Avea aproape 50 de ani, iar el, doar 25, în vreme ce soțul ei habar nu avea de existența acestei a doua lumi a ei.
Soția mea devenise de multă vreme tăcută. Veneam acasă după serviciu, luam cina, îmi schimbam hainele de stradă pe un trening uzat și mă așezam în fața televizorului. Mâncam, beam ceai negru tare și mai ceream o ceașcă. Încercam să aflu cum i-a fost ziua, o întrebam, dar vorbele păreau să dispară fără ecou.
Eu eram mereu alături de ea. Mă interesa de sănătatea ei, o duceam la Băile Felix sau la Sovata, îi cumpăram mere, pere, uneori portocale, o îmbrăcam cât de modern puteam. Îi luam doar încălțăminte de piele de la Cluj sau București. Făceam singur toate reparațiile spălam soba veche cu mâinile mele, tăiam lemnele în curte. Nu eram deloc leneș duceam mașina la alimentat, o conduceam la ginecolog sau la orice medic era nevoie. N-am mai scos un cuvânt legat de sentimentele mele de 25 de ani, chiar dacă în tinerețe i le spuneam cu voce tare. Toți acești ani au trecut cu tăcerea mea, dar dintr-o dragoste pe care nu am știut s-o spun, am făcut tot ce a stat în puterile mele pentru ea.
Acum, că fetele crescuseră și erau pe picioarele lor, noi, părinții, am început să dormim în camere separate. În România de azi nu e nimic neobișnuit, când unul sforăie, altuia îl doare spatele, sau pur și simplu așa e mai comod cu viața noastră. O dată pe săptămână ne vedeam, cu un entuziasm atât de firav, în dormitorul comun. Ea avea nevoie să vorbească, eu doar voiam să dorm. Dădeam din umeri, ea ieșea pe hol. Simțea toate aceste griji, iar într-un final a venit și menopauza…
Într-o dimineață, înainte de serviciu, a fugit la cafeneaua Cocor din centru. Acolo, un tânăr s-a apropiat de ea, i-a spus cuvinte dulci, i-a zâmbit și i-a cucerit atenția cu vorbele lui. I-a propus să meargă împreună la un spectacol de teatru inspirat din romanul ei preferat de Hortensia Papadat-Bengescu. Odată ajunsă acolo, și-a dat seama că viața ei se împărțise în două lumi. Inima îi era sfâșiată în mii de bucăți.
A doua zi, a primit un mesaj. Mihail îi scria vorbe pasionale și îi făcea complimente nenumărate. I-a trimis chiar o fotografie cu mâinile împreunate sub formă de inimă. Ea i-a trimis o poză cu brațul și gâtul ei, pudic acoperit de un eșarfe subțire. Au început să-și trimită poezii, fără rimă, dar pline de emoții. La prânz, un buchet mare de trandafiri românești o aștepta la ușa biroului. Seara o sticlă de spumant Sâmburești pe noptieră. În fața lui Mihail, se regăsea, se simțea femeie, uita de dureri de cap și de vârsta înaintată… Și-a pus pantofii cei buni și rochia ei de seară preferată și, pentru prima dată după mulți ani, s-a simțit vie.
Trăia cu adevărat o viață între două lumi. Plutea între fericire și datorie, fără să știe care față e cea reală. Slăbise, era iar atrăgătoare. Și-a cumpărat o pijama de mătase de la un magazin din Chișinău, un ruj aprins și o fustă scurtă, roșie.
Eu, soțul, tot nu i-am spus nimic. Ea s-a retras din dormitor. Peste noapte, Mihail a dispărut. Nu-și mai găsea locul. Recitea mesajele și poeziile, stătea ore întregi la masa lor din cafenea. Când a aflat că o înșelam, nu a arătat niciun semn. Apoi a aflat că aveam altă femeie. Atunci a simțit că o doare inima de nu mai poate răsufla, de parcă cineva i-ar fi luat aerul. A venit la mine în cameră cu ochii plini de lacrimi, iar eu stăteam sprijinit de peretele din hol. La un moment dat, am ridicat ochii spre ea și o lacrimă mi-a tremurat pe obraz. Am plâns amândoi. Am îmbrățișat-o și am încercat să vorbesc, să-i spun ce simt, dar cuvintele mi se înnodau greoi în gât, ca niște pietre ascuțite. Toată dragostea strânsă atâția ani și toate vorbele nespuse…
Din tot ce-am trăit, am învățat că tăcerea ne poate despărți fără să ne dăm seama. Oricât am fi de ocupați, de obosiți, de speriați de timp, sentimentele trebuie rostite, altfel trăiesc doar ca un ecou într-o casă goală.
