Soacra mea a strigat cu voce tare: Să știi că apartamentul acesta nu-l primești.
***
Soacra mea era cea mai zgomotoasă. Urlă din capul scărilor: Să știi că pe apartamentul ăsta n-ai să-l vezi tu niciodată. Nu știu cu ce minciuni l-ai prostit tu pe bătrân, ce șiretlicuri ai folosit ca să-l convingi să-l lase pe numele tău, dar nu te gândi că o să-l răscumperi. Și, al doilea lucru, dispari din viața fiului meu. În sfârșit și-a găsit o fată cuminte, din familie bună, nu ca tine. Așa că tu, cu copiii tăi, dispari de pe fața pământului. Ai priceput?
De zece ani aveam grijă de bunicul soțului meu, împărțind o garsonieră închiriată alături de copii. Sora soțului, Sorina, locuia și ea la bătrân. Soacra, Nicoleta, nici nu se uita la bărbatul ei nu au avut niciodată înțelegere. Eu nu făcusem facultate, nu am apucat să-mi fac vreo carieră. Timpul meu liber era mereu pentru bătrân și copii.
Soțul meu mă mințea mereu, presat și el de scandalurile din familie. Alte femei aveau doar aventuri cine să stea cu un bărbat cu copii și fără avere? Și până la urmă se întorcea la mine. Eu îl iertam mereu, pentru copii. Nici nu am cumpărat vreodată apartament grosul banilor mergea la chirie și la nevoile bătrânului. Dacă Sorina venea pe acolo, venea doar să ceară bătrânului o parte din pensie, plângându-se că n-o duce bine cu banii. Dar, în ciuda lamentărilor, tot ei și soțul își permiteau vacanțe și ba chiar își mai schimbau mașina, uneori.
Acum cinci ani, bunicul mi-a lăsat apartamentul prin testament. Mi-a spus, cu glas ușor tremurat:
Ți-ai devenit mai apropiată decât toți ai mei la un loc. Nepotul meu m-a vândut. O să vrea apartamentul mama sau soră-sa. Măcar strănepoții mei să aibă o viață mai bună. Primești răsplata muncii tale. Să nu zici că ai pierdut viața degeaba pe lângă mine.
Nimeni n-a știut inițial despre testament. Cu cât știu mai puțini, cu atât dorm toți mai liniștiți. Cum s-a agravat bătrânul, familia a devenit brusc interesată. Vizite, întrebări false despre sănătate și bunăstare. Au început să se ofere, deodată, toți la îngrijit, după ani de absență! Bunicul nu era naiv: răspundea zâmbind ușor spre mine, știa ce urmăreau.
În sfârșit, am avut timp liber. E greu de explicat ce-nseamnă să mergi prin Iași singură, fără copii, fără cărucior, fără să urmărești mereu un bătrân bolnav. Eram ușurată. Bunicul s-a stins curând. Am plâns sincer după el, omul acela puternic dincolo de suferință. Împărțirea moștenirii a început aproape imediat. Atunci, soacra și Sorina l-au presat pe soțul meu:
Dai apartamentul Sorinei. Ea a stat aici ani de zile, e casa ei. Tu vei primi apartamentul nostru, la momentul potrivit. Trebuie doar să renunți acum la moștenire. O să ai totul, nu te grăbi.
Soțul meu a crezut în vorbe. S-a lăsat convins și n-a mai cerut nimic. Din experiență știam că promisiunile Nicoletei sunt de o valoare cât un bănuț găurit: doar Sorina și copiii ei contau pentru ea. Mă sufoca gândul că un deceniu m-am stins pe lângă bătrânul acela și acum nu-l interesa pe nimeni decât ca sursă de apartamente.
Doar bunicul avusese minte. Și-a pus totul în ordine la notar la timp.
În seara aceea, soțul meu s-a întors de la muncă și a început să-și adune lucrurile.
Unde pleci? l-am întrebat.
Mi-a ajuns. Divorțez de tine, și de copii. Am stat cu tine ca tu să-l îngrijești pe bunicul meu. Acum n-ai nicio treabă cu mine. Nu vreau să mai plătesc chirie. Îmi făcusem de mult o viață nouă cu o altă femeie apoi și-a luat geanta și a ieșit, zâmbind ironic.
Bine, am început atunci să mă pregătesc de mutat, să-mi caut serviciu. Câteva zile mai târziu a apărut în forță întreaga familie a fostului soț: soacra, Sorina, bărbatul Sorinei cu copiii. S-au apucat să țipe la mine, să mă jignească, fiecare peste altul. Nicoleta, însă, a acoperit pe toți, rostogolind cuvintele:
Tăceți, toți! Și tu, ascultă-mă! În primul rând, apartamentul nu e al tău. Cum ai reușit tu să-l prostești pe bătrân de-a ajuns să-l scrie pe tine, nu știu, dar n-o să-l vezi. O să demonstrăm că ai fost o șarlatană. În al doilea rând, dispari din viața fiului meu. Are o iubită nouă, fată de oameni buni, cu care o să aibă un copil curând. Deci tu și copiii tăi dispăreți din peisaj! Ai înțeles? Repet: apartamentul îl dai fetei mele, iar pe fiul meu nu-l mai deranjezi!
***
Știți la ce m-am gândit? Că pot, în sfârșit, să vă scot definitiv din viața mea.
Am închis ușa, fără să mai ascult scandalul lor. De-acum, copiii mei și cu mine putem să avem o viață normală: am găsit un serviciu, am un apartament. Sunt profund recunoscătoare bunicului. Fostul soț o să dispară din existența noastră și, da, în sfârșit vom fi fericiți. Știu sigur: totul va fi bine.
Soacra mea, mai tare ca toți, a răcnit: Ascultă bine, apartamentul ăsta nu-l primești. Nu știu cu ce șiretlicuri l-ai convins pe bunel să ți-l lase, dar nu vei pune mâna pe el. În plus, ieși definitiv din viața fiului meu – el merită o fată frumoasă și din familie respectabilă, nu pe tine cu copiii tăi. Ai înțeles?
