Lenuța, de ce stai ca o statuie în ușă? Hai, intră, nu te sfii! Uite, fă cunoștință cu Gicu, camaradul meu din armată, ți-am mai povestit de el. Ții minte faza cu TAB-ul de la Focșani? E chiar el, viu și nevătămat!
Lenuța a rămas în prag, cu sacoșele de la piață strânse la piept, simțind cum i se strânge sufletul. Dimineață, apartamentul mirosea a detergent și a rufe proaspăt spălate, dar acum plutea un miros greu de țigări ieftine, rachiu și șosete murdare.
În mijlocul holului, fix în fața cuierului, stătea un bărbat masiv, cu un tricou lălâu și pantaloni de trening lăsați la genunchi. Zâmbea larg, îi lipsea un incisiv, și îi întindea o palmă cât o lopată.
Să trăiești, gospodină! mormăi el. Numai de bine am auzit de tine. Vasile numai laude, că are nevastă frumoasă și deșteaptă. Eu sunt Gicu.
Lenuța a dat din cap, fără să-i strângă mâna, și s-a strecurat spre bucătărie. Vasile a venit după ea, cu un zâmbet vinovat.
Nu te supăra că nu ți-am zis nimic, a șoptit el după ce a închis ușa. E o situație… nevasta lui Gicu l-a dat afară. Poți să crezi? După atâția ani! Nu are unde să stea. I-am zis să rămână la noi o săptămână, până se descurcă.
Lenuța a pus sacoșele pe masă, obosită.
O săptămână? Avem o garsonieră, Vasile. Unde doarme? Pe preș?
Hai, nu fi așa! s-a supărat Vasile. Suntem oameni. Îi punem pat pliant în bucătărie. Sau dorm eu pe jos, el pe canapea. E musafir, trece printr-o belea.
Și eu ce fac? Mă stresez cu un străin în casă? a zis Lenuța, calm, dar hotărâtă. Muncesc de la opt la șase, vin acasă să mă odihnesc, nu să mă împiedic de Gicu.
Nu fi rece, Lenuța! a ridicat Vasile mâinile. E frate de arme! Am mâncat din aceeași gamelă! Nu pot să-l las pe drumuri. Doar o săptămână, promit. E liniștit, nici nu-l simți.
Din sufragerie s-a auzit un râs gros, apoi televizorul a bubuit la maxim.
Liniștit, zici? a ridicat Lenuța o sprânceană.
E pe fond de nervi, se destinde, a încercat Vasile să dreagă. Te rog, pentru mine. Fac orice pentru tine. Hai, rabdă o săptămână.
Lenuța a oftat. Îl iubea pe Vasile, chiar dacă era prea moale. Nu știa să refuze pe nimeni.
Bine, a cedat ea. Fix o săptămână. Luni să nu-l mai văd aici. Și fără chefuri, Vasile. Mâine am serviciu.
Ești o comoară! a pupat-o Vasile pe obraz și a fugit la prieten.
Lenuța a rămas să despacheteze. Plănuise o salată și niște pui la cuptor pentru cină și prânzul de mâine. Acum trebuia să schimbe planul. Doi bărbați nu se satură cu salată. Trebuia să curețe cartofi și să prăjească carne.
Când i-a chemat la masă, Gicu a intrat ca la el acasă, a tras scaunul, s-a așezat și a întins mâna spre coșul cu pâine.
A, pui! a mormăit mulțumit. Respect! A mea, Marioara, numai terciuri îmi făcea. Dietă, vezi Doamne. Dar bărbatul are nevoie de carne, să aibă putere!
A apucat cea mai mare bucată de pui cu mâna, fără să aștepte furculița, și a început să mănânce lacom, lăsând firimituri pe fața de masă. Lenuța s-a strâmbat, dar a tăcut.
Vasile, n-avem nimic de băut? a întrebat Gicu cu gura plină. Să cinstim!
Gicu, la noi nu se bea în timpul săptămânii… a încercat Vasile, aruncând o privire spre soție.
