Toată viața lui Andrei a visat la un băiat. Chiar și numele îl alesese – Timotei. Dar, așa cum era să fie, în familie creșteau trei fete…
Soția Elena nu se descuraja:
— Dar uită-te ce frumoase sunt fetele noastre! – repeta ea.
Andrei, zâmbind, dădea din cap. Fără îndoială, își iubea mult fetițele istețe. Cu toate astea, simțea uneori mici înțepături de invidie când îl vedea pe vecin jucând fotbal cu băieții lui.
— Lasă, Andrei! Ilinca ta face karate. Se bate mai bine decât orice băiat, – îi spunea prietenul.
Andrei râdea. Ilinca, la zece ani ai ei, era într-adevăr o fetiță luptătoare. Surorile sale – gemenele de șapte ani, Teodora și Ruxandra – erau și ele cu un caracter viu.
Dar visul de a avea un fiu nu îl părăsea…
Fetele aveau și ele un vis – un animal de companie.
— Nu, nu. Nu suport un animal care latră toată ziua, – respingea Andrei rugămințile fetelor de a lua un câine.
— Pisica strică tapetul. Hamsterii miros. Papagalul e prea zgomotos, – respingea el toate propunerile următoare.
Fetele se încruntau și se supărau.
— Uite, la Ana și la Ioana acasă trăiesc doi câini! Și nimic nu e! – se indigna încet Ilinca, dar tatăl rămânea neclintit.
— Vom găsi ceva, – le mângâia pe toate Teodora, care nu se dădea bătută.
Se apropia ziua de naștere a lui Andrei. Fetele stăteau în camera Ilincăi și se certau ce să-i dăruiască tatei.
— Un termos? Un set de ras?
— Nu, e prea banal!
— Atunci gândește tu, dacă ești așa deșteaptă! Noi facem o felicitare! Au mai rămas două zile până la sărbătoare!
— Ce, grădiniță, grupa mică! Cadoul trebuie să fie neașteptat și de neuitat! Așa zice mama.
Discuția dura de jumătate de oră și amenința să se transforme într-o bătaie, când deodată sună telefonul:
— Ilinca, ați dus gunoiul? – întrebă mama.
— Sigur… nu l-am uitat. L-am dus. Tu vii acasă? – minți Ilincăi fără să clipească. Și, convinsă că mama nu va veni curând, începu să se pregătească repede.
— Noi cu tine! – o susținură gemenele.
— Păi, ce, cu un singur sac de gunoi mergem toate trei? – se încruntă Ilinca.
Totuși, după câteva minute, toată trupa ieșea din scară.
— Auziți? Pare că acolo, la tomberon, – șopti Ruxandra.
Fetele se opriră și dădură din cap. Apropiindu-se, înțeleseră că din tomberon se auzea un mieunat jalnic.
— Nu cumva au băgat o pisică acolo? – spuse Ilinca nesigură.
Teodora doar dădu din umeri și începu să scoată cu energie sacii care umpleau containerul.
Surorile, strâmbându-se, începură să o ajute. De parcă ar fi auzit că salvarea e aproape, pisica scoase un țipăt disperat.
— Sper că nu sare la noi. De ce nu iese? S-a blocat? – mormăi Ilinca, aplecându-se peste marginea tomberonului.
Cealaltă parte era lucrată de Teodora și Ruxandra.
După câteva minute, răspunsul fu găsit:
— Oamenii ăștia au înnebunit. Să se gândească să bage o pisică într-un sac de gunoi și s-o arunce! – se indignă Ilinca, desfăcând polietilena zgomotoasă în care stătea o pisică roșcată speriată.
— Ce frumoasă și blândă! Cum s-o arunce pe biata? – oftă Ruxandra.
Pisica sări imediat în brațele fetiței și se lipi, tremurând de frică.
— Ce-ați făcut voi aici, puștoaice obraznice? Ați împrăștiat tot gunoiul pe drum! O să mă plâng părinților voștri. Vă găsiți de distractii când părinții nu sunt acasă! – striga în curte baba Veta.
Să te cerți cu femeia înfricoșătoare era inutil. Se apropia de fete cu pași repezi, în ciuda vârstei.
