‑ Băiatule, trebuie să plec în delegație șase luni, așa e, și o să strâng niște lei de la muncă, așa că ascultă‑te de bunica Vasilica,‑ îi spune mama lui Timotei.
‑ Mămă, o să pleci departe?‑ îl întreabă el, puțin speriat, că n‑a mai stat niciodată fără ea, deși în șase luni va împlini unsprezece ani.
‑ Voi strânge bani și vom cumpăra un apartament în oraș. E departe, dar timpul trece repede; până când vei locui cu bunica, eu voi fi în legătură cu voi,‑ îl liniștește Maria.
Mama pleacă în delegație, iar Timotei rămâne să locuiască cu bunica Vasilica. Ei locuiesc în aceeași casă de trei ani, de când a murit tatăl lui, iar inima lui a rămas cu un gol. Inițial au locuit la bunica Maia, mama tatălui, dar după înmormântare, ea i‑a dat afară din apartament.
‑ Pleacă din apartamentul meu,‑ îi spune bunica Maia mamei, iar Timotei a auzit atunci discuția.‑ Vreau să trăiesc singură, m-am săturat de voi, mai ales că fiul meu nu mai e.
‑ Unde o să mergem?‑ întreabă mama, cu lacrimi în ochi.‑ Știi că bunica mea a murit demult.
‑ Asta sunt problemele tale, nu mai am nevoie de voi aici,‑ răspunde scurt bunica.
Timotei își amintește cum au strâns bagajele, apoi a sosit o camionetă Dacia, au încărcat puține lucruri și au plecat spre satul Vasilicăi, la câțiva kilometri de Chișinău.
Vasilica e sora de sânge a mamei Mariei, locuiește singură în casa ei. Timotei nu o cunoscuse niciodată; ea murise înainte să se nască el. Vasilica e, așadar, mătușa lui.
De trei ani locuiesc cu bunica Vasilica. Viața lor, după cuvintele bunicii, „nu-i de dorit dușmanului”. Salariul mamei e mic, dar le ajunge la mâncare, deși hainele sunt modeste.
‑ Vasilică, trebuie să plec în delegație șase luni, să mă uit de Timotei, primesc o sumă bună, poate și cumpăr un apartament mic în oraș,‑ îi spune mama.
‑ Bine, te supraveghez,‑ răspunde Vasilica.‑ Nu e mic băiatul, are deja zece ani. Timotei e ascultător și liniștit. Drum bun, Dumnezeu să‑ți dea putere.
Bunica Vasilica acceptă să se ocupe de Timotei: să-l hrănească, să‑l ducă la școală și să‑l ia de la școală. El este în clasa a patra, învață bine și nu cauzează probleme.
Vasilica are un fiu, Andrei, în vârstă de patruzeci și trei de ani, care locuiește într-un apartament cu o cameră în Chișinău, singur, căsătorit cu multă vreme în urmă. E vinovat de despărțire, bea des, sănătatea îi este precară: fața îi e umflată, ochii adânciți, corpul îi e gras și are dificultăți la mers.
Timotei îl compătimește pe unchiul său, căci Andrei e blând și liniștit, dar bunica Vasilica îl mustră mereu pentru băutură. În ultimele șase luni Andrei nu a lucrat; l‑au concediat pentru absențe. Rătăcea prin oraș, bea cu prietenii și tot sâmbăta venea la satul mamei, ajutând la treburile gospodărești: tăia lemne, repara mici lucruri, consolida poarta și gardul.
Vasilica și-a pierdut speranța că fiul ei se va căsători din nou.
‑ Încetează să te târăști singur,‑ îl mustră când ajunge acasă,‑ e în a cincizecea decadă și tot rătăcit. Dacă ți‑ai găsi o femeie decentă, ai trăi liniștit.
Andrei ascultă în tăcere, zâmbește uneori și tot spune:
‑ Unde găsesc o femeie decentă, cine s‑ar uita la mine…
‑ Exact,‑ răspunde Vasilica,‑ renunță la băutură, că nimeni nu se uită la un om cu acea stare. Când devii om, vei găsi o soție bună.
Este sâmbătă și Vasilica coace clătite. Timotei știe că unchiul Andrei iubește clătitele la fel ca el. În fiecare sâmbătă bunica le răsfăță pe amândoi, iar Andrei vine mereu din oraș.
Timotei stă pe un scaun mic lângă aragaz, privește cum bunica întoarce clătitele, le pune pe un teanc înalt și le unge cu unt. Deja a zdrobit o clătită, iar când Vasilica termină ultima, o unge cu unt și spune:
‑ Asta e a ta,‑ Timotei știe că ultima clătită e mereu pentru el, e cea mai gustoasă, așa îi spune bunica. Apoi mănâncă cu plăcere clătitele și bea ceai, așteptându‑l pe Andrei.
În timp ce Vasilica toarnă ceaiul, în curte latră câinele Bobi, iar la poartă se aude un ciocănit puternic.
‑ Vin, vin,‑ recită Vasilica ca un cântec și se îmbracă; afară e frig.
În timp ce Vasilica e afară, Timotei rupe bucăți mici de clătită și le mestecă, însoțit de ceai fierbinte. Ia încă o clătită, se lasă cuprins de gust și nu observă că Vasilica intră în casă cu ochii înlăcrimați. Totuși, din expresia ei înțelege că ceva nu e în regulă.
‑ Bunico, ce s‑a întâmplat?‑ întreabă.
‑ Timotei, unchiul Andrei a murit…‑ spune ea, intrând în camera de zi fără să-și dea jos haina.
‑ Cum a murit?‑ îl întreabă Timotei, uimit, privind teancul de clătite.‑ Și ce facem cu clătitele, sunt multe.
Încă nu a înțeles pe deplin tragedia și, auzind plânsul puternic al bunicii, și el începe să plângă. Se apropie de canapea, se așază lângă Vasilica, îi pune o mână pe spate și suspină.
Cât au plâns împreună, Timotei nu poate număra. În cele din urmă, Vasilica pare să se liniștească, se ridică și el îi aduce un pahar cu apă. Ea bea și, îmbrățișându‑l, îl strânge la piept și îi mângâie capul în tăcere.
‑ Bine, îmbracă‑te, mergem la oraș să închiriem un apartament. Merg
