Petru era un băiat cuminte, fără mofturi sau vicii. Când a făcut 25 de ani, părinții i-au dăruit un apartament în Chișinău. De fapt, i-au dat bani pentru avansul la creditul ipotecar și l-au trimis săși caute norocul de unul singur. Petru lucra ca programator, trăia o viață liniștită și evita orice socializare inutilă, preferând să discute doar cu mouse-ul.
Ca să nu se plictisească de tot cu pereții, Petru s-a hotărât să-și ia o pisică. Pisoiul, de culoare gri, avea o problemă la lăbuțele din față și era pe lista neagră a celor ce l-au crescut: voiau să-l ducă la adăpost şi să scape de el repede. Lui Petru i s-a făcut milă și l-a adoptat, botezându-l Frumușel. De atunci, viața lui a devenit mai colorată abia aștepta să ajungă acasă să-l vadă pe Frumușel, care îl aștepta ca un câine pe preșul de la intrare.
După o vreme, Petru s-a îndrăgostit de o colegă de la serviciu, Ilinca, fată cu nerv și inițiativă: l-a agățat rapid pe Petru și în mai puțin de o lună locuia deja cu el. Ilinca l-a privit chiorâş pe Frumușel de la început. I-a spus lui Petru că n-are ce căuta pisica în casă, dar Petru, cu diplomă de om de sacrificiu, a spus că nu poate renunța la Frumușel, fiind sufletul lui pereche felin.
Ilinca nu s-a lăsat, a reînceput să ceară să scape de pisică, argumentând că-i strică imaginea și că toți invitații nu fac decât să se holbeze la lăbuțele pisoiului. Petru era prins între Ilinca și Frumușel, ca într-un episod tragi-comic de telenovelă moldovenească.
Și părinții lui Petru erau sceptici când venea vorba de Ilinca li se părea cam nepoliticoasă, prea directă, ceva ce nu vibra pe frecvența lor. I-au spus, cu subtilitate, să nu se grăbească cu nunta, să mai vadă de unde bate vântul.
A venit și momentul cu vizita părinților Ilincăi, o seară memorabilă. Când a intrat tata Ilincăi în apartament şi a văzut pisica, a râs sănătos, a zis că e o creatură ciudată și a început, alături de Ilinca și mama ei, să facă glume pe seama bietului Frumușel și să-i ofere sugestii unde să-l ducă: la zoo, la țară, la unchiul în Soroca, ba chiar să-și facă mască pentru Halloween din lăbuțele lui. Petru, cu nerv, a apărat pisoiul.
A doua zi, când Petru s-a întors de la serviciu, Frumușel nu mai era. A întrebat-o pe Ilinca unde-i pisica. Ilinca, cu o față de a doua mărime, i-a spus că l-a dus la clinica veterinară, că poate vor avea grijă acolo de el. Petru n-a stat pe gânduri: a alergat singur prin oraș vreo cinci ore, și-a mobilizat toate aplicațiile, și până la urmă l-a găsit pe Frumușel, care, mulțumit, a toarce în brațele lui Petru ca la balul botoșilor vechi.
Ajuns acasă, Petru i-a spus Ilincăi să-și împacheteze catrafusele și să plece. Nu mai voia să o vadă, i se părea insuportabilă. Dimineața, Ilinca și-a strâns lucrurile și a plecat, cu resemnare, fără scandal, socotind că nici în vis nu și-ar fi imaginat că o pisică mică ar fi mai importantă decât ea.
Petru și Frumușel trăiesc în continuare împreună, iar pisica îl așteaptă zilnic pe preș, ca un paznic de apartament moldovenesc, torcând liniștit de fiecare dată când revine stăpânul de la serviciu. Că la final, între om și animal, cine rămâne credincios nu se discută se toarce.
