A trădat și pune condiții
Auzi, Viorica, n-am nici vreme, nici chef să-ți ascult iarăși reclamațiile fără sfârșit.
Ori scoți ACUM fața asta de martiră rănită și mergem mai departe ca oamenii, ori mâine-mi fac bagajul și-i explici tu singură fetei de ce a plecat tăticu.
Singură, ai înțeles?
Mergem mai departe ca oamenii cum adică, Gabi? a șoptit ea încet. Ca și cum n-ar fi existat nimic? Ca și cum n-aș fi văzut toate mesajele alea?
Ca și cum Dorin PieseAuto nu-ți scria la două noaptea că-i lipsește atingerea ta?
Gabriel a oftat teatral și începu să-și tragă adidașii din picioare apăsând cu disperare pe spatele papucilor, fără să se deranjeze să-i desfacă.
Iar începi… Iar placa stricată! Ți-am zis pe limba noastră: s-a terminat. Sunt acasă? Sunt. Stau cu tine? Stau. Îți dau bani? Dau.
Altu ce să-ți mai fac? Să mă pun în genunchi? Să tot aștepți!
Nu vreau asta. Eu am nevoie să nu-mi mai vorbești ca și cum te încurc la fiecare pas. Ești grobian, dai cu săgeți la orice colț…
Că ești insuportabilă! a băgat el repede. Umbli prin casă de parcă ai fi fantomă, și fața aia de parcă ți-ai dresat maxilarul pe lămâi.
Tu crezi că mie-mi place să vin acasă și să mă lovești cu interogatoriul sau, și mai rău, cu ignorat total?
Orice nevastă normală ar fi lăsat de mult jos subiectul, pentru binele familiei, dar tu! Tu trebuie să răsucești cuțitul prin rană încă un pic.
A trecut pe lângă ea, dând-o ușor cu umărul, iar Viorica abia a reușit să se mențină pe picioare.
Ea mereu a crezut că a prins lozul câștigător. Gabriel bărbat de succes, hotărât, tată grozav. Aveau o fetiță de cinci ani, Măriuca, casă împreună, două salarii binișor puse pe roate.
Aventura, petrecută acum șase luni, nu fusese deloc un accident bărbatul avea o viață dublă de ceva timp.
Viorica a aflat întâmplător Măriuca se juca pe telefonul tatălui și i-a apărut pe ecran o notificare: Dorin PieseAuto întreba dacă a cumpărat lenjeria care-i vine așa de bine.
Când a izbucnit scandalul, Gabriel n-a negat. Mai întâi a tăcut, pe urmă s-a enervat, apoi a spus sec:
Da, a fost. A fost și gata. Nu face ditamai tărăboiul dintr-o neghiobie, uite-mă acasă.
De jumătate de an tot așa: n-a cerut iertare, n-a spus niciun îmi pare rău, nici urmă de remușcare. Și chestia asta o rodea pe Viorica mai mult decât fapta în sine.
A găsit și el un moment strategic de tăcere la masă, dincolo de vine și remușcări, cu smartphone-ul în mână, defilând în liniște pe Facebook. În față: o farfurie cu pește la cuptor, pe care ea i-l acoperise grijulie să nu se răcească.
Ai făcut economie la sare, sau ai rămas fără papile gustative de la cât ai plâns? oftă el, ridicând capacul improvizat.
Gabi, te rog, încetează. Măriuca e în cameră, aude tot.
Las să audă, zâmbi el, băgând o bucată în gură. Să știe că mama face tot ce-i stă în putință ca tatăl să-și ia tălpășița din casă. Nu-i asta ce-ți dorești? Să plec?
Eu vreau să fiu om! Tu nu erai acela care promiteai că ne ținem familia împreună? Așa înțelegi tu muncă la relație? Umilindu-mă pe mine?
Gabi a lăsat furculița jos.
Ascultă, draga mea. Familia e proiect, și eu investesc în el. Mă joc cu fetița, îi plătesc cursurile, o duc la grădi.
Ai vrut să aibă copilul tată? Are. Și nu trebuie să fiu dulce cu tine acum, când de trei luni îmi scoți peri albi cu povestea asta!
Am pus condiție: ori închidem treaba definitiv, ori plec. Și dacă plec, rămâi fără un leu. Apartamentul îl împărțim, și va trebui să vinzi locuința. Să-mi plătești mie mii de lei.
