Eu și soțul meu, Viorel, trăiam împreună de peste douăzeci de ani. Viața noastră era tihnită și blândă. Aveam o căsuță la țară, la Moreni, unde mergeam în fiecare sfârșit de săptămână. Viorel făcea curățenie prin apartament, iar eu găteam cu drag. Am crezut că așa vom rămâne, împreună, până la bătrânețe. Și, totuși, într-o zi, Viorel s-a așezat în fața mea, cu ochii în pământ, și mi-a zis:
Lenuța, iartă-mă. Plec de la tine. Am cunoscut pe altcineva și sunt foarte îndrăgostit!
La patruzeci și unu de ani ai mei, nu eram naivă. Mi-am dat seama de ceva vreme că Viorel are pe altcineva. Prietenele binevoitoare îmi tot trimiteau poze cu el și noua lui iubită. Dar nu făceam din asta o tragedie. Îmi ziceam că Viorel nu mă va părăsi niciodată. Când mi-a spus însă că pleacă, tot am simțit cămi fuge pământul de sub picioare.
Norocul a fost că fiica noastră, Florica, era la mare cu prietenele atunci. Ca să mă mai liniștesc, le-am povestit prietenelor că Viorel m-a părăsit.
Ne-am adunat într-un soi de consiliu feminin. Una dintre fete, Mariana, mi-a zis să slăbesc și să-mi găsesc alt bărbat. Mihaela m-a trimis direct la mătușa Ilinca, vestită pentru descântecele ei, ca să-l aducă pe Viorel înapoi. Irina m-a îndemnat să-mi văd de viață și să-mi găsesc alt om.
Doar Viorica s-a uitat blând la mine și a spus: Tu să trăiești așa cum ai trăit! O să fie mai ușor, ai să vezi! Nu pot, doare prea tare! am spus eu sugrumată de lacrimi. O să poți. Cu timpul, o să treacă. Știu, am trecut și eu prin trei despărțiri. Tu fă ce știai: curăță, gătește, du-te la muncă, uită-te la filme, citește. Dar pentru cine să mai gătesc? Pentru cine? Pentru noi! Venim seara la tine și mâncăm tot ce prepari!
Le-am mulțumit fetelor, dar mult timp nu știam ce cale să aleg.
În cele din urmă, am mers la mătușa Ilinca. I-am dus o poză cu Viorel și iubita lui. A desfăcut cărțile, a descântat ceva și mi-a zis că Viorel se întoarce la mine în două săptămâni.
Dar n-a venit nici după două săptămâni, nici după o lună. Ba mai mult, am dat jumătate din salariul meu de 3500 de lei moldovenești pe ritualul ei. Fără Viorel, mă simțeam pustie ca o casă goală. Am început să mănânc prăjituri și cozonaci cumpărați, la fiecare ieșire la magazin. După două săptămâni, când am urcat pe cântar, nu mi-a venit să cred: mai pusesem șapte kilograme!
Am schimbat strategia. Am făcut curățenie generală în casă, am spălat totul până a strălucit, am replantat florile și am mutat mobila. Apartamentul arăta ca o casă de poveste! M-am înscris și la dansuri populare, poate mai dau jos din kilogramele noi. În fiecare zi făceam ciorba de lobodă pe care o iubea Viorel. Fetele veneau pe la mine seara și mâncau tot din farfurii. După ce plecau, mă așezam pe canapea și mă uitam la Vlad, serialul devenit deja celebru.
Eu și Viorel tot ziceam că ne uităm vreodată, dar niciodată nu aveam timp. Acum, urmăream cu nesaț fiecare episod și uitam pentru câteva ore de tot.
Într-o seară, aud cheia în ușă. S-a deschis încet. Viorel a intrat încet, cu privirea pierdută. A simțit mirosul de ciorbă de lobodă, a văzut casa curată și florile pe pervaz. Eu stăteam liniștită pe colțar, cu serialul pe pauză.
Bună seara, Lenuța. Am venit să iau ce nu am apucat data trecută. Sigur, Viorele! Ți-am pus deja totul într-o geantă. Ai geantă, da? Am, desigur!
I-am dat geanta cu lucrurile lui.
Ai făcut ciorbă de lobodă? Da. Ți-e foame? Vrei să mănânci? S-a gândit o clipă, apoi a dat din cap.
I-am pus două farfurii cu ciorbă. Viorel a mâncat tăcut tot, apoi s-a ridicat.
Mulțumesc, Lenuța. Mă duc acum. Du-te, că eu mai am un episod de văzut! La ce te uiți? La Vlad. Îți amintești că voiam și noi să ne uităm împreună la el? Da, Viorele, îmi amintesc.
A plecat tăcut. Eu am plâns, apoi m-am uitat la ultimul episod și m-am băgat la somn.
După alte două săptămâni, Viorel a venit cu toate bagajele. L-am privit uimită.
Lenuța, iartă-mă! Te iubesc prea mult! Mi-e dor de ciorbele tale, de casa asta caldă, de tine! Iartă-mă pentru rătăcirea mea, pentru toată durerea provocată. Ți-a lipsit ciorba, așa-i? De toate mi-a fost dor! Dar cel mai mult, de tine Atunci, intră! Mi-e rușine față de tine și față de Florica. Nu o să-i spui nimic, da? Nu, nu-i spun. Hai, servești o cină? Da, mulțumesc din suflet.