— Fugiți, – comandă Ilinca imediat.
Surorile o zbughiră spre scară. În spatele lor se auzeau strigătele babei Veta.
— Uf, pare că am scăpat, – oftă Teodora, trântind ușa de la intrare.
— O să se plângă. Să vedeți. Vă amintiți când am spart geamul din scară? A apărut imediat și i-a spus tatei chiar în seara aceea, – râse Ilinca, amintindu-și de farsele lor.
Andrei, între timp, se întorcea acasă de la serviciu. Era într-o dispoziție excelentă. În față erau weekendul și ziua lui de naștere. De mic iubea această sărbătoare și se bucura să o petreacă în familie.
Deodată, o țigancă apăru lângă el:
— Un cadou neașteptat te așteaptă, dragule! Te vei bucura, vei râde! – spuse ea repede, atingându-i mâna, și plecă imediat.
„Ce ghicitoare ciudate. Înainte cereau să le dai banii în palmă”, – zâmbi Andrei în sinea lui și, fără să acorde importanță, se grăbi acasă…
Acasă, între timp, discuția era în toi:
— Și mama ce-i dă? Ați aflat? – întrebă Ilinca surorile, dar ele doar dădură din umeri.
— Am întrebat, dar mama a spus că e surpriză. Vom afla la timp, – răspunse Teodora.
Și asta era ciudat. Mama obișnuia să se pregătească împreună cu ele pentru sărbătoarea tatei.
— Am văzut că punea ceva într-un plic cadou. Poate un bilet la sanatoriu? Vă amintiți că visau la o vacanță împreună? – spuse gânditoare Ruxandra.
— Poate. Dar surpriza noastră va fi la fel de bună. Și va rămâne mult timp în amintire, – chicoti Ilinca.
— Principalul să nu-l descopere înainte de vreme, – își duse Teodora degetul la buze.
Atunci soneria sună, iar fetele se repeziră să deschidă. În ușă stăteau părinții.
— Ceva azi sunteți prea tăcute. Haideți, spuneți ce-ați mai făcut, – spuse Elena, privindu-și fiicele cu atenție.
Dar surorile asigurară că totul e în regulă.
— Chiar am dus gunoiul! – raportă Ilinca.
— Bine. Și de ce e așa ud în baie? – întrebă mama, apropiindu-se de chiuvetă.
Fetele se priviră.
— Scuze, mămico, am vrut să spăl un tricou. L-am murdărit puțin, – coborî ochii Ruxandra.
— Nici o zi fără aventuri! – râse Andrei. Era într-o dispoziție grozavă.
Fetele se retraseră repede în camere și, fără multe discuții, se culcară.
— Crește o echipă… Uite ce ascultătoare sunt azi. Pare că-mi pregătesc o surpriză, – zâmbi Andrei, sărutându-și soția.
— Mai degrabă e liniștea dinaintea furtunii, – spuse Elena cu îndoială. Prea bine își cunoștea fetele…
Se culcaseră deja, când din camera Ilincăi se auzi un zgomot.
— Mi s-a părut că cineva miorlăie, – șopti Andrei între vis și realitate.
Când intrară în camera copiilor, Ilinca stătea împreună cu Teodora:
— Am avut un coșmar, dar acum e bine. Dorm cu Ilinca, da? – rosti încet fetița.
— Desigur, dragă. Sigur nu aveți nevoie de ajutor? – întrebă Elena.
Surorile dădură din cap, iar restul nopții trecu liniștit…
În ajunul zilei de naștere, Andrei dormea prost. Visa coșmaruri cu o țigancă roșcată. Ea miorlăia și îl privea cu ochi verzi strălucitori.
În cele din urmă, bărbatul deschise ochii și îngheță. Chiar pe pieptul lui ședea o bestie roșcată și îl fixa cu privirea!
— Miau, – îl salută monstrul pe Andrei.
— Aaaaa, – scăpă bărbatul.
Elena sări imediat, încercând să înțeleagă ce se întâmplă.
— Ce? Ce e asta? – în cele din urmă, bâlbâindu-se, întrebă sărbătoritul, holbându-se la motanul roșcat care încerca deja să se așeze la picioarele lui.