Hai, nu fi sub papuc! a râs Gicu, bătându-l pe umăr. Gospodina știe cum e. Omul trece printr-o dramă!
Lenuța s-a ridicat, a scos din frigider o sticlă de țuică rămasă de la Crăciun și a trântit-o pe masă.
Asta e tot ce avem, a spus rece. Și nu va mai fi.
Cina s-a scurs într-o atmosferă de băiețeală, fără loc pentru Lenuța. Gicu povestea la nesfârșit întâmplări din armată, presărate cu plângeri despre femei care nu mai au rușine. Vasile râdea, aproba, îl privea cu admirație. Lenuța a mâncat repede și s-a retras la baie, căutând liniștea.
Noaptea a fost un chin. Gicu, cum promisese Vasile, a dormit pe canapea. Soții s-au culcat pe o saltea pe jos. Lenuța s-a foit mult, încercând să adoarmă, dar sforăitul lui Gicu făcea pereții să vibreze.
Vasile, a șoptit ea în întuneric. Fă ceva. Nu pot dormi.
Ce să fac? Să-l trezesc? a mormăit Vasile somnoros. Întoarce-te pe partea cealaltă, te obișnuiești.
Lenuța nu s-a obișnuit. Dimineața s-a trezit epuizată, cu capul greu. În bucătărie, chiuveta era plină de vase murdare, firimituri pe masă, tigaia goală. Tot puiul și cartofii, gândiți pentru două zile, dispăruseră.
S-au trezit noaptea, li s-a făcut foame, a explicat Vasile, văzând privirea soției. Bărbați, ce să faci. Nu te supăra, iau eu seara niște plăcinte.
Vasile, întârzii la serviciu, n-am timp să spăl muntele ăsta, a spus Lenuța, abținându-se să plângă. Spălați voi.
Sigur, nu-i problemă! a promis Vasile.
Seara, Lenuța s-a întors cu inima grea. Sperase că bărbații vor face curat. Dar, deschizând ușa, a simțit că speranța a fost degeaba.
În hol apăruseră alte perechi de pantofi. Din sufragerie se auzeau voci acum erau trei sau patru. Mirosea a ceapă prăjită și bere la PET.
Lenuța a intrat. La masa de cafea stăteau Vasile, Gicu și doi necunoscuți. Masa era plină de doze de bere, pungi de semințe și pește. Pe jos, solzi. Televizorul urla cu un meci de fotbal.
A venit Lenuța! a sărit Vasile, clătinându-se. Ne uităm la fotbal! Gicu a chemat vecinii, oameni de treabă!
Lenuța i-a privit pe rând. Oameni de treabă arătau ca niște clienți de crâșmă.
Afară, a spus ea încet.
S-a făcut liniște, dar nimeni nu s-a mișcat. Gicu s-a lăsat pe spate pe canapea canapeaua ei, cu pledul ei preferat, acum pătat de grăsime.
Vasile, ce nevastă ai, domle! a râs Gicu. Nu lasă bărbații să se relaxeze. Pune-o la punct, că prea s-a învățat să comande.
Vasile s-a înroșit, uitându-se când la prieten, când la soție. Voia să pară bărbat în fața noilor amici.
Lenuța, nu face scandal de față cu lumea. Du-te în bucătărie, pregătește ceva, terminăm și plecăm. Nu mă face de râs.
Lenuța a simțit că-i fuge pământul de sub picioare. Soțul ei, mereu atent, pentru aprobarea unui necunoscut, devenise alt om.
Am spus: afară cu toții, a repetat ea, mai tare. E casa mea. Nu accept să se facă birt aici.
Casa ta, casa mea, ce contează? Suntem familie! a protestat Vasile, dar vocea îi tremura. Gicu e musafirul meu! Am dreptul!
Gicu s-a ridicat, clătinându-se. Era cu un cap mai înalt și dublu ca lățime față de Lenuța.
Auzi, gospodină, mai încet cu tonul. Bărbatul a zis să stai în bucătărie, du-te acolo. Nu deranja oamenii.
