Întotdeauna am visat să fiu în locul fratelui meu, dar totul s-a schimbat curând.
Mama a rămas însărcinată cu mine la optsprezece ani. Tatăl meu a plecat imediat ce a aflat vestea nu voia o familie, doar petreceri fără sfârșit și prieteni. Bunicii mei, părinții mamei, erau furioși. Într-un mic oraș lângă Chișinău, să ai un copil necăsătorită era considerat o rușine, iar bunicul meu a alungat-o din casă strigând: Nu mai vreau să văd o fată atât de neserioasă! Nu pot nici măcar să-mi imaginez prin ce a trecut atât de tânără, singură, cu un bebeluș în brațe. Dar a ținut piept: s-a înscris la cursuri prin corespondență, și-a găsit un job și s-a dedicat complet. A primit o cameră într-un cămin, și am început viața noastră împreună. A trebuit să maturizez mai repede decât alți copii făceam cumpărături, curățenie, încălzeam mâncarea. Să mă joc? Nu aveam timp. De mic, am fost sprijinul ei, singurul ei bărbat.
Nu m-am plâns niciodată eram mândru. Dar apoi, Victor a intrat în viața noastră. Îmi plăcea de el: aducea ciocolată, o făcea pe mama fericită, avea grijă de ea. Ea strălucea alături de el, și într-o zi mi-a spus: Victor și eu ne vom căsători și ne vom muta într-o casă mare. Eram fericit visam la un tată adevărat, și speram ca Victor să fie acela. La început, totul era minunat. Aveam propriul meu spațiu, puteam să mă odihnesc, să ascult muzică, să citesc cărți. Victor o ajuta pe mama, iar ochii ei străluceau de bucurie.
Apoi, ea a anunțat că așteaptă un copil. Nu mult după, Victor mi-a spus: Va trebui să te muți în debara. Va fi camera copilului. Nu înțelegeam: casa era mare, de ce eu? A doua zi, lucrurile mele erau deja îngrămădite într-un colț unde abia încăpea un pat. Era nedrept, dar am tăcut obișnuit să îndur.
Când fratele meu mai mic, Mihai, s-a născut, coșmarul a început. Plânsul lui mă împiedica să dorm, umblam ca un zombie. Notele mele la școală au scăzut, profesorii mă certau, iar mama striga: Trebuie să fii un exemplu pentru fratele tău! Nu ne mai face de rușine, leneșule! Mihai a crescut, și mi s-au dat și mai multe responsabilități să merg cu el în parc, să-l plimb în cărucior. Alții râdeau de mine, mă rușinam, dar rămâneam tăcut. Tot ce era mai bun jucării, haine era pentru Mihai. Ceream și eu ceva, dar Victor răspundea sec: Nu avem bani. Îl duceam la grădiniță, îl aduceam înapoi, făceam de mâncare, curățam trăiam așteptând să crească ca să fiu în sfârșit liber.
Mihai a început școala, și mama mi-a poruncit să-l ajut cu temele. Era răsfățat, capricios nu învăța, iar încercările mele de a-l corecta se terminau cu plângeri la mama. Ea mereu îl apăra, iar eu eram mustrat: Ești cel mare, trebuie să fii mai răbdător! A schimbat școală după școală, dar pica peste tot. În sfârșit, a fost înscris la o școală privată, unde închideau ochii la notele proaste dacă plăteai. Eu am urmat o școală de mecanică nu din pasiune, ci ca să scap de acasă.
Apoi au venit cursurile la distanță și munca lucram zi și noapte, strângând bani pentru un loc al meu. M-am căsătorit, am găsit liniște. Iar Mihai? Victor i-a cumpărat un apartament, dar el tot la părinți locuiește, îl închiriază și cheltuie banii pe prostii. Nu vrea să lucreze, stă întins în fața televizorului. Într-o zi, de Revelion, ne-am adunat la părinți. Ultima lui prietenă, Andreea, era acolo. I-am auzit conversația în bucătărie.
Ai noroc cu fratele tău, îi spunea Andreea nevestei mele, Ana. Sorin e harnic, responsabil. De ce nu e Mihai la fel? Îl rog să ne căsătorim, să avem o familie, dar el rămâne lipit de mama lui. Banii din chirie nu ne ajută cu nimic.
Da, Sorin e minunat, zâmbea Ana. Lasă-l pe Mihai, nu te merită. Nu va fi un soț bun.
Am rămas nemișcat. Mihai schimba prietenele ca pe cămăși, dar niciuna nu rămânea mama le alunga pe toate, spunând că nu sunt destul de bune pentru băiatul ei de aur. Iar el nu opunea rezistență, trăind în lene ca într-un cocon. Și atunci am înțeles: nu-l mai invidiez. Tot ce am visat să fiu în locul lui era doar vânt. Soarta mi-a dat încercări, dar m-a și răsplătit. Am o familie, o soție iubitoare, o fiică, o casă pe care am construit-o cu mâinile mele. Sunt mândru de mine, și pentru prima dată, mă bucur că nu sunt Mihai. Viața mea este victoria mea, câștigată cu greu și autentică.
