Jurnalul Elisabetei Mărvuleț
Astăzi mă gândeam la viața mea și la rolul meu de bunică. Sunt Elisabeta Mărvuleț, o femeie cu energie și voință, trecută de șaizeci de ani, și mi-am permis să-i spun nepoatei mele:
Lăcrămioara, cât pot să mai rabd?! Mă tot întreb când o să mă lași să am o moarte liniștită și să nu mai stau cu sufletul pe jar. Cât să mai aștept să te văd așezată? Ai aproape douăzeci și șapte de ani…
Lăcrămioara, o brunetă delicată și pasionată de istoria artei, s-a uitat la mine uimită, parcă nu înțelegea ce-o frământă pe bătrâna-sa bunică.
Bunica, cum să mă întâlnesc cu cineva? Lucrez la muzeu, studiez italiană, încerc să termin teza de doctorat În muzeu, dintre bărbații necăsătoriți, doar domnul Arcadie Pavel, l-ai văzut toamna trecută.
Da, Arcadie Pavel… Ei, dragă, e ca o racoviță veche chiar și pe timp de secetă nici creveți n-ai găsi de acolo, am oftat eu cu tristețe.
A doua zi, l-am sunat pe prietena mea, tanti Vera Sava, care mi-a povestit cum nepoata ei și-a găsit soțul în club. Din păcate, Lăcrămioara nu calcă prin cluburi, așa că urma să verific eu dacă există bărbați decenți în astfel de locuri sau să caut alte variante.
Am aflat că doamnele intră gratis în cluburi între 21 și 24. Nu stau pe gânduri: m-am pregătit de ieșit, am anunțat-o pe Lăcrămioara că mă plimb pe seară.
La club, portarul încerca să mă oprească, dar l-am convins cu două vorbe și m-au așezat la bar pe un scaun înalt. M-am uitat cu strictețe în jur atmosfera era ca la ședința cu părinții, când directorul prinde elevii bând bere în curtea școlii.
Cum vi se pare la noi? Vă place atmosfera? mă întreabă timid barmanul. Vă servesc un cocktail fără alcool, din partea casei.
Nu. Nu are niciun viitor aici. Nu cred că o fată cuminte are ce căuta aici. Ați putea adăuga puțin coniac, totuși, am replicat eu sec. Dar spune-mi, băiatul acela roșcat are probleme la șold sau așa se dansează acum?
Până la Anul Nou am fost la concert rock, la show cu foc, la spectacol cu poeți triști, la concurs de velosport extrem, la turneu de bridge și, din disperare, la un workshop de poezie tânără. Poeții m-au terminat; momeala nici n-o mai pun Doamne ferește să muște vreunul!
Așa e, Lăcrămioara, te înțeleg. Pe vremea mea, am avut de ales între bunicul tău și măcar zece alți flăcăi, toți la fel de buni. Chiar și Vera Sava avea de ales, deși toată viața l-a admirat pe bunicul tău în secret. Azi, însă, tinerii parcă s-au subțiat, dragă. Nimic să-ți bucure privirea!
În martie, după ce am vizitat-o pe Vera Sava, am decis să dau o fugă la muzeu, la Lăcrămioara. Aproape de intrare, am alunecat și am căzut, noroc că nu de pe scări. Un militar, cu bunătate, m-a ajutat să mă ridic. Sprijinindu-mă de el și evaluând dacă m-am ales cu fracturi, l-am privit atent și i-am adresat:
Domnule maior, pare-mi-se că sunteți tankist. Soțul meu, Dumnezeu să-l odihnească, a fost comandant de regiment de tancuri. Aveți o oră liberă?
Maiorul, crezând că o să trebuiască să mă ducă acasă și regretând că și-a arătat compasiunea, a dat din cap.
Perfect. Dar ați vizitat acest muzeu? Nu? Păcat. Vă recomand cu mare drag. Intrați acum și cereți ca ghid să fie Lăcrămioara Mărvuleț. E excepțională nu veți regreta.
Maiorul nici nu știe cum a ajuns în muzeul nostru. Parcă l-am vrăjit…
***
În urmă cu puțin timp, i-am spus lui Mitică, strănepotul meu, care dormea liniștit:
Tu, dragul meu, ursulețul meu preferat, curând vei merge la școală, tatăl tău va termina Academia Militară, iar mama ta va termina, în sfârșit, doctoratul. Și eu voi putea, cu sufletul împăcat, să mă duc liniștită. Dar să crești singur, puiul meu? Nu. Îți trebuie o surioară! Și când va veni și surioara ta, când va merge ea la școală, apoi apoi vedem noi
Totul e o poveste, și încă nu s-a terminat.
