Soțul meu și amanta lui au schimbat broasca, cât timp eu lucram dar ei nu știau ce-i aștepta înainte.
O, dragă, hai să vorbim despre o întâmplare ciudată. Soțul meu și amanta lui au schimbat broasca ușii, cât eu eram la muncă dar nu aveau habar ce soartă le-aștepta.
Când am ajuns în fața ușii apartamentului meu din Chișinău, cu cheia care nu mai învârtea, inima mi s-a strâns. Căsnicia mea, pe care o străduisem să o păstrez, s-a prăbușit într-o clipită. Dar soțul meu infidel și amanta lui nu bănuiau ce lecție le pregăteam una pe care n-o vor uita niciodată.
Andrei, e aproape zece, am șoptit eu cu glasul tremurând când l-am sunat seara. Ai promis că vii acasă la șapte!
El a aruncat cheile pe dulap fără să mă privească.
Munca, Ana. Ce vrei să-i spun șefului? Că trebuie să vin acasă la soție? vocea lui răsuna cu o urmă de dispreț, de parcă aș fi fost o povară.
Am înghițit jignirea, privind spre masa pe care o aranjasem pentru cină, de ziua mea. Două lumânări pâlpâiau lângă tortul cumpărat în pauza de prânz.
Da, Andrei. Exact asta puteai să faci. Măcar o dată, am încrucișat brațele, încercând să-mi stăpânesc lacrimile. Azi e ziua mea.
El s-a uitat în sfârșit la masă. Fața i s-a schimonosit când și-a dat seama.
La naiba, Ana, am uitat…, a mormăit, trecându-și mâna prin păr.
Desigur, am răspuns rece, simțind cum totul se strânge în mine de durere.
Nu începe, a zis el, dând din mână. Muncesc pentru noi, știi bine.
Am râs amar.
Pentru noi? am repetat. Abia mai vii acasă, Andrei. Când am mai luat cina împreună? Am văzut un film? Am vorbit ca soț și soție?
Nu e corect, s-a încruntat el. Îmi fac carieră ca să avem un viitor.
Ce viitor? Trăim ca străini sub același acoperiș! vocea mi-a crăpat. Eu câștig mai mult decât tine, nu te mai ascunde după întreținerea familiei.
Fața i s-a înnegurat.
Bineînțeles, asta trebuie să-mi aduci aminte, a râs el batjocoritor. Cum să mă compar cu soția mea de succes?
N-am vrut să zic asta…
Gata, Ana. Mă duc să dorm, a tăiat el scurt, lăsându-mă singură cu tortul rece și lumânările stinse.
Le-am suflat, șoptindu-mi că totul va fi bine. El e soțul meu. Îl iubesc. Toate căsnicile au probleme, nu? Așa se zice.
Cât de greșit am fost, iertându-l atât de ușor.
Eram căsătoriți de trei ani, dar ultimul an a fost o despărțire lentă, plină de suferință. Nu aveam copii și, privind în urmă, îi mulțumesc destinului pentru asta. Munca mea de director de marketing aducea cea mai mare parte din venituri, în timp ce Andrei, agent de vânzări, se plângea mereu de stres, de orele lungi, de călătorii… orice, în afară de adevăr, pe care l-am aflat prea târziu.
După trei săptămâni de la ziua mea ruinată, am venit acasă mai devreme durerile de cap mă omorau. Tot ce doream era să iau un medicament și să cad în pat. Dar când am ajuns la blocul nostru din suburbia Chișinăului, ceva era ciudat. Mânerul și broasca ușii, odinioară aramii, acum străluceau argintiu.
Ce dracu…, am bolborosit, încercând cheia. Nu intra.
Am mai încercat, dar cheia nu se potrivea. Am verificat adresa. Sigur, era casa mea.
Și apoi am văzut bucata de hârtie lipită de ușă. Scrisul lui Andrei mă zgâria pe retină: Aici nu-ți mai e locul. Caută-ți altă casă.
Lumea mi s-a învârtit. Sângele mi s-a înghețat în vene.
Ce naiba?! am țipat.
Am bătut în ușă, strigându-l pe nume. În cele din urmă, ușa s-a deschis. În fața mea stătea Andrei, iar în spatele lui o femeie în halatul meu de cașmir, darul mamei.
Serios? vocea mi-a tremurat de furie și durere.
Ana, stai să-ți explic, a zis el, încrucișând brațele cu un zâmbet. Am trecut mai departe. Eu și Maria suntem împreună. Avem nevoie de locul ăsta. Du-te la cineva.
Maria. Aceeași doar o colegă despre care tot vorbea. A făcut un pas în față, cu mâinile pe șolduri, și a râs sfidător:
Lucrurile tale sunt cutii în garaj. Ia-le și pleacă.
I-am privit, neîncrezătoare. Apoi m-am întors și am plecat spre mașină, simțind cum mă cuprinde o hotărâre fierbinte. Credeau că pot să mă dea afară ca pe un gunoi și să scape nepedepsiți. Dar nu aveam de gând să cedez. Aveam nevoie de un plan. Unul bun, bine gândit.
Știam la cine să apelez.
Ana? Doamne, ce s-a întâmplat? sora mea, Luminița, a deschis ușa, și-a văzut fața mea umbrită și m-a tras înăuntru. Ce e?
M-am prăbușit pe canapea, iar povestea a curs împreună cu lacrimile.
Găozarul! a șoptit Luminița când am terminat. Și Maria purta halatul tău?
Darul mamei, am plâns, ștergându-mi ochii. Cel de cașmir, de ziua trecută.
Luminița a fugit în bucătărie și s-a întors cu două pahare de vin. Bem, și apoi ne gândim cum să-i pedepsim.