Lenuța nu a cedat. A scos telefonul.
Aveți un minut să ieșiți. Altfel chem poliția.
Vecinii, mai ageri, s-au ridicat, și-au strâns berea și au ieșit, bombănind despre treburi urgente și neveste gravide.
Gicu a scuipat pe covor (pe covorul ei!) și s-a uitat la Vasile.
Ești slab, Vasile. Femeia te joacă pe degete. Eu de mult aș fi pus-o la punct. Hai la o țigară pe scară, nu mai suport aici.
Au ieșit trântind ușa. Lenuța a rămas singură în haos. S-a uitat la solzii de pește de pe covor, la petele de bere de pe masă, la vasele care se dublaseră. S-a apucat de curățenie, cu o furie mută. A deschis toate geamurile, să iasă duhoarea. Când apartamentul a redevenit locuibil, era trecut de miezul nopții. Soțul și prietenul nu se întorseseră.
Au venit spre dimineață. Beți, gălăgioși, sfidători.
Uite-o pe prințesă, doarme! a strigat Gicu, intrând. Noi am petrecut! Sufletul cere libertate!
Vasile chicotea, încercând să-și scoată pantofii, dar se încurca în șireturi.
Lenuța a ieșit din cameră în halat.
Mergeți la culcare, a spus obosită. Vorbim dimineață.
Poate nu vreau să dorm! a sărit Gicu. Poate vreau să mai chefui! Vasile, unde-i muzica? Dă drumul!
S-a întins spre sistemul audio.
Nu te atinge, a zis Lenuța. E trei noaptea. Vecinii cheamă poliția.
Să-i cheme! Sunt om liber! Gicu, clătinându-se, s-a apropiat de Lenuța. Și tu, găină, nu-mi da ordine!
Vasile stătea la perete, zâmbind tâmp.
Gicu, are personalitate, a mormăit el. Femeie cu foc!
Gicu a apucat-o de umăr.
Personalitate? O rezolvăm noi…
Lenuța s-a smuls, l-a împins. El a căzut pe jos, trăgând după el cuierul.
Afară! a strigat ea. Amândoi, afară!
Ce faci, Lenuța? Vasile nu mai zâmbea. Pe cine dai afară? Pe mine? Pe soțul tău?
Soț nu mai am. Doar un tovarăș de băutură. Ieșiți!
Du-te-n… Gicu s-a ridicat, frecându-și coasta. Vasile, hai. Nu stăm în groapa asta. Mergem la Mariana, e femeie de treabă, nu ca asta…
Vasile, clătinându-se, s-a uitat la soție. În ochii lui tulburi se citea îndoiala.
Lenuța, vorbești serios? E noapte… Unde să mergem?
Nu mă interesează. La Mariana, la tanti Maria, la gară. Lasă cheia pe masă.
Așa? Vasile, brusc mândru, încurajat de prieten, a ridicat tonul. Bine! Plec! O să regreți! O să vii să mă rogi să mă întorc! Poate mă întorc, poate nu! Hai, Gicu! Nu ne apreciază aici!
Au ieșit, fără să ia nimic. Vasile doar în blugi și tricou, Gicu în treningul lui veșnic. Ușa s-a trântit. Lenuța a încuiat cu cheia și zăvorul, apoi s-a lăsat pe perete și a izbucnit în plâns.
Trei zile au trecut în liniște. Lenuța și-a luat liber, să-și revină. A strâns lucrurile lui Vasile în două valize și le-a pus pe hol. A așteptat. Știa că vor reveni.
Au venit joi seara. Lenuța i-a văzut pe vizor. Arătau jalnic. Vasile neras, cu ochii umflați, un ochi vânăt. Gicu tremura, probabil de la mahmureală.
Lenuța a deschis, dar nu a dat lanțul jos.
Lenuța, deschide, a rugat Vasile răgușit. Trebuie să vorbim.
Spune prin ușă.
