Jurnalul meu o zi greu de uitat
Azi, m-am simțit apăsată de povara trecutului, dar și de greutatea resentimentelor care s-au adunat de-a lungul anilor în familia noastră. Mama provine dintr-o familie mare de la țară, din satul nostru de lângă Buzău. Din șase frați, acum mai sunt doar trei. Mama stă aproape de sora ei, Mătușa Viorica, ne ajutăm și la muncile câmpului și cu ce poate fiecare din recolta grădinii. Iarna o ducem mai greu, trăim din ce am pus deoparte vara, ca tot românul priceput la gospodărie.
Cealaltă soră a mamei, Tanti Elisabeta, a prins noroc la oraș, la Chișinău. Are un apartament măricel și o vilă cochetă la marginea unui lac. Unchiul Gheorghe e director la o firmă de construcții, umblă mereu la sacou și cravată. Dar nu mereu au avut parte de belșug și ei au crescut în același sat cu noi. Mama, împreună cu Mătușa Viorica, i-au sprijinit când nu aveau nimic. Acum, însă, și-au găsit treburile și parcă nici nu mai există legătură între noi. Parcă n-au mai ținut cont de unde au plecat.
Totul a început când mama a aflat, dintr-o discuție cu vecina, că verișoara mea Sorina s-a măritat. Nici nu știam, nu ne-au invitat la nuntă și vestea ne-a lăsat seci. Să nu fii chemat la un asemenea eveniment, când toată copilăria am crescut împreună, e rușinos. Mama s-a simțit groaznic, dar a încercat să țină fruntea sus și să nu arate cât o doare în fața lumii. A venit acasă și a povestit totul Mătușii Viorica, care, la rândul ei, a rămas fără cuvinte, simțindu-se la fel de rănită.
S-au hotărât să facă gestul decent au sunat-o pe Tanti Elisabeta ca să o felicite. Doar un mulțumesc rece și atât, ca și cum nici nu conta pentru ea, apoi a închis telefonul scurt. A lăsat în urmă un gol, dar cred că i-a stârnit și ei un pic conștiința.
După câteva zile, ne-au anunțat că vin în vizită Tanti Elisabeta, Sorina și ginerele. Au venit cu carne de vită și un vin scump, cred că au dat câteva mii de lei moldovenești doar pe ele,că de bugete nu duc lipsă. Dar gestul lor părea atât de forțat. Mama a primit-o în prag, dar nu și-a putut învinge supărarea. Le-a spus pe față tot ce o apăsa: dacă le-a fost rușine să ne invite la nunta Sorinei din cauză că suntem simpli de la țară, să nu aibă pretenția să fie primiți cu brațele deschise în casa noastră.
Atunci, Unchiul Gheorghe a rostit ceva ce nu voi uita niciodată. A spus că, într-adevăr, le e rușine cu noi și că, dacă am merge la restaurant, ar mirosi totul a sarmale și pastramă de porc. Cum te poate răni mai tare cineva din sângele tău? Mama le-a trântit ușa în față, spunându-le să nu mai calce niciodată în gospodăria noastră, că nu mai vrea să-i vadă pe niciunul. Mătușa Viorica, văzând cum stau lucrurile, i-a ținut partea mamei și a zis la fel.
În inima mea e un gust amar. Mă întreb de ce sângele nu înseamnă nimic când mândria și judecata se ridică deasupra amintirilor. Seara târziu, după ce se lasă liniștea peste sat, simt cât de tare doare despărțirea asta. Poate că într-o zi lucrurile se vor schimba, dar azi rămân cu casa pustie, cu tristețea și cu dragostea asta ciudată care nu se șterge deși doare.
