BARBA CĂRUNTĂ, DA SUFLET CURAT
M-ai mințit mereu! Gata, rupem legătura. M-ai dezamăgit complet, nu mai am încredere în femei. Cum ai putut să te prefaci atâta timp? Eu voiam să mă însor cu tine, iar tu ai distrus totul. Nu se poate începe o viață de familie pe minciună și neîncredere. Adio. Nu-mi mai scrie, nu voi răspunde. Al tău fost gentleman.
Așa arăta scrisoarea pe care am primit-o de la un englez. Vreme de aproape un an am coresponda cu Connor. Era cât pe-aci să ne vedem pe teritoriul lui la Sheffield. Dar nu s-a întâmplat.
Aveam pe atunci patruzeci și nouă de ani. Demult divorțată, cu copii și nepoți. Dar, na, tot voiam să mai simt și eu că-s femeie, fie și pe final de sezon. Anii aleargă, copiii au treaba lor, nepoții și mai și. Dacă stăteam închisă între patru pereți și-mi aminteam de vremurile bune mă prăpădeam de tot, începeam să tricotez șosete pe kilometri sau să brodez cearșafuri cu cruciulița. Prietenele mele toate prinse, legate de casă și de bărbați. După ce am analizat toți posibilii pretendenți de la serviciu, nu m-a convins niciunul.
Așa că, la insistența colegei, am intrat pe un site de matrimoniale. Ce puteam pierde?
Am completat o fișă mai lungă decât o zi de post. M-am prezentat numai din unghi bun, am pus o poză că reușeam să mă recunosc doar după sprânceană. Stăteam cu inima ciulită, gata-gata să cadă minunea din cer. Ferească sfântu să mă arăt disperată păstram standardul.
După vreo două săptămâni nimic, și brusc găsesc un e-mail în inboxul meu din Bârlad. Primul și singurul. Încep să-l citesc tremurând.
Englez, 59 de ani, afacerist, divorțat, are doi fii mari. În poză, dichisit, luminos, ca scos din cutie și-n spatele lui, ditamai vila cu trei etaje. Îmi propunea să începem o poveste. Și, cine știe, poate mă cere de nevastă.
Acolo era fericirea fără griji, cu covor roșu și tot tacâmul. Doar să scriu ceva frumos! Eram în stare să zic: accept și mâine, veniți după mine la gară în Sheffield, ne mărităm! Dar firea mea de moldoveancă m-a făcut să mă codesc: las că nu zic din prima, să creadă că-s la mare căutare.
Domnule Connor, știți cum e Sunt mulți doritori, nici nu apuc să le răspund la toți.
Connor, diplomat, nu-și iese din pepeni. Mi-a scris că e firesc ca o femeie ca mine să aibă bărbații roind în jurul ei inclusiv el a căzut pradă farmecului. Nu vă spun ce se umfla în pene orgoliul meu
Corespondența s-a transformat într-o poveste de dragoste cu epoleți: el îmi zicea Trandafirul meu misterios, eu îl alintam Gentlemanul meu și deja nu puteam trăi fără scrisorile lui. În gând, eram deja măritată, plimbam papucii pe mozaicul vilei lui, bem cafeaua pe terasă dimineața, discutam ca doi pensionari simpatici. Cu cât ne cunoșteam mai mult, cu atât sufletele ni se lipeau mai tare.
Le-am spus copiilor că mă pregătesc de plecat, le las apartamentul, renunț la serviciu. Băiatul și fata, mai puțin diplomați decât Connor, au încercat să mă tragă cu picioarele pe pământ:
Mamă, nu te mai recunoaștem! Ești la un pas de pensie și tu te pui pe măritiș?! Cine te ia, mamă, la vârsta asta? Gentlemanul tău mai are un pic și-i trebuie aparat de auzit, va fugi la baie toată noaptea, după el trebuie să schimbi plosca. Ce vrei, să fii infirmiera lu englez? Te va toca la cap ca un țânțar toamna. Las-o mai moale cu visul englezesc, mamă!
Nimic nu mă oprea. Visam deja boneta de lady, învățam etichetă, mi-am schimbat garderoba și coafura. Să vină, domle, viza! Dar tocmai atunci, primesc de la Connor o scrisoare usturătoare
Nu ești Trandafirul misterios, ești o mincinoasă ordinara. Nu mai vreau să aud de tine!
Nu înțelegeam nimic. Când am mințit? Cum? Îmi zbura mintea, încercam diverse scenarii. Totuși, am trimis un răspuns. Șase luni nu am primit nicio veste.
Când eram gata să le las din nou apartamentul copiilor, primesc brusc un mesaj de la Gentlemanul meu:
Trandafirule misterios, iartă-mă! Am stat mult timp în spital, am fost pe patul morții. N-am vrut să te îngrijorez. Am rugat pe fiul meu, Ovidiu, să-ți răspundă în locul meu. I-am spus să fie politicos. Dar, măi, el mi-a zis că dintr-odată nu i-ai mai scris. De ce? Eu m-am făcut bine și sunt gata să te primesc ca soție.
Am citit scrisoarea de trei ori și am plâns de m-am săturat. Ce să răspund? Era clară treaba: Ovidiu nu voia să-și vadă tata însurat iar el m-a păcălit, acuzându-mă aiurea.
Dar mi-a venit în minte altceva: dacă mă duc eu la el, și Ovidiu, la moment potrivit, bagă niște otravă în supa mea de ovăz sau îi toarnă tot felul de povești la ureche lui taică-său Cine să mă apere pe pământ străin? Connor, normal, va ține cu fi-su și mă trimite înapoi acasă, dezmoștenită și plânsă. Treabă de telenovelă! Mai bine-i las pe ei cu ale lor.
Pe deasupra, nepoții se pregăteau să înceapă școala. Trebuia să-i învăț să citească mai fluent, să le pun bazele la matematică. Plus că se cerea o fugă la țară: săptămâna viitoare două rânduri de roșii, ridicat iarba, udat florile Casa ta, chiar și ciulinii, îs mai dragi decât orice vilă străină.
Așa că am zis să iau o pauză de la pețitori și mizerii online. Multă energie consumă și nici nu recuperezi anii!
Bună ziua, vecină dragă! Nu credeam să te mai văd la căsuță. Ceva griji sau ți-ai găsit bărbat? Nu mă lăsa să trec, se uita pe sub sprâncene.
Salut, Nicolae! Ce să zic chiar mi s-a făcut dor de tine. Da tu nu te-ai însurat? Vii să mă ajuți la crăpat lemne? Seara te aștept la un ceai. Am o grămadă de treburi, nu ți-ai închipui!
Cum să mă însor, Aneta, dacă mireasa a lipsit un an? glumiță cu ochi galeși.
Cum adică? Îmi venea să râd, da trebuia să mă dau cochetă.
Hai, mărite-te cu mine, Aneta. Ce să mai pierdem vremea? Ne știm de-un secol Cum se zice, lemnul bătrân scârțâie, dar trăiește!
Și dacă tot veni vorba, bărbatul meu are barbă căruntă, dar suflet curat.
De șapte ani eu și Nicolae suntem fericiți în căsnicie.
