— Nu poţi să laşi binele să dispară! — strigă Anca, cu ochii înlăcrimaţi. — Tu şi el aţi avut ceva, nu? Spune-mi adevărul, Tania!
— Bine, să zicem că am avut, şi ce? — răspunde sora, strângând din dinţi. — Dar e vina ta! Nu trebuia să-l lauzi aşa de mult. Şi totuşi, oricum te-ar fi lăsat. Mi‑a zis direct că nu ţi‑i place de tine.
Tania stătea pe pragul bucătăriei, cu degetele încolăcite în rama uşii, parcă gata să arunce cu fulgere din privire. Încă spera că nu e vorba de maşina greşită, că nu a ascultat vocea greşită şi că nu era altă mână pe umărul lui Mihai.
Realitatea se arătă cruntă. Anca era în maşina lui Mihai, chicotind de ceva, mângâindu‑i braţul.
Tania făcu ca și cum nu ar fi observat nimic. Trecu pe lângă ele şi se îndreptă spre scara blocului, evitând să facă scandal pe stradă în faţa vecinilor. Dar, odată ce Anca se întoarse acasă…
— Eşti normală? După ce ţi‑am povestit cât de mult îmi place de el!
— Hai, Tani, nu te agita, — respinse Anca, fluturând mâna şi încruntându‑se.
— Nu mă agita? Tu te întâlneai cu el pe la spatele meu! Îţi arătam totul, credeam că vei fi fericită pentru mine…
— Ascultă, nu e un viţel. N‑e proprietatea ta. A ales singur. Așa se întâmplă. Simt compasiune pentru tine, dar nu poţi să laşi binele să dispară, nu?
Tania ridică sprâncenele, aproape că se sufocă de mânie. Şi tot aşa îi vorbea propria soră!
Părea că nu se întâmplă lui, pentru că mereu fuseseră apropiate, diferenţa de vârstă fiind de doar doi ani…
— Trebuie să rămâneţi mereu unite, — spunea mama lor. — Noi, părinţii, vom pleca într‑o zi. Bărbaţii vin şi pleacă, iar voi să fiţi una lângă alta pentru totdeauna. Să vă ajutaţi, să împărţiţi tot ce aveţi, mai ales când e greu…
Şi cum a ajuns să fie sora cea care o face pe Tania să împartă un bărbat?
Poate ar trebui să începem cu momentul în care au decis să închirieze un apartament în două, la Iaşi. Era mai convenabil, iar chiria pe singur era greu de suportat. Două persoane înseamnă și mai multă siguranţă.
— Anca, te rog, aşază‑te lângă staţia şi aşteaptă-mă, în caz că mă pierd, — scrise Tania, întorcându‑se de la o întâlnire târzie.
Când au ajuns acasă, Tania îi povesti Angei că pe site‑ul de întâlniri a dat peste un tip ciudat. „Vrea să mă sărute, nu ascultă ce-i spun, spune că trebuie să „facem legătură” ca să vedem dacă ne place unul altuia.”
— Îi spun că mă deranjează, dar el încă îmi intră în faţă! Poţi să‑ţi imaginezi? A zis că nu are rost să pierdem timpul, fie există atracţie, fie nu. Am vrut să plec, dar el m‑a urmă. M‑am speriat. Poate că e nebun, poate că va face altceva… Mulţumesc că m‑ai susţinut.
Tania obișnuia să‑şi împărtăşească cu Anca poveştile de pe site‑uri. De obicei erau inofensive: un şomer care cerea bani pentru taxi la prima întâlnire, un „viitor mire” care locuia cu mama şi o invita pe dinafară, pretinzând că mama e de acord. Alteori, bărbaţii se enervau când îi întreba despre muncă şi o acuzau de mercenarism.
Totuşi, Tania nu căuta sponsor. Uneori bărbaţii o întreba prima dată ce‑și face de cap şi cât câştigă. Se jenă, dar răspunde fără jenă, dorind să arate că poate să se întreţină singură.
— Nu ştiu ce‑am greşit… Tot ce îmi doresc e un bărbat care să aibă grijă de mine, să nu bea, să poată purta o discuţie şi să aibă un loc de muncă. Dacă avem şi aceleaşi pasiuni, ar fi perfect, — suspină Tania după o altă întâlnire.
— O, drăguţa mea, să găseşti așa ceva e ca şi cum ai căuta un unicorn. Cerinţele tale nu sunt mici, — îi răspunse Anca.
Tania nu înţelegea unde e problema. Vrea exact ce ar fi fost dispusă să ofere şi ea, cu condiţii minime. Era pe punctul de a renunţa când a apărut el, Mihai.
Mihai era altul. Cel puţin nu insistea să se vadă pe loc, ci aştepta cu răbdare săptămâna între mesaje. Îi arăta interes, dar respecta spaţiul personal. Nu încerca să impresioneze, nici să flirteze forţat, scria zilnic, întreba cum îi merge, apoi conversaţia se transforma în discuţii lungi.
La prima întâlnire a spus că locuieşte singur, lucrează ca inginer şi iubeşte câinii. La a treia a recunoscut că îi place să discute totul „cu vorbe”. La a cincea au jucat un joc de cărţi cu întrebări. Îi a căzut sarcina: „Ce înseamnă pentru tine infidelitatea?”
— Am avut un caz… — răspunse el, gândindu‑se puţin. — O femeie trimitea poze altor bărbaţi. Înţelegi ce fel de conţinut. Ea spunea că nu e o infidelitate fizică. Eu cred altceva. De atunci discut totul pe malul lacului: infidelitatea, căsătoria, copiii.
— Şi mie nu mi‑a plăcea, — a fost de acord Tania.
După acea întâlnire, Tania simţi că i‑au crescut aripile. Un vânt uşor de speranţă o învălui în piept.
Împărtăşi bucuria cu sora.
— Cred că în sfârşit l‑am găsit pe cel potrivit, — spuse Tania. — E exact ce îmi doresc