Lenuța, nu mai face așa. Am dormit pe străzi, la gară. Nu mai avem bani, telefonul s-a descărcat. Gicu și-a pierdut cardul. Lasă-ne să ne spălăm, să mâncăm. Am venit după lucruri și… eu vreau acasă.
Gicu să meargă la nevasta lui. Sau la Mariana. Tu…
Lenuța, Gicu nu pleacă fără mine, are nevoie de ajutor! a început iar Vasile. Suntem prieteni!
Prieteni? a zâmbit amar Lenuța. Prietenul tău ți-a distrus familia în trei zile. M-a jignit, a făcut din casă grajd, te-a tras la băutură. Iar tu, în loc să mă aperi, ai vrut să pari băiat de gașcă. Du-te cu el. Fiți tari împreună la gară.
Lenuța, nu înțelegi! Asta e prietenie bărbătească!
Asta e demnitate de femeie. Și apartamentul meu. Mâine schimb yala. Ți-am pus lucrurile la ușă.
A închis, a scos lanțul, a împins valizele pe palier și a trântit ușa în fața lor.
Lenuța! Nu ai dreptul! E bun comun! a strigat Vasile, bătând în ușă.
Apartamentul e moștenire de la bunica, Vasile. Ai uitat? Ești doar flotant aici. Te scot din acte prin tribunal. Drum bun!
I-a auzit certându-se pe scară. Gicu urla la Vasile că e prost și n-a știut să-și pună nevasta la punct. Vasile se scuza. Apoi s-a făcut liniște.
După o săptămână, Lenuța a aflat de la o cunoștință că Gicu s-a întors la nevastă, a căzut în genunchi, a jurat că nu mai bea, iar ea l-a primit, dar l-a ținut sub cheie și i-a luat banii. Iar Vasile… stătea la mama lui.
A mai venit de câteva ori la Lenuța. Treaz, curat, cu flori. Stătea la ușă, cerea iertare. Spunea că a fost prost, că Gicu l-a influențat, că nu va mai repeta…
Dar Lenuța nu deschidea. Își amintea privirea lui disprețuitoare când stătea la masă cu băieții. Își amintea cum a permis unui străin să o împingă. Cum a ales băiețeala în locul familiei. Într-o seară, când Vasile iar aștepta sub geamuri, Lenuța a ieșit pe balcon, cu fața calmă, dar ochii reci.
Vasile, pleacă, a spus ea fără ezitare. Am depus actele de divorț.
Lenuța, pentru ce? Pentru o ceartă? Pentru o prostie? Am fost împreună cinci ani!
Nu pentru ceartă, Vasile. Pentru că ai adus mizeria în casa noastră. Și când ți-am cerut să o dai afară, ai ales să stai de partea mizeriei. Nu pot trăi cu un bărbat pentru care părerea unui bețiv contează mai mult decât liniștea soției.
Gicu nu e un ratat! E prietenul meu!
Un prieten adevărat nu-ți rupe familia. Nu-ți umilește soția. Nu te împinge la băutură și scandal. Ăsta nu e prieten, Vasile. E un parazit. Iar tu ai fost gazda perfectă.
Lenuța s-a întors în cameră și a tras ușa de la balcon. În apartament era liniște, ordine, mirosea a cafea proaspătă și vanilie. S-a așezat în fotoliu, a deschis o carte și, pentru prima dată după mult timp, s-a simțit cu adevărat acasă. Singurătatea era amară, dar aducea siguranță. Nimeni nu mai sforăia lângă ea, nimeni nu-i mânca puiul cu mâna, nimeni nu-i dicta cum să trăiască.
Vasile și Gicu au mai discutat multă vreme pe la garaje, cu bere la PET și vorbe grele. Gicu îl asigura că toate femeile sunt la fel și că Lenuței i-ar trebui un bărbat adevărat. Vasile dădea din cap, dar privind la pereții scorojiți și la fața umflată a celui mai bun prieten, simțea în adâncul sufletului că pierduse raiul pentru o groapă rece și murdară. Dar nu avea curaj să recunoască asta nici măcar față de sine.
