încă de la început
Când Geta îl văzuse prima dată pe Dorel, i se păruse timid, chiar blând. Dar după primele vorbe, își dădu seama: nu era timiditate, ci lene.
Dorel, lucrezi sau studiezi? întrebă Geta, în timp ce mâncau plăcintă cu vișine.
Păi am facultatea neterminată. Am renunțat după primul an.
De ce?
Nu știu. Plictiseală, nu era de mine.
Aha Deci lucrezi?
Momentan nu, se codi Dorel. Încă caut.
Geta știa că se transforma într-un interogatoriu, dar inima ei era deja încleștată de griji. Nu se putea opri.
Am înțeles Dar locuiești singur?
Nu, cu mama. Ne descurcăm mai bine împreună.
Evident, mai bine era doar pentru Dorel.
Geta încercă să-i deschidă ochii Mariei chiar în aceeași seară.
Fiică, el nici pe el nu se poate susține, cum să mai aibă grijă de familie?
Mamă, doar caută de lucru. O să găsească și totul va fi bine. Eu îl cunosc mai bine decât tine, răspundea Maria încăpățânată.
Caută gâtul pe care să se agațe, voia să-i spună Geta, dar era inutil. Toate discuțiile se terminau la fel: Maria se supăra, spunea nu te privește, apoi tăcea săptămâni la rând. La un moment dat, Geta încetă să se mai amestece. Cel mai bun învățător e experiența.
După un an, Dorel găsi de lucru. Un post într-o firmă mică. Salariu mărunțiș, dar Maria era mândră ca un păun.
Vezi, ți-am spus eu! se lăuda ea.
Încrezătoria asta o orbea pe Maria. Reușiră să închirieze o cameră, dar ea se purta de parcă locuia într-un palat. Doar că palatul era prea modest pentru un rege. Dorel nu era obișnuit să doarmă pe un canapea scârțâitoare cu saltea subțire și fără aer condiționat.
Încercă să ia un credit ca să-și amenajeze cuibul, dar banca refuză. Poate salariul era prea mic, poate istoricul creditar nu-l ajuta. Sau poate mințise ca să nu se înhamă la datorii. În orice caz, creditul îl luă Maria.
Nu mă deranjează, le spuse proprietara. Dar știți că patul și aerul condiționat rămân aici? Canapeaua o aruncați, dar următorii chiriași tot au nevoie de ceva pe care să doarmă. Și nici gaură în perete nu-mi trebuie.
Tinerii fuseseră de acord. Cumpăraseră nu doar astea, ci și un televizor și un laptop pentru Dorel. Geta clătina din cap, dar nu putea face nimic.
După jumătate de an, Maria rămase însărcinată. Era clar că va trebui să intre în concediu de maternitate. Veniturile familiei se micșorau, iar ei de-abia se țineau pe linia de plutire. Hotărâră să se mute la socră. Valentina acceptă fără prea mult entuziasm, dar acceptă.
De când se născuse copilul, familia lor semăna cu un castel de cărți. Un singur suflu putea să-l dărâme. Și nu întârzie să se întâmple…
La început mergea bine. Valentina le asigura jumătate din necesități. Cumpărase căruciorul, punea mereu scutece și haine. Datorită ei, Maria reușea să doarmă noaptea. Dar după un an, Dorel fu dat afară. Motivul rămase necunoscut, dar Geta bănuia că din vina lui nu era tocmai muncitor sârguincios.
Apoi, Dorel veni cu o idee genială.
Mări, hai să facem așa. Cine găsește întâi un job bun, ăla merge la muncă. Celălalt rămâne cu copil
