E o poveste care m-a pus serios pe gânduri nici nu găsesc cuvintele potrivite. Știi, era odată o femeie din Chișinău care trăia tare rău cu soțul ei. Nu se mai înțelegeau demult. Într-o zi, femeii i s-a oprit inima; a fost la un pas să plece din lumea asta. Și cum era ea acolo, între două lumi, i-a venit în față un înger. I-a spus că dacă ar pune pe cântar faptele ei bune și cele mai puțin bune, încă nu-i timpul să ajungă în Rai. Îngerul i-a oferit însă câteva zile să se întoarcă pe pământ și să mai facă niște fapte bune. Femeia a acceptat și s-a întors acasă, la soțul ei. Nici nu i-a spus nimic de multă vreme nu-și mai vorbeau.
S-a gândit ea atunci:
Măcar să mă împac cu omul ăsta. De luni întregi, doarme pe canapea. Nici un borș nu i-am mai gătit. Chiar acum își calcă cămașa pentru lucru… hai că-i fac o surpriză.
După ce a plecat bărbatul la lucru, a pus la spălat toate hainele lui, le-a călcat, apoi a gătit sarmale, a aranjat masa frumos, cu ștergare brodate, flori și lumânări. Pe canapea, a lăsat un bilet:
Cred că ți-ar fi mai comod să dormi în patul nostru, cel unde din iubire ni s-au născut copiii și unde atâtea nopți ne-am ținut în brațe, speriați de lume dar liniștiți unul lângă altul. Dragostea aia e tot acolo și ne așteaptă. Dacă-mi poți ierta greșelile, te aștept în patul nostru.
A ta soție,
Daria
Pe când a încheiat rândul cu Dacă-mi poți ierta toate greșelile, a avut un gând:
Sunt eu nebună s-o fac pe asta? Să-l rog eu pe el să mă ierte? El venea nervos de la uzină, după ce-a rămas fără serviciu, și n-a mai găsit altceva. Eu trebuia să ne gospodăresc cu banii, să și rabd toată supărarea lui. A început să bea, stătea ore în șir tolănit pe fotoliu, certa copiii când voiau să se joace și urlă la mine când încercam să-i spun că nu mai rezist. A stricat totul Și-acum eu să-mi cer iertare?
Plină de nervi, a rupt biletul, însă atunci a auzit vocea îngerului:
Îți mai trebuie câteva fapte bune ca să ajungi în Rai. Altfel n-ai să intri niciodată.
Și-a spus:
Oare chiar merită?
Dar s-a oprit, s-a mai gândit și a scris altă dată, cu și mai multă căldură:
Atunci nu înţelegeam nimic. Nu vedeam frica ta când ți-ai pierdut jobul, după atâtea decenii de muncă liniștită. Trebuia să te sperii. Îmi amintesc cum visai la ce vom face la pensie. Am pus presiune pe tine să cari bani în casă cu taxiul, deși nu-ți plăcea. Și acea noapte când am aruncat la gunoi scrisorile tale de dragoste și am ars picturile tale Mă supăram că tot stai închis și cheltui pe vopsele, ori scrii poezii pentru mine. Trebuia să te ajut să vinzi tablourile erau minunate. Am fost și eu speriată. Și eu mă simțeam în siguranță doar când aveai un salariu la uzină. Dar n-am văzut niciodată suferința ta.
Iartă-mă te rog, dragul meu. Promit că de azi totul va fi altfel. Te iubesc.
A ta soție,
Daria
Când s-a întors bărbatul acasă, a simțit din prag că ceva s-a schimbat. Mirosea a mâncare caldă, pe masă erau lumânări, îi cânta muzica lui preferată și a văzut biletul pe canapea.
Când Daria a ieșit din bucătărie cu tava-n brațe, el plângea ca un copil. A pus farfuria pe masă și l-a îmbrățișat. Nu au zis nimic; au plâns amândoi în tăcere. Apoi el a luat-o în brațe și a dus-o în dormitor. S-au iubit ca-n prima seară de pe vremuri.
După aceea au cinat împreună, au râs, povestind amintiri din copilăria odraslelor lor. Seara, pe când făcea ordine prin bucătărie, l-a zărit pe înger stând printre tufele de trandafiri din grădină. A ieșit la el, cu lacrimi în ochi:
Te rog, îngerașul meu, lasă-mă să mai rămân puțin. Vreau să-l ajut să reînceapă să picteze, vreau să repar tot ce-am stricat. Îți promit că în curând va fi iarăși fericit. Abia apoi vin cu tine.
Îngerul i-a răspuns calm:
Nici nu trebuie să te iau nicăieri. Ai ajuns deja în Rai. Ți-ai câștigat locul aici. Doar să nu uiți vreodată de iadul în care ai trăit și de faptul că Raiul este mult mai aproape decât credem.
Atunci l-a auzit din casă pe soțul ei:
Hai, iubito, e răcoare. Haide la culcare. Mâine e o nouă zi.
Și-a zis în sinea ei:
Așa este Slavă Domnului că vine o nouă zi.
Asta e povestea pentru suflet. Gândește-te și tu:
Tu, care te plângi că nu primești tot ce-ți dorești oare ai privit cât de mult oferi?
Tu, care suferi ai văzut câta durere provoci la rândul tău?
Tu, care învinuiești pe alții de lipsă de înțelepciune te-ai judecat sincer pe tine însuți?
Tu, care condamni greșelile le vezi pe ale tale?
Tu, care zici că ești prieten sincer ești sincer și cu tine?
Tu, care spui că n-ai privește mai bine ce-ai deja!
Tu, care critici lumea ce-ai făcut tu să fie mai bună?
Tu, care vrei Raiul cât ai făcut să alungi Iadul din jurul tău?
Tu, care vii cu modestia pe buze chiar ești smerit?
Tu, care condamni răul tu, binele, îl răspândești oare?
Tu, care te plângi de nepăsarea altora dragostea ta se vede?
Tu, care simți frica de sărăcie folosești bine ce ai deja?
Tu, pe care te-nțeapă spinii ai plantat tu măcar un trandafir?
Tu, care te temi de întuneric ai aprins tu o lumină?
Tu, care vezi doar grijile tale ai grijă și de alții?
Tu, care te simți mic cauți să crești?
Tu, care te temi de singurătate ai dăruit altcuiva prezența ta?
Tu, care ți-e frică de boală ai grijă de sănătatea ta?
Tu, care visezi la liniște ai stins vreo ceartă?
Să știi că uneori Raiul e chiar aici, printre oameni Trebuie doar să-l recunoști.
