După terminarea studiilor la Universitatea de Stat din Chișinău, Viorica s-a angajat la o firmă de consultanță, unde a găsit o echipă minunată toți colegii erau calzi și solidari, iar prezența ei a întărit și mai mult această atmosferă pozitivă. Viorica era o fată deosebit de amabilă și avea darul de a te face să te simți ca acasă. Odată ce începeai să vorbești cu ea, simțeai imediat că îi poți spune orice.
Viorica locuiește aproape de biroul nou, într-un bloc modern din cartierul Botanica. Unul dintre colegi, Ion, a fost atras rapid de firea ei echilibrată și de felul în care îi asculta pe toți. Când a aflat că Viorica deține un apartament cu o cameră, Ion parcă a prins aripi. La aproape 30 de ani, nu înfăptuise prea multe: locuia în satul Măgdăcești și făcea naveta zilnic la Chișinău pentru serviciu. Îi plăcea să se plângă mereu că îi e greu. După muncă, spunea cât de trist e să se întoarcă mereu în sat, dar deseori era găzduit de fete în oraș.
Viorica era ca un vis pentru toți: nu puteai găsi niciun defect la ea, era frumoasă pe dinăuntru și pe dinafară. Timp de trei ani, Ion s-a agățat de ea, fără a face vreun pas concret. Viorica mergea des peste hotare cu serviciul, câștigând bani buni în lei moldovenești, pe când Ion rămăsese într-o stare precară, pretinzând că e încă student și că sănătatea nu-l ajută. Mergeau des la doctor, dar nu reușeau să aibă copii.
Subiectul căsătoriei era ocolit. Șeful obișnuia să povestească despre nepotul lui, care și-a cerut iubita în căsătorie, iar înainte de nuntă fata a aflat că are cancer în stadiu avansat. Cu toate astea, s-au căsătorit și tânărul a îngrijit-o cu devotament, până la capăt.
Au trecut trei ani. Viorica a început să-și pună întrebări: Stă în casa mea, tot banii mei îi cheltuie, dar de însurat nici vorbă nu e. Așa că, într-o zi i-a spus tot ce o apăsa lui Ion. În curând, el a venit cu un inel și a spus că o să facă nunta. Dar după o altă deplasare a Vioricăi la București, când s-a întors acasă, Ion i-a spus: Nu mă simt pregătit de însurătoare. Sunt prea responsabil și nu pot lua viața altcuiva în mâinile mele… Păstrează inelul, ca să-ți amintești de iubirea noastră frumoasă…
Viorica s-a schimbat; nu se aștepta ca omul pe care îl iubise atâția ani să-i facă așa o surpriză amară. Șeful ei a trimis-o apoi la Cluj într-o delegație, i-a dat și un bilet la Teatrul Național, spunându-i că, dacă nu merge, o dă afară. La teatru s-a întâlnit cu nepotul văduv al șefului, Iulian. Au stat unul lângă altul și au început să vorbească. Pe parcursul delegației, Viorica și Iulian au petrecut tot timpul liber împreună. Chimie totală! Curând, Viorica a rămas însărcinată, iar fericirea lor era de nedescris.
Au organizat repede o nuntă ca să o facă pe Viorica prințesa lui, iar de atunci au trecut 10 ani. Acum au doi băieți sănătoși și se gândesc să mai aibă un copil nu contează dacă e fată sau băiat, important e să fie sănătos. Au o familie unită și armonioasă.
Ion, în schimb, nu s-a hotărât nici acum ce vrea de la viață. Consideră că familia este o cheltuială prea mare și nu a reușit niciodată să-și asume răspunderea pentru altcineva. La puțină vreme după ce a rambursat creditul pentru mașină, și-a cumpărat un laptop nou, cu mare tam-tam. Nimeni nu știe cum va reuși să achite următorul împrumut…