Elena clipea nedumerită.
— O, tata! Ai văzut deja surpriza noastră! – încercând să sune cât mai vesel, intră Ilinca în cameră.
După ea veniră gemenele:
— La mulți ani, tăticule! Am decis să-ți facem un cadou de neuitat. Fă cunoștință cu Grăsun. E o pisică foarte bună, liniștită și educată.
De altfel, trăiește deja a doua zi la noi, iar voi nici n-ați observat. Toate canapelele sunt întregi și tapetul la fel, – spuseră Teodora și Ruxandra una peste alta.
Elena râse, privind cum Andrei încerca să prindă aer.
— Nu-ți face griji, tata. Mama îți dă un bilet la sanatoriu și veți avea o vacanță grozavă departe de noi. Noi ne descurcăm singure, – debita Ilinca.
— Ce sanatoriu? Stați, fetelor, – Elena privi mirată fiicele.
— Dar cadoul tău din plic nu e o excursie? Am văzut eu, – veni în ajutor Ruxandra.
Elena râse nervos.
— Se pare că-n casa asta nu poți ascunde nimic, – spuse ea în cele din urmă.
— Dar ce fac acum cu bestia asta? – întrebă Andrei pierdut, privind cum motanul torcea liniștit la picioarele lui.
— Înțelege, tata, s-a întâmplat din greșeală. Am ieșit în curte și am găsit pisica într-un sac… în tomberon. Apoi a apărut baba Veta. Țipa așa de tare. Păi, știi tu cum știe ea… – începu Ilinca.
— Ne-am speriat și am fugit cât am putut acasă, – adăugă autoritar Teodora.
— Totul s-a întâmplat așa, și pisica a ajuns la noi. Dar n-o s-o aruncăm din nou la gunoi? Am spălat-o și am îngrijit-o. E foarte blândă și răbdătoare, – spuse Ruxandra cu lacrimi în ochi.
Andrei oftă. În minte îi apărură cuvintele țigăncii despre cadoul neașteptat.
— Da… Cadoul e pe măsură, – rosti el încet, privind toată compania cinstită.
— Dragul meu, poate fetele au dreptate. Pisica e de milă. Câte a îndurat. Și pare foarte blândă și drăgăstoasă, – veni în ajutor mama.
Andrei oftă, gândindu-se la situație.
— O să ne prindă și șoareci. Sunt sigură! – scoase un argument solid Teodora.
— Dar n-am avut niciodată șoareci, – spuse Andrei privind trist în jur.
— Se poate întâmpla orice, am auzit recent un foșnet în perete, – o susținu Ruxandra.
— Bine, puștoaicelor. Vom vedea cum vă veți comporta în continuare. Și, desigur, cum se comportă Grăsun, – râse Andrei.
— Și de ce Grăsun? – întrebă Elena.
— Dacă ați auzi cum torce când îl mângâi pe burtă, – zâmbiră fetele.
— Până la urmă, ce era cadoul din plic? – întrebă Ruxandra.
Elena se făcu puțin roșie. Apoi aduse soțului o cutiuță în care se afla un plic.
— Nu se poate! – spuse bărbatul emoționat, privind conținutul plicului.
Nu putu să-și stăpânească lacrimile…
*****
— Desigur, un frățior e minunat. Dar mi se pare că Grăsun al nostru l-a impresionat și el pe tata, – șopti seara Ruxandra surorii, întinsă în pat.
— Grăsun al nostru e un trădător. Două zile a dormit cu noi, iar acum s-a mutat la părinți, – se încruntă Teodora.
— Lasă, e pisica tatei, – chicoti Ruxandra.
Andrei stătea fericit în pat și asculta torcăitul lui Grăsun.
— Ce sunet liniștitor. Și de ce n-am luat o pisică până acum? Nu înțeleg, – șopti el, strângându-și soția.
— Bucură-te de liniște și pace, că în curând în casa asta n-o să mai ai somn, – râse Elena.
— Știi, nici nu-mi vine să cred că vom avea un băiat! Mulțumesc, draga mea, e cel mai frumos cadou! – zâmbi Andrei și închise ochii de fericire.
