Nu îmi dădeam seama unde dispar felurile de mâncare pregătite cu grijă de soția mea. Abia apoi, când soacra mea ne-a spus adevărul, totul a început să aibă sens.
La început, m-am bucurat că mama soției mele, doamna Paraschiva, este alături de noi și ne ajută cât poate de mult. Băiețelul nostru, Nicolae, răcește destul de des, așa că am hotărât să nu-l ducem la grădiniță pentru o perioadă. Soția mea, Florina, a rugat-o pe mama ei să aibă grijă de nepoțel.
Doamna Paraschiva a acceptat, cu condiția să vină la noi în fiecare zi, dar să se poată întoarce seara în apartamentul ei. Spune că vrea liniștea casei ei, să poată odihni sufletul după o zi cu copilul.
Uneori avem treburi importante de rezolvat după-amiaza sau vrem să ieșim la o plimbare. Atunci rugăm o vecină, tanti Maricica, să stea câteva ore cu Nicolae. Soacra pleacă devreme să aibă timp să se relaxeze acasă. N-am vrut niciodată să o suprasolicităm.
Și totul părea în regulă la început. Ne grăbeam să ajungem acasă, găseam copilul hrănit, curat, liniștit. Cu timpul, doamna Paraschiva a început să nu ne mai aștepte seara și pleca înainte să ajungem noi.
Florina, soția mea, obișnuiește să gătească pentru două, trei zile. În fiecare lună, îi dăm soacrei un plic cu lei, să-i arătăm recunoștința pentru ajutorul cu Nicolae. Știm că îi răpim din timp și dorim să întoarcem ceva.
Însă am observat că mâncarea pregătită parcă se evaporă din frigider. Doamna Paraschiva nu mănâncă mult și nici Nicolae nu e pofticios. Ce se întâmplă?
Am întrebat-o direct într-o zi. Cu jumătate de glas, Paraschiva mi-a spus că soțul ei, domnul Vasile, vine pe la noi după-amiaza. Îi pune deoparte niște bucate fiindcă ea nu apucă să gătească seara acasă. Așa că socrul meu servește masa la noi aproape zilnic.
Nici nu știam ce să mai zic! Dacă tot vine acasă, îi este atât de greu să pregătească ceva simplu? Bine, o dată pe săptămână să-i dăm o masă, dar nu zilnic!
Culmea e că abia dacă ne mai rămâne ceva pentru cină. Florina preferă să nu zică nimic. Eu am făcut niște calcule ne-ar ieși mai ieftin să plătim lunar o bonă.
Nu-mi place deloc atitudinea socrilor mei. Florina mă roagă să nu spun nimic, să nu fac scandal. Dar mă întreb: chiar nu-și dau seama că și noi avem cheltuieli? Le plătim lunar, gătim de zor, și tot noi rămânem cu mesele goale. A mai trecut cineva printr-o asemenea poveste?