Tu ai banii ăștia? Nu. Mutare, alt cartier, altă grădi pentru Măriuca. O vrei pe copilă să sufle vântul prin viața ei?
Viorica a tăcut. Gabriel îi știa vulnerabilitățile mai bine decât și le știa ea însăși. Gândul că fata va trebui să lase prietenele de la grădiniță, să se mute într-un bloc ponosit de pe nu-știu-unde, în timp ce mama se bate prin tribunale pe metrul pătrat, îi dădea fiori reci.
Așa, taci, a încheiat Gabi, privind-o pe sub sprâncene. Hai, mănâncă! Numa piele și os ai rămas, mă ia cu amețeală când mă uit.
***
Seara, când Măriuca dormea strâns cu iepurașul ei de pluș, Viorica stătea pe balcon și-și tot răsucea gândurile.
Gabi chiar era tată bun după standardul din sat: nu bea, nu ridica mâna, copilul îl adora.
Tati, ești eroul meu, îi șoptea fetița dimineața.
Cum să dea Viorica peste cap tot universul ăsta?
Din sufragerie răzbătea glasul lui Gabi vorbea la telefon. Femeia a ciulit urechile, fără să vrea.
Da, rămâne pentru mâine. Normal. Vezi, am zis, rezolvăm problema. Ea o să plângă și o să tacă. Unde vrea să fugă, tot aici rămâne…
Viorica s-a oprit ca lovită. Deci așa o vede el… Ea a tras de mânerul balconului și a intrat în sufragerie.
Gabriel, tolănit ca un domn mare pe canapea, a întrerupt repede convorbirea când a văzut-o.
Cu cine vorbeai? l-a întrebat ea.
Cu un coleg, vrei lista completă de contacte? și-a înfipt telefonul teatral către ea. Hai, caută. Ești detectivul-șef de-acum, nu?
Dar vezi că dacă găsesc un singur mesaj șters aiurea mâine mă și mut la mama. Și pe urmă să vezi tu…
Îți bați joc de mine, Gabi? a pășit spre el. Chiar crezi c-ai dreptul să-mi pui mie condiții? După ce ai făcut?
Am, că sunt bărbat la casă și eu decid cum trăiește familia mea. Ori vii după mine, ori navighezi singură.
S-a ridicat, apropiindu-se amenințător.
Știi tu, Viorica, că niciun alt bărbat n-o să-i țină cu adevărat la Măriuca ta? O va suporta doar atât cât tu mai ești tânără și drăguță.
Apoi, îi va încurca. Vrei copilului tău un tată vitreg, căruia să-i pese cât negru sub unghie?
Ești un nemernic, Gabi, s-a lăsat ea păgubașă.
Sunt realist, i-a zâmbit el cu superioritate. Hai, mă duc la duș. Să nu uiți să-mi pregătești cămașa aia vișinie pentru mâine. Și s-o calci, că azi pe guler era o cută care m-a scos din pepeni.
S-a dus în baie, iar Viorica a rămas țeapănă în living.
***
Dimineața a început ca toate: zarvă generală. Viorica prăjea brânzoaice la tigaie, Măriuca făcea circ pentru niște dresuri refuzate cu încăpățânare.
Gabriel și-a făcut apariția în cămașa vișinie, evident proaspăt călcată.
Mami, mergem sâmbătă la Grădina Zoologică? striga Măriuca.
Mergem, puiu mamei, încercă Viorica să zâmbească.
Tati, vii și tu? Mi-ai promis că-mi arăți leul mare!
Gabriel și-a mângâiat fetița pe cap, de parcă ar fi fost băiat bun toată viața.
Vin, puișor. Dacă mami o să fie cuminte și nu mai necăjește pe tati, sigur că mergem.
Viorica a scăpat aproape spatula din mână.
Gabi, tu ce scoți pe gură? a șoptit printre dinți, când fetița se uită la televizor.
Ce să fac? a ridicat el sprânceana, nevinovat. Învăț copilul despre ierarhia în familie. N-ai vrea să ne stricăm weekendurile pentru lacrimile tale?
N-a spus nimic. Cu el copilul era obișnuit: îi plăcea să ridice mereu scutul ăsta când convenea.
