Eu și soția mea, Viorica, am ajuns la venerabila vârstă de patruzeci și patru de ani. Acum o lună și jumătate, am trăit iar emoția de a fi părinți, de parcă am fi câștigat la jackpot-ul de la Loto Moldovei! Cinci băieți aveam deja, de-ai fi zis că ne pregătim să înscriem o echipă de fotbal la Divizia Națională. Acum, minunea o fată! Când am aflat, în casă a fost tradiționalul chiot moldovenesc și toate rudele au venit cu dulceață și colaci.
Cumințenia noastră și vă rog să nu râdeți prea tare a început încă pe la liceul Ion Creangă”, unde mi-am găsit jumătatea. Viorica a născut primul nostru băiat la șaisprezece ani, lucru care i-a făcut pe profesorii de chimie să ridice din sprâncene, dar nu ne-a știrbit iubirea. Ba chiar, am făcut nuntă mare, cu muzică de la Soroca, și cu la mulți ani până dimineața. Părinții mei, Pavel și Rodica, au fost mereu pe post de consilieri matrimoniali, dar și babysitteri cu experiență.
Și uite așa, la douăzeci de ani, când am aflat că mai vine încă un copil toată mahala s-a bucurat, vecinele au venit cu plăcintă cu cartofi și vorbe de duh. Mama mi-a spus odată, cu lacrimi în ochi, că și-ar fi dorit doi copii, dar n-a fost să fie, așa că acum se răzbună cu dragoste pe nepoții ei.
Să fii tată nu e chiar floare la ureche; sunt momente când băieții vin acasă cu febră sau cu genunchii juliți, și te simți ca la Spitalul de Urgență din Chișinău. Sunt și certuri familiale dar, slavă Domnului, nimic nu întrece împăcările și veselia din casă. Dragostea de familie e ca vinul de Cotnari, cu fiecare an devine tot mai bună.
Noi zicem că, dacă ne-a dat Dumnezeu putere și copii, să ne bucurăm! Eu și Viorica suntem fericiți și hotărâți să nu ne oprim aici cine știe, poate la anul facem și botez, și nuntă, și aniversare, toate într-o singură zi!
Ce părere aveți? Suntem nebuni sau doar foarte moldoveni?