***
Toată ziua la job Viorica a fost ruptă de realitate. Colegii o întrebau dacă totul e bine, ea dădea din mână că are insomnie.
La amiază a intrat pe un site de chirii. Prețurile rupte din vis: apartamentele decente din zona lor dispăreau ca pâinea caldă.
În cartierele de la margine… la jumătate de oraș distanță.
Două ore pe drum, grădinița până la șase. Nici să se termine ziua nu apuc să o iau, oftă Viorica și închise laptopul. Unde să fug? Cum să fac?
Cu o oră înainte de finalul programului, îl sună soțul:
Auzi, întârzii azi. Am treabă. Luați voi cina fără mine. Și, Viorica…
Ce?
Ia o sticlă de vin roșu, demidulce. Unul bun. Să discutăm liniștiți diseară, fără scandal.
Gabi, eu nu…
Viorico, nu te întreb, a tăiat-o el scurt. Îți ofer șansa să îndreptăm atmosfera. N-o rata. Hai, pup, salut-o pe Măriuca.
A închis. Viorica a privit ecranul telefonului până s-a stins și și-a spus: poate ar trebui să încerc să vorbesc. Oricum mai rău să fie…?
***
Măriuca a adormit rapid, iar Viorica de două ceasuri tot stătea pe scaun la bucătărie. Sticla de vin roșu pe masă, despachetată, dintr-un self-dispreț pe care nu-l mai putea ascunde.
Soțul a apărut pe la 11, cu un zâmbet cât România.
Brava, ai fost fată deșteaptă, a pupat-o militar pe obraz, iar ea s-a tras instinctiv. Hai, nu mai fi așa, să bem un pahar.
Știi ce m-am gândit? Să mergem în concediu, luna viitoare. La Mamaia, sau în Bulgaria. Toți trei. Măriuca adoră marea, am ochit deja un hotel.
Gabi, ce vacanță? a ieșit ea buimacă. Noi trăim ca niște colegi de apartament!
Te dai tu greu, gustă el vinul. Dar eu chiar vreau să repar ce trebuie. Însă! Îți cer un lucru: să nu mai pomenești niciodată despre tot episodul ăla.
Fără verificări, fără înțepături, fără lacrimi. Trăim mai departe, ca și cum n-ar fi existat!
Și cu încrederea ce facem? l-a privit ea intens.
Încrederea e lux, și tu acum îți permiți stabilitate atât. Copilul are tată, casa are stăpân, tu ai tot ce-ți trebuie. Prețul: taci. Zic că e afacere bună.
Și dacă nu vreau?
Gabi a pus paharul încet pe masă.
Atunci mâine-ți faci bagajul. Vorbesc serios, Viorico. M-am săturat de eterna nemulțumire.
Sunt bărbat, am nevoie de liniște, nu de nevastă cu ochii umezi.
Dacă nu mă poți ierta și uita fiecare cu drumul lui.
Dar ține minte: o să iau tot ce pot prinde. Și pentru asta o să mă urăști, dar va fi doar vina ta!
A plecat, iar Viorica a rămas pe întuneric, ascultând jetul de apă din baie. Știa ce se întâmplă, șantaj pe față, nimic subtil.
Oricare femeie puternică i-ar fi trântit paharul în față și-ar fi plecat spre zări mai senine. Dar ea nu era…
Ea era, mai presus de orice, mamă, și trebuia să se gândească la fetiță. În fond, oricine greșește.
Soțul a alunecat o dată poate merită o șansă. Chiar și doar pentru copil, poate merită să-ncerce să uite…
Mami? glas somnoros din hol.
Viorica și-a șters rapid ochii. În ușă Măriuca.
Mami, am visat urât. Unde e tati?
Tati e aici, puiule, a ridicat fetița în brațe, strângând-o tare. E la duș, nu pleacă nicăieri. Hai la mama, ești în siguranță. Toți suntem acasă.
Pe bune? Măriuca s-a lipit cu nasul de gâtul ei. Vom fi mereu împreună?
Viorica a simțit cum i se strânge sufletul în bucățele.
Mereu, scumpa mea. Mereu.
Un ghem micuț în brațe, o decizie grea pentru ea însăși: va ține familia strânsă. De mâine va încerca să uite infidelitatea. Dar asta… de mâine.
